7.9 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUrmează încă trei ani de austeritate pentru angajaţii statului

Urmează încă trei ani de austeritate pentru angajaţii statului

Salariile angajaţilor din mediul privat ar putea creşte în a doua jumătate a anului dacă solicitarea patronatelor de reducere a contribuţiilor sociale va fi aplicată de Guvern.

Si în următorii trei ani guvernanţii vor continua reducerile de personal bugetar, primele şi plata celui de-al 13-lea salariu vor fi sistate, iar sumele care trebuie plătite bugetarilor cu titluri executoreşti obligatorii vor fi reduse drastic. Aceste reduceri au fost luate în calcul de guvernanţi pentru a reduce deficitul bugetar în următorii ani. Noile măsuri de austeritate sunt menţionate, potrivit Mediafax, în proiectul de Strategie fiscal-bugetară pentru perioada 2012-2014.

Incertitudini privind creşterea economică

„Redresarea economică este dificilă şi oarecum întârziată”, mai ales că „recesiunea din România a fost una dintre cele mai prelungite şi mai adânci din Europa”, potrivit proiectului de Stategie fiscal-bugetară. Executivul estimează că în acest an poate fi înregistrată o creştere de 1,5% din PIB. Cu toate acestea, în document se menţionează că există elemente care readuc în discuţie recesiunea globală. De exemplu, „climatul de psihoză al cataclismelor”, respectiv seismul distrugător din Japonia apar în document ca factori de impact asupra pieţelor financiare internaţionale. De aceea, „măsurile ferme” trebuie continuate. „Efectele cutremurului din Japonia readuc în discuţie recesiunea globală, care poate afecta şi România. Aceste efecte ar putea fi simţite şi în ţara noastră”, se precizează în documentul privind Strategia fiscală.

Controale mai dese la firme

Evoluţia veniturilor colectate la buget – creşterea acestora – este luată în calcul în proiectul de strategie, fundamentată pe actualele valori ale TVA şi ale cotei unice de impozitare. Ca urmare, deşi se precizează că problema revizuirii TVA şi a cotei unice de impozitare „nu este o viziune care se poate materializa în 2011″, o astfel de strategie nu va fi luată în calcul nici în 2012. În schimb, creşterea veniturilor colectate la buget va proveni şi din încasări din impozitul pe venit ca urmare a majorărilor salariale din sectorul bugetar (pentru recuperarea diminuării din 2010) şi a creşterii salariului din sectorul privat, urmare a reducerii contribuţiei de asigurări sociale cu două puncte procentuale. În plus, guvernanţii estimează că vor colecta în următorii trei ani, 8,8 miliarde de lei (peste două miliarde de euro) prin intensificarea acţiunilor de control la „contribuabilii cu risc fiscal ridicat”, adică controalele şi amenzi mai dese în special la firme. Încă 160 de milioane de lei (38 milioane euro) se vor adăuga la buget din impozitarea marilor averi. Nu vor scăpa de controale nici persoanele fizice care au obligaţia plăţii TVA şi nici firmele care desfăşoară activităţi comerciale prin intermediul mediilor electronice.

Contribuţii sociale reduse

Bugetarii nu vor primi nici anul viitor al 13-lea salariu, nici alte sporuri sau tichete de masă. Reducerile de personal vor continua. Numărul de posturi va fi redus până anul viitor la 1,24 milioane angajaţi, după ce în 2010 numărul acestora a ajuns la 1,27 milioane angajaţi. În schimb, contribuţiile sociale vor fi reduse cu două puncte în partea a doua a acestui an, ceea ce ar putea conduce atât la reducerea evaziunii pe piaţa muncii, dar şi la o eventuală creştere a salariilor în mediul privat. În schimb, există referiri la „îngheţarea punctului de pensie” pentru anul viitor.Activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă va fi compensată şi anul viitor exclusiv prin ore libere.

Cele mai citite

VIDEO. Chris Martin, solistul Coldplay, a căzut într-o gaură în timpul unui concert

Chris Martin, solistul trupei Coldplay, a trecut printr-un moment neașteptat în timpul concertului de la Melbourne, când a căzut într-o gaură din scenă în...

Victorii categorice în NBA! Detroit Pistons, Atlanta Hawks și Dallas Mavericks au avut seară perfectă

În noaptea de duminică spre luni, cele trei meciuri din NBA au fost dominate de echipele câștigătoare, care s-au impus fără probleme în confruntările...

Carlo Ancelotti, antrenorul echipei Real Madrid, a vorbit despre inundațiile devastatoare din regiunea Valencia

Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a declarat că nu are puterea să vorbească despre fotbal înaintea confruntării echipei sale din Liga Campionilor împotriva...
Ultima oră
Pe aceeași temă