Producţie de gaze naturale a Rusiei nu ţine pasul cu cererea. Motivul e simplu. Gazprom nu a investit suficient în tehnologie şi infrastructură, ambele de pe vremea URSS-ului, iar guvernul de la Moscova este încă foarte reticient în privinţa colaborării cu producătorii occidentali.
Rusia deţine cele mai mari rezerve de gaze naturale din întreaga lume, apreciate la 48 de trilioane de metri cubi. Asta înseamnă aproape dublu faţă de rezervele Iranului, pe locul doi în lume, şi un sfert din rezervele mondiale dovedite. Compania Gazprom, succesorul Ministerului sovietic al Gazului, deţine monopol peste 65 la sută din rezerve, pe întreaga infrastructură de transport, cu o lungime totală de 155 000 de kilometri, şi pe toate staţiile de comprimare gaze.
Rusia este al doilea mare producător de gaze din lume, cu peste 546 de miliarde de metri cubi (în anul 2009), pe locul doi după SUA, şi cel mai mare exportator de pe planetă. Exportul de gaze ruseşti şi-a atins apogeul în anul 2009, când mai mult de 206 miliarde de metri cubi au ajuns dincolo de graniţele Rusiei. De atunci, producţia de gaze a scăzut în Rusia cu 17 procente pe an, conform Oil and Gas Journal.
Rusia este şi un mare consumator de gaze. Pe plan intern, mia de metri cubi în consumul domestic costa în jurul a 16 dolari, iar în industrie se vinde cu puţin peste 24 de dolari. Ca o comparaţie, preţul fixat de Gazprom pentru Ucraina în 2010 şi Belarus în 2011 a fost la 250 de dolari, iar Danemarca a plătit 735 de dolari în 2007. În mod cert, consumul intern uriaş din ineficienta industrie rusească costă enorm.
Provocare majoră pentru compania Gazprom, care este un fel de stat în stat, îl reprezintă epuizarea resurselor din principalele câmpuri de extracţie (Urengoy, Yamal, Medvezh etc), cele mai multe dintre ele concentrate în Siberia. Gazprom deţine aproximativ o treime din rezervele mondiale de gaze naturale şi produce 80 la suta din gazul Rusiei. Restul aparţine producătorilor independenţi Novatek şi Lukoil.
În ciuda rezervelor imense ale ţării, producţia de gaze naturale a rămas relativ neschimbată până în anul 2009, cu o creştere uşoară 1,3 la sută. În schimb, producţia de petrol a înflorit, mai ales în anii Yukos.
Consumul intern al Rusiei creşte în fiecare an cu 2,5 la sută, cererea europeană, plus Turcia şi fostele state din C.S.I. este de peste 325 de miliarde de metri cubi, iar cea a Chinei este de 38 de miliarde. Dacă Rusia vrea să ţină pasul cu cererea şi să rămână principalul exportator al lumii, Gazpromul va fi nevoit să producă mai mult. Deficitul se poate acoperi numai dacă vor fi optimizate câmpurile existente şi prin dezvoltarea producţiei în Yamal, Shtokman şi Sahalin. Însă Gazpromul nu pare să poată pune în aplicare aceste soluţii fără să facă investiţii substanţiale în infrastructura de extracţie şi în transport.
Sistemul naţional de transport al gazului rusesc (UGS) este, cum era de aşteptat, cel mai mare din lume. UGS este un lanţ tehnologic unic de facilităţi care se ocupă de extracţia gazelor, prelucrare, transport, depozitare şi expediere lor. Practic, UGS asigură aprovizionarea constantă cu gaze la consumatorul final.
Gazprom a implementat un program de retehnologizare a sistemului de transport între anii 2002 şi 2006. Reconstrucţia şi modernizarea conductelor de gaz înseamnă mai puţine blocaje pentru fluxul de gaze, un consumul de energie mai mic în timpul transportului şi o mai bună fiabilitate şi siguranţă. Numai că cele mai importante proiecte încă se află în construcţie sau în faza de planificare.
Un pericol îl reprezintă conductele vechi, o treime din ele fiind date în funcţiune acum 30 de ani, iar încă o treime operează de 20 de ani. Conform autorităţilor ruse, infrastructura gazului din Rusia necesită o investiţe de cel puţin 30 de miliarde de dolari pe an.
O altă problemă este faptul că UGS operează la capacitate maximă. În anul 2005, UGS a transportat 699,7 miliarde de metri cubi, iar Gazprom a recunoscut că volumul este peste capacitatea proiectată.
Deşi gazele naturale aduc un profit imens şi ar putea genera multe investiţii străine, nu se poate vorbi de un boom investiţional în acest moment în Rusia. Principalele motive sunt lipsa unei structuri bine organizate şi deficienţele cadrului legal care ar putea atrage investitorii străini.
