Mica Islandă a mai repurtat o victorie în bătălia cu cartelul bancar. Curtea de Justiţie a EFTA (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb) a confirmat că refuzul despăgubirii deponenţilor englezi şi olandezi din fonduri publice, după colapsul sistemului bancar, a fost legal.
Prima victorie istorică a Islandei a început prin refuzul de a-şi asuma pierderile băncilor prin trecerea lor la datoria publică. Preşedintele Grimsson a determinat un referendum, iar populaţia s-a pronunţat împotriva „salvării băncilor”, deşi FMI făcea presiuni puternice în acest sens. Economia s-a prăbuşit, coroana s-a devalorizat cu 35% între ianuarie şi septembrie 2008 (în acea perioadă făcea vâlvă ştirea că McDonald’s se retrage), dar şi-a revenit ulterior pe baze mai sănătoase, înregistrând ritmuri susţinute de creştere.
Ieri, Islanda a obţinut o decizie din partea EFTA, care confirmă că a acţionat corect după prăbuşirea Icesave – divizia online a defunctei Landsbanki – refuzând să despăgubească deponenţii din Anglia şi Olanda care vânaseră dobânzile mari oferite de banca islandeză.
Guvernele din Marea Britanie şi Olanda au scos iniţial bani din buzunar pentru a închide gura „păgubiţilor” în urma falimentelor bancare din Islanda din urmă cu 4 ani, dar s-au întors apoi împotriva micii ţări nordice, pretinzând să le fie achitate sumele plătite. Islandezii au refuzat să mute datoriile băncilor în datoria publică, punând povara pe umerii generaţiilor viitoare şi au lăsat ca pierderile să fie acoperite doar prin lichidarea activelor băncilor falimentare. În acest mod s-au recuperat treptat cam jumătate din sumele revendicate de clienţii Landsbanki (90% din valoarea minimă a depozitelor garantate în sistemul bancar islandez).
În momentul colapsului Icesave (2008) existau 300.000 de deponenţi din Marea Britanie şi 100.000 din Olanda ce revendicau peste 5 miliarde euro, bani plasaţi în căutarea randamentelor superioare (dobânzile oferite treceau de 5%).
Criza bancară a trecut şi la un nivel diplomatic în octombrie 2008. Confruntaţi cu refuzul Islandei de a-şi asuma obligaţia de a returna banii plătiţi de guvernul Marii Britanii pentru despăgubirea propriilor cetăţeni afectaţi de falimentul Icesave, britanicii au blocat activele băncii în cauză, dar şi pe cele ale băncii centrale islandeze din UK, prevalându-se de o prevedere din legislaţia antiteroristă (s-a considerat că refuzul plăţii este un act de sabotaj la adresa economiei). După criza islandeză s-a impus în UE soluţia plafoanelor de garantare generoase a deponenţilor, de 100.000 euro, cu implicarea banilor publici în caz de nevoie.
Decizia de ieri ridică un semn de întrebare asupra somnului liniştit pe care deponenţii băncilor cu probleme îl pot avea în vremuri de criză. Refuzul de preluare a pierderilor din partea unei economii slăbite a fost considerat legitim şi legal, în ciuda sintagmei „depozit garantat”. Rămâne întrebarea în ce măsură decizia în favoarea Islandei poate fi explicată prin dimensiunea redusă a ţării şi dacă ar putea fi repetată în cazul unor ţări mai mari cu sisteme bancare în suferinţă (Spania, Portugalia, Irlanda, Cipru, Grecia).
