Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat marţi seara, într-o emisiune la postul România TV, că Guvernul nu are un plan B pentru zona Roşia Montantă, dacă proiectul de exploatare minieră nu va fi aprobat, dar există o serie de alţi investitori serioşi care au depus proiecte în judeţul Alba.
Ministrul a dat asigurări locuitorilor din judeţul Alba că există investitori care au aplicat la programele desfăşurate de Guvern pentru a dezvolta zona şi a crea locuri de muncă.
„Aceste locuri de muncă nu sunt suficiente şi nu sunt egal repartizate în judeţ, dar Guvernul încurajează investitorii”, a declarat Liviu Voinea.
Parlamentarii români au aprobat marţi constituirea unei comisii speciale care va analiza proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană.