8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă"Băieţii deştepţi" din energie, la negocieri

„Băieţii deştepţi” din energie, la negocieri

Ministerul Economiei va renegocia contractele cu aşa numiţii „băieţi deştepţi” din energie în maxim zece zile, a declarat sâmbătă ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, în urma discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene, potrivit Mediafax

 

Chiţoiu a spus că la întâlnirea cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene s-a vorbit şi despre contractele cu „băieţii deştepţi”.
„Mi-am luat angajamentul că în maxim zece zile trebuie să am o renegociere a acestor contracte, urmând ca după aceste renegocieri să informăm instituţiile financiare internaţionale asupra hotărârilor pe care le-am luat”, a adăugat el.

Acesta a adăugat că va renegocia şi cantităţi, şi preţuri, şi termene mai mici.
Întrebat dacă a văzut vreunul dintre contracte, ministrul desemnat a răspuns că el, personal, nu a văzut şi nici nu are voie să vadă.

Cele mai citite

România va găzdui Campionatul European de Tineret la Handbal Masculin în 2026

Competiția se va desfășura la Cluj-Napoca și Turda și este văzută ca un pas important în dezvoltarea handbalului masculin românesc. România a primit organizarea Campionatului...

Turiștii străini au cheltuit, în medie, aproape 3.000 de lei/persoană în România, în primele nouă luni ale anului

Avionul a fost principalul mijloc de transport utilizat de turiști, urmat de autoturisme proprii, autocare și autobuze Turiștii nerezidenți cazați în structura de cazare turistică...

Nuclearelectrica semnează un contract de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Proiectul vizează prelungirea duratei de viață operațională a Unității 1 cu 30 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României Nuclearelectrica și...
Ultima oră
Pe aceeași temă