1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânii îşi cumpără tot mai puţine maşini. Am ajuns codaşii Europei

Românii îşi cumpără tot mai puţine maşini. Am ajuns codaşii Europei

Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut, în octombrie anul acesta faţă de aceeaşi luna a anului trecut, cu 17,5%, până la aproximativ 5.600 unităţi. Potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), avem de-a face cu cea mai abruptă contracţie din Europa Centrală şi de Est şi cu cea mai proastă evoluţie din UE cu excepţia Ciprului. 

Piaţa auto europeană a crescut, pentru a doua lună consecutiv, cu 4,7%, de la 959.800 la 1.004.000 unităţi, mai ales datorită revenirii puternice a pieţei spaniole, în urma măsurilor de stimulare a vânzărilor de automobile adoptate de guvern.

În Ungaria, numărul înamtriculărilor a urcat în octombrie cu 26,7%, la 5.100 unităţi, iar  Polonia a înregistrat o creştere de 19,3%, până la 26.300 de autovehicule. În Bulgaria s-a consemnat o creştere de 11,6%, la 1.687 unităţi. În Cehia, înmatriculările au scăzut cu 3,9%, la 15.300 de unitîţi, în Slovenia au crescut cu 23,1%, iar în Slovacia au avansat cu 37,6%.

Scădere şi pe primele 10 luni

Piaţa românească a scăzut cu 16,5% şi în primele 10 luni ale anului, de la 55.900 la 46.700 unităţi. Singurele ţări unde au fost consemnate declinuri mai abrupte au fost Cipru (-38,5%, la 5.900 unităţi) şi Olanda (-25,4%, la 338.600 automobile).

Livrările la nivelul UE au coborât cu 3,1% de la începutul acestui an, de la 10,327 milioane la 10 milioane unităţi.

Dacia, pe primul loc în UE la creşteri, Volkswagen la număr total

În topul mărcilor, Dacia a înregistrat în octombrie una dintre cele mai solide creşteri din UE. Înmatriculările de autoturisme Dacia în UE au crescut cu 16,8% în luna octombrie, de la 21.000 la 24.500 unităţi.

Marca Renault a consemnat, la rândul său, o revenire solidă, cu o creştere de 14,1%, de la 63.600 la 72.600 unităţi. Livrările de automobile ale grupului Renault în UE au urcat cu 14,8% în luna octombrie, de la 84.600 la 97.200 unităţi.

Producătorul ceh Skoda, controlat de grupul german Volkswagen, a înregistrat o creştere de 23,7%, de la 36.700 la 45.400 unităţi.

Volkswagen ocupă prima poziţie în Europa în topul producătorilor, cu 258.000 de automobile livrate în octombrie, în urcare cu 5,8%, urmat de PSA Peugeot Citroen, cu 117.000 unităţi (-0,9%), Renault, General Motors, Ford, BMW, Fiat, Daimler, Toyota, respectiv Nissan, partenerul de alianţă al Renault.

Germania, cea mai mare economie europeană, a afişat o creştere de 2,3% a numărului înmatriculărilor de automobile noi în octombrie, la 265.400 unităţi. Spania a înregistrat cea mai puternică creştere în rândul pieţelor dezvoltate, de 34,4%, la 60.300 unităţi. În Franţa, livrările au urcat cu 2,6%, la 166.500, iar în Italia au scăzut cu 5,6%, la 110.800.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă