2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă10.000 de ferme de subzistenţă trec la agricultură ecologică

10.000 de ferme de subzistenţă trec la agricultură ecologică

În 2011, agricultura ecologică din România şi-a triplat numărul operatorilor activi din sistem (producători, procesatori, exportatori, importatori). Iar, anul viitor, datorită creşterii nivelului subvenţiilor (până în 2011, România a fost singura ţară europeană care nu primea subvenţii pe hectar pentru culturile bio), numărul agricultorilor care vor intra în sistemul de certificare ecologică se va dubla, potrivit preşedintelui Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică „Bio – România”, Marian Cioceanu.

Subvenţiile acoperă cheltuielile de certificare

„În multe zone ale ţării, de exemplu în judeţul Alba, se practică agricultură ecologică, fără îngrăşăminte chimice, însă oamenii nu aveau bani să plătească certificarea la o firmă de specialitate. Am dezvoltat câteva proiecte pilot şi mergem prin ţară să le explicăm micilor fermieri că îşi pot acoperi, într-o primă fază, taxa de certificare,  din subvenţia care se acordă pentru perioada de reconversie.

Dacă taxa de certificare este să spunem 200 de euro anual, subvenţiile acordate ar putea depăşi 1.500 de euro”, ne-a declarat Marian Cioceanu. Astfel, în 2012, numărul operatorilor ecologici ar putea ajunge la 20.000, faţă de 10.000 în prezent.

Mulţi din actualii producători certificaţi ecologic deţineau mici ferme de subzistenţă. Acum aceştia au devenit producători ecologici cu afaceri care cresc încet, dar sigur, de la an la an.

Faţă de o cultură clasică, producţia pe o suprafaţă ecologică este cu 30-50% mai mică, însă şi produsele bio se vând în general cu preţuri mai mari cu 30%, spune proprietarul microfermei ecologice „Biodumbrava”, Marian Dumbravă, fost inginer de aviaţie.

Ferme integrate

„Avem o suprafaţă mică, aproape un hectar. La fermă lucrez eu şi băiatul care a făcut Agronomia. La început, cultivam pentru familie, apoi din surplus am ajuns să dăm la vecini, prieteni, apoi am reuşit să şi vindem. În prezent, am reuşit să avem o fermă integrată, unde avem de toate: legume , fructe, păsări. Producţia nu se vinde în piaţă ci doar direct la clienţii care ne caută de ani buni. Suntem certificaţi de o firmă de specialitate , însă din păcate nu primim subvenţia pentru că avem puţin sub un hectar”, spune Marian Dumbravă.

În România, în sistemul agriculturii ecologice este inclusă o suprafaţă totală de 300.000 de hectare, din care doar 100.000 hectare de teren arabil (restul sunt păşuni şi păduri). Cu toate acestea, România se plasează pe locul 20 în lume la exportul de produse ecologice şi locul 16 la nivel mondial, funcţie de suprafaţa cultivată. Cel mai mare producător agricol bio din Europa este Italia, iar din lume SUA care simultan absoarbe pentru consum ce mai mare catitate de produse ecologice.

 


 

 

Cele mai citite

Vladimir Putin i-a transmis scuze președintelui azer pentru prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines și și-a cerut scuze deoarece „incidentul tragic” a...

Baia Mare: Un șofer cu o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat a fost urmărit și oprit de Poliția rutieră în...

Un şofer aflat în stare de ebrietate a fost oprit, sâmbătă, după o urmărire în trafic. Bărbatul, care conducea pe o stradă din municipiul...

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...
Ultima oră
Pe aceeași temă