7.7 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAutostrada Bucureşti-Constanţa, prelungită până la Varna?

Autostrada Bucureşti-Constanţa, prelungită până la Varna?

Conducerea Companiei de Autostrăzi nu are soluţii pentru autostrada Piteşti-Sibiu, dar doreşte prelungirea autostrăzii Bucureşti-Constanţa până la graniţa cu Bulgaria, de unde vecinii din sud să o continue la Varna.

Fiecare ministru al Transporturilor are o sensibilitate aparte faţă de circumscripţia din care provine. Niciunul nu îşi recunoaşte sensibilitatea şi promovează proiectul unei anumite autostrăzi în numele cererii de trafic care ar exista pe ruta respectivă. Braşoveanul Ludovic Orban împânzise Transilvania de drumuri expres (foarte asemănătoare autostrăzilor), iar craioveanul Radu Berceanu susţinea ideea unei autotrăzi dinspre Bucureşti spre Bănie. Mai recent Anca Boagiu, actualul ministru al Transporturilor doreşte prelungirea autostrăzii Bucureşti-Constanţa până la graniţa cu Bulgaria. Aceasta în condiţiile în care niciunul dintre ei nu a reuşit să găsească soluţia pentru un al proiect mult mai important, cel al autostrăzii Piteşti-Sibiu.

Autostrada o ia inaintea datelor de trafic

Deşi nu au fost publicate rezultatele studiului curent de trafic la care lucrează în prezent CESTRIN (institut de cercetare în transporturi) şi care va arăta evoluţia pe ultimii cini ani şi tendinţele mişcării mărfurilor şi persoanelor pe infrastructura rutieră, conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis prelungirea autostrăzii Bucureşti-Constanţa până la graniţă. Liviu Costache, director general al CNADNR afirmă că în urmă cu o săptămână a obţinut avizul Comisiei Trans European Motorway Network pentru includerea segmentului Constanţa-Mangalia-Varna în coridorul IV pan-european de transport care este finanţat din fondurile structurale ale UE. „Includerea tronsonului este foarte importantă deoarece degeaba făceam autostradă până la Constanţa, iar aglomeraţia începea după Eforie Nord”, spune directorul general CNADNR.

În plus prelungirea autostrăzii până la graniţă are rolul de a readuce traficul pe culoarul IV de pe proiectul concurent dezvoltat de vecinii de la sud, anume autostrada Sofia-Varna, paralelă cu Dunărea. Anul viitor va fi demarat studiul de fezabilitate al autostrăzii Constanţa-Mangalia-Vama Veche, precum şi licitaţia de selecţie a constructorului, şi va fi obţinut acordul UE asupra proiectului. Cel mai probabil lucrările vor demara la începutul anului 2012, spune Liviu Costache.După ce va fi construită, traficul pe autostradă va ajunge până la Burgas pe tronsonul Varna-Burgas construit de bulgari. Banii pentru autostrada de graniţăar putea veni parţial de la Comisia Europeană prin fonduri structurale de la Banca de Cooperare şi Dezvoltare a Mării Negre sau din alte surse care urmează să fie analizate, spune directorul general.

Piteşti-Sibiu, fără soluţie de cinci ani

Introducerea unei noi autostrăzi în proiectele existente în condiţiile în care Ministerul Transporturilor nu are soluţii de finanţare nici pentru cele actuale este o ciudăţenie. Problema cea mai mare a coridorului IV este autostrada Piteşti-Sibiu, tronson extrem de important pentru continuitatea coridorului, şi a cărui realizare este foarte scumpă. Traseul acesteia cuprinde zone în care trebuie adoptate soluţii constructive speciale ca urmare a alunecărilor de teren. Potrivit unei declaraţii recente a ministrului Anca Boagiu, sunt căutate „oportunităţi de finanţare” pentru tronson. Căutările Transporturilor nu sunt noi, toţi miniştrii din ultimii ani au avut astfel de căutări care durează de cel puţin cinci ani. Estimări guvernamentale de acum doi ani arătau că numai construirea celor 120 de kilometri dintre Piteşti şi Sibiu va costa aproximativ 3 miliarde de euro. Realizarea a 700 de kilometri de autostradă intre Nădlac şi Constanţa, fără a socoti tronsonul menţionat mai sus, ar mai presupune alocaţii totale de 3,5 miliarde de euro, la un preţ de 5 milioane euro pe kilometru. Un sfert din bani vor trebui puşi de România, adică aproape 900 de milioane de euro, fără a mai vorbi de cheltuieli neeligibile precum, taxe, exproprieri, TVA, mutări utilităţi. Aceste cheltuieli neeligibile pot dubla necesarul alocaţiei de la bugetul de stat, după cum spunea fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu. Presupunând că terminarea coridorului va avea loc în următorii trei ani, vor trebui alocaţi anual de la buget între 300 şi 600 de milioane de euro, numai pe Coridorul IV, fără a vorbi de tronsonul Piteşi-Sibiu, de continuarea autostrăzii Transilvania, de întreţinerea drumurilor naţionale, de reparaţii capitale ale acestora sau de  plata datoriilor către constructori, care atinge în prezent nivelul de 1,4 miliarde lei. Incă un proiect care va greva anual bugetul de stat cu 50-100 de milioane de euro este de aceea discutabil, în absenţa unui plan naţional de autostrăzi pe termen lung, fundamentat financiar corespunzător.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...

Scut uman în jurul suitei regale. Sute de spanioli au aruncat cu noroi și lemne în regele Felipe și regina Letizia

Cu faţa şi hainele pline de noroi, regele şi regina au fost nevoiţi să-şi încheie vizita la Paiporta, epicentrul inundaţiilor care au afectat Spania Sinistrații...

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...
Ultima oră
Pe aceeași temă