Folosite cu cap, regimurile fiscale ale altor ţări pot reduce povara fiscală a firmelor româneşti cu procente bune. Altfel, un offshore devine piatră de moară.
Firmele înfiinţate de către români în ţări cu fiscalitate redusă sunt din ce în ce mai mult instrumente eficiente folosite de întreprinzătorii români pentru optimizarea fiscală a afacerii lor şi diminuarea taxelor plătite statului.
Recent, americanii au fost scandalizaţi să afle că una dintre marile lor corporaţii, General Electric, a nu a plătit deloc taxe în SUA anul trecut prin mecanisme ce includeau şi transferul profiturilor în zone de fiscalitate redusă. Jurisdicţiile convenabile sunt folosite de majoritatea multinaţionalelor din lume, dar şi de întreprinzătorii mai mici. „În ultimii ani înregistrăm o creştere anuală de 10% a numărului celor interesaţi de regimul offshore-urilor”, spune Răzvan Pasculescu, avocat specializat în înfiinţarea de firme în Cipru, una dintre ţările europene cu cele mai avantajoase regimuri fiscale.
Sunt Cipru şi Elveţia cu adevărat offshore-uri?
Din eroare se consideră că ţări precum Cipru, Elveţia sau Luxembourg ar fi offshore-uri, spune avocatul Gabriel Biriş, de la firma Biriş&Goran. Firmele înfiinţate în aceste ţări însă trebuie să ţină o contabilitate după standarde internaţionale, asemenea celor din România şi există şi tratate de evitare a dublei impuneri semnate cu aceste ţări de către noi, ceea ce le scoate din categoria paradisurilor fiscale. Ele rămân însă atractive ca urmare a stabilităţii legislative din ţările în cauză, taxelor mici, flexibilităţii inspectorilor fiscali, existenţei unei multitudini de tratate de evitare a dublei impuneri. Astfel de tratate (România a semnat aproximativ 90 de astfel de înţelegeri) prevăd locul unde se impozitează şi nivelul taxării dintr-un stat al nerezidenţilor ce sunt rezidenţi ai altui stat, pentru veniturile obţinute în primul stat din categoria dobânzilor, redevenţelor, dividendelor sau comisioanelor.
Spre deosebire de aceste ţări, firmele înfiinţate în adevăratele offshore-uri, precum Bahamas, Belize, Bermuda, Cayman, Panama sau Seychelles nici nu trebuie să ţină vreun fel de contabilitate dacă nu desfăşoară activităţi comerciale în ţara de origine şi nici nu plătesc impozit pe profit. Astfel de ţări figurează chiar pe diferite liste negre sau gri ale fiscurilor din diferite state sau ale bancherilor, care fie refuză deductibilitatea facturilor emise din acestea sau refuză eliberarea cardurilor de debit pentru firme înfiinţate în aceste paradisuri.
Regimuri fiscale
Ideea de bază în optimizarea fiscală a afacerii este mutarea veniturilor impozabile în jurisdicţia fiscală cea mai avantajoasă şi a cheltuielilor în cea dezavantajoasă. Marius Cristian Alexe, avocat al unei alte firme specializate în înfiinţarea de offshore-uri în Cirpu explică cum se face alegerea jurisdicţiei în care e bine ca un român să îşi înfiinţeze firma. „Contează dacă sunt clienţii dvs. Dacă ei sunt din UE în mod clar e bun Cipru, dacă nu sunt din UE firma trebuie să fie din afara UE”, spune el.
Ce avantaje aduc regimurile fiscale blânde din UE? În relaţiile dintre o firmă românească şi oricare firmă UE facturarea se va face fără TVA şi nu vor exista taxe vamale. Firma înfiinţată în Cipru de rezidenţi români va fi rezidentă fiscal acolo şi va plăti într-adevăr un impozit pe profit de 10% acolo, însă la acordarea dividendelor către acţionarii români nu se va plăti impozit. La emiterea unei facturi către o firmă rezidentă într-o ţară cu care România nu are tratat de evitare a dublei impuneri compania românească va fi obligată să plătească partenerului venitul în cauză (dividende, redevenţe, dobânzi, comisioane) la care se va adăuga o plată de 16% către statul român, cu titlul de impozit reţinut la sursă pe venitul obţinut în România de acea firmă. Dacă tratatul există, cota de impozitare este cea prevăzută în acesta, partenerului i se plăteşte contravaloarea serviciului livrat mai puţin impozitul plătit statului român pe venitul partenerului, iar acesta beneficiază în ţara sa de credit fiscal. Spre exemplu, în cazul unei facturi de folosire a unui brevet trimisă către o companie din Belize în valoare de 100 de euro, firma românească va plăti impozit statului român 16 euro, iar în cazul în care firma este în Cipru, compania românească va plăti acesteia 95 de euro (5% impozit pe redevenţe conform tratatului cu Cipru), 5 euro va plăti statului român şi tot 5 euro va fi creditul fiscal al firmei cipriote faţă de fiscul de acolo.
Regimuri avantajoase prevăzute în tratatele de evitare a dublei impuneri semnate de România se găsesc la plata dividendelor către Irlanda (3%), Kuweit (1%), Olanda (0% dacă participarea la capitalul companiei care plăteşte dividende e peste 25%) şi Emiratele Arabe Unite (3%). În cazul dobânzilor, cele mai avantajoase înţelegeri sunt cele cu firmele germane sau olandeze (impozit de maxim 3%), Irlanda (3%). Impozitele pe redevenţe (sume de bani cuvenite ca urmare a acordării drepturilor de folosinţă pentru echipamente, mărci, brevete, invenţii, creaţii intelectuale – drepturi de autor) sunt cele mai mici dacă firma de la care sunt primite redevenţele este rezidentă în Germania, Olanda şi Elveţia (0%) şi Irlanda (3%).
Ce nu se impozitează
Achiziţiile de software sunt considerate redevenţe şi se reţine impozit la sursă la plata lor doar dacă programele respective sunt destinate revânzării. În cazul în care se revând, cota de reţinere e 16% sau cea din tratatul de evitare a dublei impuneri semnat cu ţara de unde provine, dacă acesta există.
Ameliorarea rezultatelor firmei româneşti apare şi în cazul în care aceasta plăteşte servicii de consultanţă sau management, dacă firma de la care acestea sunt cumpărate nu are sediu permanent în România, spune avocatul Gabriel Biriş. Acesta avertizează însă că o firmă nu poate plăti unei alte firme dintr-o altă jurisdicţie fiscală (deseori se alege o jurisdicţie ce impozitează la minim profiturile companiei care oferă consultanţa) servicii doar pentru a îşi micşora profitul impozabil în România. „Doar contractul şi factura nu sunt suficiente, firma românească trebuie să detalieze substanţial serviciile prestate, să se asigure că are documente justificative în caz de control”, spune el. În caz contrar, în loc să îşi scadă profitul impozabil, firma în cauză ar putea plăti până la 30% în plus fiscului român cu titlul de impozit suplimentar pe venituri, dobânzi de întârziere şi penalităţi. De asemenea, închirierea de echipamente de la parteneri externi de către firmele româneşti poate scăpa impozitului cu reţinere la sursă în cazul anumitor tratate de evitare a dublei impuneri. ¬
1.Cum se înfiinţează firma
În cazul în care doriţi să va înfiinţaţi propria firmă într-un regim fiscal avantajos european, cum ar fi Cipru, Elveţia, Olanda, Malta etc., trebuie să fiţi foarte atenţi la câteva aspecte. Pentru ca firma în cauză să beneficieze de tratatele de evitare a dublei impuneri, ea trebuie să fie rezidentă fiscal în ţara respectivă.
2. Obţinerea rezidenţei
Aceasta înseamnă că sediul social va fi acolo, tot de acolo vor fi luate şi deciziile de conducere (emitere-primire facturi, semnare contracte). Dacă inspectorii fiscali vor constata că de fapt managementul se face din România, atunci vor fi recalculate impozitele, se vor pune penalităţi, deoarece rezidenţa fiscală va fi considerată ca fiind România. Firmele specializate în înfiinţare de companii în paradisuri fiscale sau alte ţări avantajoase oferă drept director şi asociat cetăţeni ai ţării respective, precum şi secretariatul firmei în cauză, toţi ceruţi prin legislaţia unor ţări (cum ar fi Cipru).
3.Acţionarul secret
Cetăţeanul român nu apare în actele firmei, dacă solicită acest serviciu. Acţionarul real nu este dezvăluit de directorul/asociatul firmei cipriote, mai puţin în cazul în care există suspiciuni de genul traficului de droguri, arme, prostituţie etc. În Cipru, dacă identitatea reală a acţionarului este dezvăluită în afara acestor situaţii directorul/administratorul firmei riscă şi închisoarea.Firma care îndeplineşte serviciile, şi care e singura ce apare în actele oficiale ale firmei, semnează cu acţionarul o declaraţie de încredere în care se obligă să efectueze doar operaţiunile dispuse de acţionarul real. Contractul cuprinde inclusiv adresa de e-mail de pe care se primesc instrucţiunile acţionarului real. Gabrile Biriş spune însă că aceste metode de mascare a acţionarului funcţionează „până începi să faci prostii”. În plus, conducerea firmei din România în condiţiile în care aceasta se pretinde că ar fi rezidentă fiscal într-o altă ţară e împotriva legii. Contractele de evitare a dublei impuneri se numesc şi de combatere a evaziunii fiscale, iar fiscul român împreună cu cel cipriot pot impune în cazuri de încălcare a legii dezvăluirea acţionarilor reali.
4. Transferul banilor
La înfiinţarea firmei din offshore, compania care oferă serviciile livrează de regulă şi un card de debit la o bancă din afara României. Acesta poate fi folosit pentru extragere de numerar inclusiv în România sau efectuare de plăţi. Biriş avertizează însă că banii cheltuiţi în interes personal de pe astfel de carduri sunt consideraţi ca fiind dividende, pentru care acţionarul firmei trebuie să plătească impozit statului român (în calitate de rezident fiscal). Extragerea numerarului de pe astfel de carduri din străinătate e cea mai puţin riscantă, în timp ce deschiderea unor astfel de carduri în România şi folosirea banilor aici e cea mai riscantă. O altă metodă de folosirea a banilor din offshore-ul în cauză e întocmirea unui contract de împrumut lunar între acţionarul acestuia şi firma respectivă, spun avocaţii. „Mulţi consultanţi îşi vând doar serviciile şi nu se gândesc la ce lasă în urmă, iar clienţii lor fac prostii”, atrage însă Gabriel Biriş atenţia asupra riscurilor.
5. Tarife
Costurile înfiinţării unei firme externe depind de jurisdicţia de înfiinţare, de servicii (acţionar nominal sau nu) şi de volumul activităţii, adică de numărul de facturi emise sau primite. Preţurile de înfiinţare pornesc de la câteva sute de euro pentru a ajunge la câteva mii de euro. Înfiinţarea companiilor în paradisuri fiscale e cea mai ieftină, în Cipru preţurile sunt medii, iar în Elveţia costă cel mai mult.
