8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCoaliţia de guvernare şi-a împărţit afacerile cu asfalt

Coaliţia de guvernare şi-a împărţit afacerile cu asfalt

Premierul Victor Ponta a decis sâmbătă, în prima şedinţă a noului Guvern, trecerea Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, urmând ca ulterior Executivul să înfiinţeze o companie naţională pentru autostrăzi. Modul în care Guvernul vede reorganizarea sectorului pare a fi haotic.

„Acum trece tot CNADNR la domnul Dan Şova, însă avem obligaţia în cel mai scurt timp să înfiinţăm practic o companie naţională pentru autostrăzi, care va rămâne la ministrul pentru mari proiecte şi, implicit direct la mine, la primul-ministru, iar drumurile naţionale să treacă la Transporturi până în momentul în care avem regiuni şi atunci va fi o altă clasificare a drumurilor: vor fi drumuri regionale, drumuri judeţene, drumuri naţionale şi în funcţie de asta să se reorganizeze reţeaua de transport rutier. La ministrul pentru mari proiecte va fi doar Compania Naţională de Autostrăzi. Atât”, şi-a expus viziunea premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Regretele liberalului Relu Fenechiu

Relu Fenechiu, titularul portofoliului de la Transporturi s-a pregătit de mult timp pentru preluarea Ministerului Transporturilor însă acum se vede rămas fără o bună parte a acestuia. Vineri, după audierea la comisiile parlamentare, Relu Fenechiu (PNL) a declarat că regretă trecerea autostrăzilor în subordinea unui minister pentru marile proiecte, pentru că avea pregătite proiecte de 8 ani, dar s-a declarat convins că va colabora bine cu ministrul PSD, Dan Şova.

„Regret, din cauză că aici am nişte proiecte pe care le pregătesc de ani de zile, dar sunt convins că voi colabora cu domnul Şova. (…) Planul de bătaie mi-l pregătesc de 8 ani pentru ministerul ăsta. (…) Îmi doream să pot să implementez nişte idei, nişte strategii”, a spus Fenechiu.

De ce e România unică

Împărţirea reţelei naţionale de transport rutier în două părţi, fiecare revenind unui alt minister, este un caz unic în Europa. In marea majoritate a ţărilor UE există un directorat sau administraţie a drumurilor şi autostrăzilor subordonate ministerului Transporturilor din ţara respectivă şi care se ocupă de componenta strategică a reţelei. Şoselele minore sunt gestionate de unităţilor administrativ-teritoriale. Diviziunea se bazează nu atât pe clasa drumului, autostradă sau drum naţional, cât pe natura activităţii. Operaţiunile de proiectare, de finanţare a proiectelor noi, de întreţinere a drumurilor existente, colectarea taxelor sau reglementarea sunt bine delimitate, inclusiv din punct de vedere financiar, în interiorul directoratelor şi ministerelor, ceea ce nu e însă şi cazul României.

Ce se va întâmpla în practică

Fractura activităţilor de gestiune şi realizare a infrastructurii rutiere va crea numeroase probleme. In primul rând, fiind vorba de două companii care vor desfăşura activităţi în bună măsură similare va trebui dublat personalul de specialitate şi aceasta pe o piaţă în care specialiştii sunt greu de găsit şi sunt mult mai bine plătiţi de sectorul privat. In al doilea rând proiectele vor fi derulate mult mai greu. Spre exemplu proiectul unui nod rutier de conexiune a unui drum naţional de o autostradă va necesita avizul ambelor ministere. Nu se ştie ce se va întâmpla cu actualul parc de utilaje al CNADNR (câte vor reveni componentei de autostrăzi câte vor merge la drumurile naţionale), cum şi cine va colecta, spre exemplu, taxele de depăşire a masei maxime admise sau banalele roviniete. „E o treabă anapoda. E împotriva logicii, a firii, a naturii. Am fost furios de când am auzit aceasta şi nu pentru interesele mele. Toată lumea ştie că au făcut-o doar să împace interesele tuturor. Acesta este un secret al lui Polichinelle”, spune directorul unei importante firme de proiectare şi consultanţă în domeniu.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Transformă orice cameră monotonă într-o încăpere plină de personalitate, cu ajutorul unei game variate de produse ușor de aplicat

O casă este mai frumoasă atunci când decorul interior reflectă personalitatea, gusturile și povestea celor care o locuiesc. Acum poți să transformi interioarele locuinței...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă