8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCând vom putea traversa România pe autostradă?

Când vom putea traversa România pe autostradă?

Un sfert din cei  peste 800 de kilometri ce separă  extremităţile Coridorului IV de transport pe teritoriul României, anume localităţile Constanţa şi Nădlac-Arad, nu au selectat constructorul.

Românii nu vor putea circula integral pe autostradă între graniţa de est a Coridorului IV de transport pan-european, respectiv Nădlac-Arad, şi cea de est la Constanţa mai devreme de şase ani, arată calculele ziarului „România liberă” coroborate cu datele Ministerului Transporturilor. Pentru aproximativ un sfert din lungimea totală a acestui coridor, de 865 kilometri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu are la acest moment nici măcar constructorii selectaţi.  Licitaţiile pentru găsirea acestora fie abia au început, fie urmează să fie demarate în următorii ani.

Care sunt tronsoanele lipsă?

La acest moment, segmentele  de autostradă fără constructori sunt lotul 2 din Timişoara-Lugoj (26 kilometri) şi alte trei loturi între Lugoj şi Deva, ce au o lungime însumată de 80 de kilometri.

Licitaţiile în cazul acestora au fost demarate la începutul acestei luni. Dacă vor fi selectaţi constructorii în acest an, lucrările ar putea începe anul viitor şi, luând în calcul un termen de execuţie minim de 48 de luni, ar putea fi încheiate în 2015.

Situaţia mai dificilă este cea în care se găseşte segmentul de 110 kilometri dintre Piteşti şi Sibiu. Un studiu de fezabilitate realizat de firma Iptana în 2008 indica un preţ estimativ al proiectului de aproape 3 miliarde de euro. Este cert că aceşti bani nu se găsesc încă in vistieria statului, iar Ministerul Transporturilor speră să înceapă lucrările cel mai devreme în 2014 din bani europeni. Trebuie însă încheiat actualul exerciţiu financiar al UE, respectiv 2007-2013 pentru ca Transporturile să spere la tragerea finanţării în următorul ciclu financiar. „Sibiu-Piteşti e un proiect complex. (…) Undeva în primăvara anului viitor, având studiul de fezabilitate gata, până în vara lui 2013 discuţiile pe partea financiară vor fi deja cristalizate. Mi-aş dori să lansăm procedura de licitaţie anul viitor, astfel încât în 2014 să avem deja contractul semnat şi să putem începe lucrul”, spune ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare. Fiind unul dificil, tronsonul va fi împărţit în mai multe loturi, iar posibilele contestaţii la licitaţii ar putea amâna începerea lucrărilor cu până la un an. Acesta este de altfel şi cazul  lotului 2 din Timişoara-Lugoj, caz în care CNADNR s-a judecat cu unul dintre constructori nu mai puţin de un an. Dacă vor demara în 2015, lucrările la Sibiu-Piteşti vor fi încheiate în 2017-2018, moment la care se va putea vorbi şi de închiderea
Coridorului IV de transport pan-european  pe teritoriul României. 

200 de kilometri din Coridorul IV de autostradă nu au desemnat încă un constructor, licitaţiile aferente  urmând să aibă loc în perioada  2012-2014.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă