6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCe şanse are Bucureşti-Ploieşti să fie gata în 15 mai?

Ce şanse are Bucureşti-Ploieşti să fie gata în 15 mai?

La cinci ani după începerea lucrărilor pe autostrada Bucureşti-Moara Vlăsiei-Ploieşti, deschiderea acesteia circulaţiei la jumătatea lunii mai depinde de îndeplinirea unei sumedenii de condiţionalităţi. Prezent la finele săptămânii trecute pe autostradă ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare a afirmat că deschiderea circulaţiei va avea loc la 15 mai. După cum afirmă însă specialişti din proiect, lucrările vor putea fi încheiate dacă nu va ploua prea mult, dacă temperatura aerului va creşte cât de repede peste 10 grade Celsius, dacă se va în două schimburi.

Termenul de 15 mai e al treilea dat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) constructorilor pentru terminare. Iniţial segmentul Moara Vlăsiei Ploieşti, început în martie 2007, trebuia încheiat în 2010, apoi termenul s-a mutat la finele anului trecut, moment la care premierul Emil Boc spunea că lucrările vor fi încheiate în martie, cel mult aprilie, această lună fiind de „rezervă”.

Balastul încă lipseşte la jumătatea autostrăzii

Vizita de ieri a reporterilor România Liberă pe şantierul autostrăzii arată că mai sunt multe de făcut. Dacă primii 14 kilometri dinspre centura Ploieşti Vest, aflaţi în sarcina firmei Spedition UMB, sunt terminaţi, pe aceştia fiind puse inclusiv indicatoarele de circulaţie şi marcajele rutiere, pe următorii kilometri lucrurile nu mai sunt la fel de roz. Firma Pa&Co ce are în lucru sectorul km 31- km 46 mai are de aşternut ultimul strat de asfalt şi de terminat un pasaj peste autostradă. Podurile peste râurile Ialomiţa şi Prahova sunt şi ele neterminate, însă oficiali din cadrul firmei dau asigurări că toate aceste lucrări vor fi terminate până în mai 2012.  Stadiul lucrărilor pe acest tronson e de aproximativ 86%.

Lucrările sunt rămase cel mai mult în urmă pe segmentele  km 46-km 48 şi km 21-km 31 executate de compania Euroconstruct Trading 98. Cel puţin pe primul segment nu s-a pus nici măcar balastul stabilizat, peste care urmează alte două straturi de mixturi asfaltice. După aceea mai sunt de pus parapeţii, de executat marcajele rutiere, semnalizarea autostrăzii, toate aceste lucrări fiind de fineţe, consumatoare de mult timp, după cum spune un inginer implicat în proiect. Pe sectorul Euroconstruct Trading 98 stadiul fizic e undeva la 70-75%. Si pe aceste tronsoane se găsesc două poduri, cele de la Cociovaliştea şi Moara Vlăsiei, care, dacă nu sunt terminate la timp, fac inutil restul autostrăzii.

Pe tronsonul firmei Pizzarotti, respectiv cel cuprins între centura Bucureşti şi km 21 stratul de rulare a pus în proporţie de 30%. Constructorii italieni au însă şanse bune să îl termine de aşternut până la jumătatea lunii mai.

 

Lucrările probabil gata în august

 

Ce şanse sunt însă că toate aceste lucrări să fie încheiate la jumătatea lui mai? „Teoretic au aceste şanse cu mai mult condiţii. Una dintre acestea este să lucreze în două schimburi şi totul să iasă şnur fără să aştepte sosirea materialelor necesare, etc”, spune un responsabil din proiect. Cum primul schimb se încheie seara, al doilea ar trebui să lucreze inclusiv noaptea, iar de aici o grămadă de dificultăţi, referitoare la securitatea muncii, asigurarea iluminatului. In plus vremea va trebui să se încălzească cât mai repede posibil, deoarece asfaltul nu poate fi aşternut la temperaturi mai mici de 10 grade Celsius. Dacă va ploua prea mult, acesta nu se va putea aşterne şi nici lucrările de betoane nu vor fi posibile. „CNADNR ar trebui să zică mersi dacă se vor termina în august”, conchide responsabilul indicat.

„S-au angajat să termine lucrările până la 15 mai. Dacă nu le vor termina vor plăti penalităţi ca şi până acum cu începere din 15 decembrie”, spune un responsabil al CNADNR. Penalităţile sunt de 0,05% pe zi ceea ce înseamnă că pentru lucrările neterminate ei riscă să plătească lunar 1,5% din valoarea celor neîncheiate. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...

Nava rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană

Nava cargo rusească „Ursa Major” s-a scufundat în Marea Mediterană, între Spania și Algeria, în urma unei explozii produse în sala mașinilor, relatează Reuters. Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă