0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAnca Boagiu: Autostrada Timişoara-Lugoj poate trece din bugetul Europei în cel al...

Anca Boagiu: Autostrada Timişoara-Lugoj poate trece din bugetul Europei în cel al statului

Ministrul transporturilor Anca Boagiu a declarat vineri că banii europeni destinaţi construcţiei unui tronson al autostrăzii Timişoara-Lugoj nu vor fi pierduţi în cazul în care Comisia Europeană decide să retragă finanţarea, ci vor fi realocaţi pentru alte obiective de investiţii.

 Declaraţiile sale vin după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a primit o scrisoare de la Comisia Europeană, prin care aceasta informa că nu va mai finanţa un proiect de construcţie a unui tronson de autostradă de pe Coridorul IV paneuropean, în contextul în care a fost depusă o contestaţie, iar ulterior câştigătorul licitaţiei a fost desemnat de o instanţă judecătorească.

Comisia Europeană însă a respins ideea că intervenţia Justiţiei în corectarea rezultatelor unei proceduri de achiziţie publică ar fo contrară normelor UE şi ar putea sta la baza unei eventuale decizii de retragere a unei finanţări.

„Dacă Comisia Europeană va decide să retragă finanţarea, nu vom pierde bani, pentru că vor fi realocaţi pe alte proiecte care vizează realizarea Coridorului IV. „, a spus Boagiu. Preluând discursul prezidenţial, ministrul Transporturilor a spus că speră ca cei care au luat decizia (adică judecătorii Curţii de Apel Bucureşti) să asigure şi finanţarea contractului. Ministrul a adăugat că dacă finanţarea UE va fi pierdută atunci proiectul va fi plătit de la bugetul de stat, variantă care este mai dificilă.

Lotul 2 (25 de kilometri) al autostrăzii Timişoara-Lugoj a fost adjudecat în primăvară de consorţiul Tirrena Scavi (Italia) – Societa Italiana per Condotte d’Acqua (Italia) – Cossi Construzioni (Italia), dar rezultatul licitaţiei a fost contestat de consorţiul Tehnologica Radion-Gabriel Couto-Amandio Carvalho-Lena-Rosas-Arcadis şi Construcciones Y Promociones Balzola-Robert-Alcisa-Puentes, potrivit Mediafax. De la pornirea disputei dintre Compania de Autostrăzi şi asocierea italiană, pe de o parte, şi Tehnologica Radion, pe de altă parte, atât Curtea de Apel Bucureşti cât şi Consiliul naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, au dat dreptate, în câte dat dreptate firmei româneşti.

Valoarea estimată înainte de licitaţii  a întregului tronson este de aproximativ 850 milioane lei, din care cea mai mare parte revine construirii celui de-al doilea.

Autostrăzile de pe Coridorul IV paneuropean atribuite anul acesta sunt finanţate în proporţie de 85% din bani europeni, restul fiind surse de la bugetul de stat. Boagiu a menţionat că primul lot al autostrăzii Timişoara-Lugoj, pe care lucrează Spedition UMB şi Carena (9 kilometri), nu vor fi afectate de ceea ce se întâmplă cu cel de-al doilea tronson.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...
Ultima oră
Pe aceeași temă