5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe scumpiri aduce anul 2012

Ce scumpiri aduce anul 2012

Produsele alimentare şi nealimentare, dar şi serviciile vor fi mai scumpe de anul viitor. Procesatorii din industria alimentară au anunţat deja scumpiri, despre care afirmă că sunt amânate din 2011, iar transportatorii spun de asemenea că vor fi constrânşi să calculeze tarifele în funcţie de majorările stabilite la carburanţi pentru luna ianuarie.

8% de la materia primă

Există o tendinţă de majorare a preţurilor la alimente în Uniunea Europeană, pornind de la costurile mai mari cu materia primă. Doar în acest an, materia primă s-a scumpit cu 20%, însă din cauza cererii reduse de pe piaţă, producătorii nu au putut mări decât foarte puţin preţurile, spune Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta.

„O primă majorare de preţuri, circa 8%, la produsele de carne procesată, provine din costurile cu materia primă – carnea. Doar în acest an, portivit datelor Statisticii, preţurile la materia primă au crescut cu 20%. Însă, cererea fiind foarte scăzută, patronii nu au putut aplica în 2011 decât o majorare de 2%. De la anul, este foarte sigur că procesatorii vor trebui cumva sa-şi recupereze costurile pentru a nu intra în faliment.

La cei 8%, se va mai adăuga 1,5-2% costuri rezultate din majorările tarifelor la energie electrică şi gaze naturale. Pentru a nu mai merge în pierdere, producătorii vor trebui să scumpească produsele procesate în prima perioadă din 2012, fie să umble la reţete, modificându-le şi scăzând calitatea cărnii utilizate pentru a menţine preţuri nemajorate. În total, cam din primăvară, la produsele din carne se va aplica o majorare de 10%, a declarat preşedintele Romalimenta.

„Piaţa absoarbe foarte puţin”

La pâine şi alte produse de panificaţie, cel puţin trei luni nu vor exista scumpiri, susţin reprezentanţii Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – Rompan. Preşedintele Rompan, Aurel Popescu precizează însă că există o problemă care rezultă din reducerea accentuată a consumului, iar dacă scumpeşti când nu e momentul, nu mai ai cui să vinzi.

Patronii din Panificaţie argumentează necesitatea unor viitoare scumpiri prin creşterea costurilor cu utilităţile, combustibili şi servicii. Astfel, în anumite situaţii, preţul transportului de cereale aproape că s-a dublat în acest an.

„Nu vom avea în primele trei luni scumpiri la pâine şi produse de panificaţie. De scumpiri, putem discuta după luna martie. Piaţa absoarbe puţin şi trebuie să te adaptezi cât poţi. Dacă scumpeşti imediat şi cu mult, te trezeşti în situaţia că nu ai cui să vinzi. Nu a fost un an foarte bun 2011, însă sperăm ca piaţa să înceapă să se . S-au scumpit gazele, energia electrică, dar şi transportul, iar producătorii vor trebui să gasească soluţia optimă pentru a încetini pierderile mari. Vă pot da un exemplu, din acest an, camionul care transporta grâul la moară nu mai are voie să transporte mai mult de 24 de tone, faţă de 40 de tone cât era pânăa cum. Avem doar din trasport, aproape o dublare de tarife”, a menţionat Preşedintele Rompan.

La produsele de panificaţie, primele scumpiri vor apărea din luna martie 2012.

Tarife mai mari la trasport

Preţurile majorate la carburnaţi, anunţate de la 1 ianuarie, se vor regăsi în tarifele practicte de transportatori, explică secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu. Însă, subliniază reprezentantul UNTRR, producătorii nu pot justifica eventuale creşteri de preţuri chiar de la începutul anului, în baza majorării tarifului la transport.

„Dacă preţurile la combustibili se majorează de la 1 ianuarie, facturarea se realizează la sfârşitul lunii, iar până la plată mai pot trece 30 de zile. Deci, eventuale scumpiri la producători pot fi argumentate prin creşterile de tarife la transport abia după una-două luni. Este cert că vom asista la creşteri de preţuri atât la transportul de marfă, cât şi la cel de pasageri. La fel, taximetriştii vor fi nevoiţi să adapteze tarifele pe kilometru.

Anul 2011 a însemnat pentru transportatori o permanentă îngustare a marjei de profit. Însă nu poţi merge continuu suprtând pierderi. La transportatori, majorările de preţuri la carburanţi, în cazul unui contract, se poate reflecta în tarif fie în timp real (există sisteme electronice şi informatice bine puse la punct), fie există prevederi care stipulează că o creştere mai mare de 3% a preţului la carburnaţi majorează şi tariful de transport”, spune Radu Dinescu.

Produsele procesate, în topul scumpirilor

Toate produsele procesate se vor scumpi, a adaugat şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. Scumpirile vor fi diferite, în funcţie de procesele tehnologice utilizate în fabricaţie, dar va fi nevoie şi de o „adaptare” la condiţiile de piaţă, cererea fiind în continuare restrânsă, consumul fiind în scădere.

„Nu vom putea evita scumpirile la produsele alimentare. În acest an, producătorii au mers cu pierderi mari. Au fost numeroase creşteri de tarife la energie electrică, gaze, combustibili, iar pentru anul care urmează vor fi alte creşteri care se vor regăsi în preţul final al produselor. În special la produsele procesate, unde consumurile energetice sunt mari, scumpirile sunt inevitabile. Primele luni din 2012 vin cu scumpiri, chiar dacă unii evită să spună.

O problemă însă pentru producători rămâne, ca şi în anul 2011, consumul mic, piaţa care se clatină din cauza crizei. Puterea de cumpărare scade în continuare, din magazine oamenii cumpără puţină marfă şi cât se poate de ieftină”, a mai menţionat Dragoş Frumosu.

Cerere mică, costuri în creştere

Cererea în scădere de produse alimentare şi nealimentare are ca efect creşterea costurilor de producţie, susţine preşedintele Romalimenta, Sorin Minea.

„Când produci la capacitate maximă, o cantitate mare , coturile pe produs sunt reduse. Dacă scazi capacitatea de producţie, costurile pe produs cresc. Trebuie să reamintim că luna decembrie a fost o lună extrem de slabă la vânzări, sub aşteptări. O altă problemă care apare este piaţa neagră a produselor alimentare. Într-o astfel de perioadă înfloreşte şi aduce pagube însemnate producătorilor corecţi”, a menţionat Sorin Minea.

 

Cele mai citite

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...

Pariul lui Musk pe realegerea lui Trump, posibil cea mai de succes poziționare politică din istoria pieței de capital a SUA. Evoluția Tesla, un...

Acțiunile Tesla pot fi văzute și ca un simbol accesibil și cuantificabil al pariului îndrăzneț și câștigător al lui Elon Musk în favoarea realegerii...

Fermierii britanici vor protesta împotriva „taxei pe tractoare” la Londra

Mii de fermieri britanici sunt așteptați în Piața Parlamentului, marți, pentru a protesta și împotriva anulării unei scutiri de impozite pe moștenire Măsura a ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă