6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă120 de milioane de euro din fonduri europene pentru finanţarea fermelor

120 de milioane de euro din fonduri europene pentru finanţarea fermelor

Peste 120 de milioane de euro din alocarea financiară de 150 de milioane de euro ,pe sesiunea octombrie/noiembrie 2010,  au fost acordate fermelor de subzistenţă ,potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii, relatează Agerpres.

16.104 proiecte au fost declarate eligibile pentru finanţare din fonduri europene prin măsura 141 ‘Sprijinirea exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă’ din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), În sesiunea menţionată au fost depuse 16.403 proiecte, dar au rămas eligibile 16.104, în valoare totală de 120,78 de milioane de euro. De asemenea, au fost retrase de la finanţare 13 proiecte, în valoare de 97.500 euro, iar un număr de 299 de proiecte au fost respinse, valoarea acestora fiind de peste 2,242 milioane euro.

În acest an, măsura 141 va avea două sesiuni de depunere de proiecte, una fiind deja deschisă (1-30 iunie 2011), iar cea de-a doua în perioada 3-31 octombrie 2011, beneficiarii putând accesa circa 105 milioane euro pe sesiune.

Obiectivele specifice ale măsurii 141 vizează creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic, diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin măsura 141 sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani (neimpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), care desfăşoară activităţi economice, în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economica cuprinsă între 2 şi 8 UDE, situată pe teritoriul ţării, înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol şi care comercializează o parte din producţia agricolă obţinută.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), plăţile efectuate către beneficiarii fondurilor europene pentru dezvoltare rurală se ridică la 2,035 miliarde euro, până la finele lunii mai, aproape jumătate faţă de valoarea totală a cererilor selectate pentru finanţare. Până la finele lunii mai au fost selectate spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de 4,27 miliarde de euro.

De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost selectate pentru a fi contractate 31.414 cereri de finanţare, reprezentând o angajare de 60,9%. Dintre acestea, până în prezent, au fost contractate efectiv 29.311 proiecte, în valoare de 3,86 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 55,14% a fondurilor totale alocate pentru măsurile de investiţii gestionate de către APDRP. De asemenea, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 2,035 miliarde de euro.

Cele mai citite

Salariul mediu net din România a crescut în octombrie la 5.268 lei

Salariul mediu net pe economie a ajuns în octombrie 2024 la 5.268 de lei, în creștere cu 0,8% față de luna septembrie și cu...

NATO ia în calcul creșterea cheltuielilor de apărare la 3% din PIB

Membrii europeni ai NATO discută posibilitatea de a majora ținta pentru cheltuielile de apărare la 3% din PIB, o decizie ce ar putea fi...

Salariul mediu net din România a crescut în octombrie la 5.268 lei

Salariul mediu net pe economie a ajuns în octombrie 2024 la 5.268 de lei, în creștere cu 0,8% față de luna septembrie și cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă