Gabriel Biriş, avocat, asociat fondator al Casei de avocatură Biris – Goran şi vicepreşedinte Forţa Civică, crede că România nu va fi ocolită de repercusiunile crizelor din bazinul mediteranean. România trebuie să tragă învăţăminte de pe urma evenimentelor care au cuprins economia unor ţări precum Cipru. Ce sfaturi le dă guvernanţilor, dar şi cum vede el redresarea României pe plan financiar aflaţi din cadrul unui interviu acordat de Biriş în emisiunea Dezbaterile RL.
Gabriel Biris, vorbim despre criza economico – financiară de câţiva ani şi in aceasta perioada avem o noua situatie. Cipru este in situatia falimentului unui întreg sistem bancar, o tara din Uniunea Europeana care face parte din zona Euro şi ne întrebăm: cum s-a ajuns aici?
G.B.: Cred că este un cumul de factori; s-a vorbit foarte mult de faptul că Cipru este o binecunoscută jurisdicţie off-shore, că acolo „se parchează” bani de către oligarhi ruşi sau de pe alte meleaguri, că din acest motiv – faptul că acolo nu se prea plăteau impozite şi taxe – s-a ajuns în situaţia aceasta. Nimic mai eronat: eu am mai spus acest lucru, am atras atenţia, Cipru nu este off-shore; Cipru este o ţară-membră a Uniunii Europene, Cipru are impozite şi taxe mai mult sau mai puţin aliniate legislaţiei europene, când vorbim de taxe şi accize sunt 100% aliniaţi, când vorbim de impozit pe profit, într-adevăr, au un impozit pe profit foarte competitiv, de doar 10%. Iarăşi, o cifră interesantă, ei au veniturile bugetare ca procent din PIB mai mari decât România. Raportat la PIB, România are 31 – 32 % (depinde de an) venituri fiscale ca pondere în PIB, la bugetul de stat, în Cipru vorbim de 36 – 38 %.
Cipru nu este un off-shore, nu e un paradis fiscal
Asta, însemnând o mai bună colectare?
G. B.: Asta înseamnă că nu este paradis fiscal în primul rând, înseamnă că au administraţie fiscală eficientă pentru că reuşesc să strângă semnificativ mai mult decât România pe fondul unei evaziuni mult mai reduse la impozitele principale la bugetul de stat şi anume taxa pe valoare adăugată şi accize şi reuşesc să strângă de asemenea semnificativ comparabil cu România dintr-un impozit pe profit mai mic. Impozitul pe venit în Cipru este mai mare decât în România, ajunge chiar si la 35%. Una peste alta, această comparaţie, 31 versus 36 % din PIB ne arată că Ciprul nu este deloc un paradis fiscal.
Şi atunci, care este explicaţia pentru care deponenţi din ţări ca Rusia, inclusiv România si nu numai, şi-au depus banii în băncile din Cipru şi nu în băncile din ţara proprie?
G. B.: Tu ştii că eu susţin de foarte mult timp introducerea şi în legislaţia românească a unor prevederi care să faciliteze amplasarea de holding-uri în România. Din 2004 susţin acest lucru, interesant e că prima dată am prezentat această propunere împreună cu Matei Păun şi cu o echipă la vremea respectivă din Junior Chamber International, atunci când am propus şi cota unică între 14 şi 18 % şi a ieşit 16…Cipru are o legislaţie foarte, foarte avantajoasă pentru holding-uri: nu impozitează câştigurile de capital, nu are impozit pe dividendele platite către nerezidenţi, ceea ce face din Cipru o locaţie foarte convenabilă. În plus, Ciprul are o reţea de convenţii privind evitarea dublei impuneri destul de bine dezvoltată, semnificativ mai mică decât România însă şi are o convenţie foarte buna cu Rusia. Asta a făcut ca mulţi ruşi să folosească Ciprul pentru structurarea investiţiilor în fostul spaţiu sovietic. Acest lucru, practic a scos nu investiţiile ruseşti, ci faptul că ei au înţeles că dezvoltând o astfel de legislaţie aduc prosperitate, asta a scos Ciprul din sărăcie şi a pus-o pe lista Centrelor Financiare Internaţionale (International Financial Center). Problemele lor nu au plecat de la fiscalitate, dimpotrivă, fiscalitatea i-a ajutat să prospere, i-au ajutat să se dezvolte şi i-a pus pe harta ţărilor care contează în peisajul financiar internaţional.
Deci, tu spui că fiscalitatea i-a atras pe investitori să-şi depună banii în băncile lor?
G. B.: Da, iar faptul că au existat şi există în continuare astfel de facilităţi a generat creştere pe piaţa serviciilor profesionale, când vorbesc de servicii profesionale mă refer la avocaţi, contabili, notari, IT-şti pentru servisarea băncilor şi instituţiilor financiare dar şi a firmelor de servicii profesionale de genul acesta, dar şi un sistem financiar foarte dezvoltat. Ei au intrat “în belea” să spunem aşa, din cauza Greciei.
Plasamentele făcute acolo…
G. B.: Da. Ei au un PIB să zicem în jur de 20 de miliarde, active bancare semnificativ mai mari decât PIB-ul, vorbim de un sistem bancar care are active în jur de 100 de miliarde.. Toate aceste fonduri au ajutat de-a lungul vremii zona Euro şi Ciprul în special să crească. Pentru că , dacă politicienii ciprioţi nu ar fi avut înţelepciunea pe la începutul anilor `70 să vină cu un regim fiscal prietenos pentru investitori, ar fi fost o piatră în mijlocul Mediteranei.
Pentru investitori sau pentru deponenţi?
G. B.: Nu e vorba numai de deponenţi, e vorba de investitori care folosesc Ciprul ca platformă de investiţie în alte regiuni. Deci, acolo este o placă turnantă; nu sunt investitori care să fi făcut fabrici acolo, dar au făcut investiţii foarte mari. Dacă ne uităm la infrastructura Ciprului vom observa că e una foarte decentă, dacă ne uităm la investiţiile în turism, în cladiri de birouri, etc.
Ciprioţii plătesc pentru plasamentele făcute in obligaţiuni greceşti
Da, dar ele merg şi în alte ţări.
G. B.: De-asta zic, este placă turnantă. Ei folosesc fondurile care sunt parcate acolo, există un flux: intrări şi ieşiri, iar fondurile respective i-au ajutat să se dezvolte. Ce-au făcut: băncile cipriote au cumpărat prea multe eurobond-uri greceşti. Aveau investiţii în titluri de stat greceşti o dată şi jumătate cât PIB-ul, vreo 30 de miliarde. În momentul în care planul de salvare al Greciei a presupus un hair-cut, adică o pierdere de 50 % pentru deţinătorii de bond-uri greceşti, pierderea aceea a afectat şi Ciprul. În momentul în care ai o pierdere în sistemul bancar în jur de 15 miliarde numai din această operaţiune (din acest hair-cut) si un PIB de doar 20 de miliarde, normal că încep problemele. Acel incident a generat neîncredere în Cipru, au mai fost şi retrageri de fonduri, investitorii nu s-au mai simtit confortabil să-şi ţină banii acolo şi s-a creat un carusel. Cred că modul în care a fost manageriata de ciprioţi şi de oficialii Uniunii Europene această criză a lasat mult de dorit. Acolo e un cumul, de criză financiară şi criză politică, pentru că ei au cerut ajutor poate prea târziu. Germania a susţinut împrumuturile in Grecia şi planurile de salvare în alte ţări cu probleme. Acum politicienii germani, sub presiunea alegătorilor au devenit mult mai ponderaţi, mai ales că se apropie alegerile şi acolo. Atunci au zis Stop! şi au venit cu această formulă foarte nefericită, iniţial, de a “taxa” depozitele din Cipru.
„Cipru este practic în afara zonei euro”
Asta a fost prima solutie: “Vă dăm bani dacă vă taxaţi deponenţii!”.
G. B. Eu am senzaţia că modul în care a fost comunicată această măsură a fost extrem de greşit, nu e vorba de o taxare. Aici, când vorbim de a impozita ceva, de a taxa ceva, înseamnă că faci nişte venituri la bugetul de stat. Acolo nu era vorba de venituri la bugetul de stat, acolo era vorba de un hair-cut, era vorba pur şi simplu de a reduce nişte sume care de fapt nu mai existau că fuseseră pierdute prin investiţii proaste în bond-uri greceşti. Nu s-a trecut şi nici nu cred că ar fi fost normal să treacă primul plan şi atunci s-au trezit în situaţia în care pur şi simplu n-a mai avut oxigen în plămâni sistemul bancar cipriot. Acum, măsurile sunt mult, mult, mult mai dure. Vedem că a doua bancă a fost închisă, vedem că depozitele de peste 100 000 de Euro în Bank of Cyprus au primit un hair-cut masiv, nu ştiu, s-a vorbit de 40, acum aud că se ajunge la 60 %…
Se cam schimbă deciziile de la o zi la alta…
G. B.: Se schimbă, pentru că nici ei nu ştiu exact pe ce contează. Practic, în momentul de faţă, Ciprul este tehnic în afara zonei Euro. În momentul în care ai restricţii la transferuri, nu mai eşti funcţional, deci practic în momentul de faţă ei au control valutar. Ori, ţinem minte că România ca fază premergătoare a aderării la Euro, a liberalizat piaţa valutară? Şi funcţionează foarte bine la noi acum. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu există restricţii la cumpărat şi vândut de valute. În momentul de faţă există restricţii severe la transferurile de capital, de euro, de dolari, de orice, din Cipru către alte zone.
E o situaţie, practic, de blocaj?
G. B.: Cipru este practic în afara zonei euro.
Tu spuneai înainte că impozitarea depozitelor era o mare greşeală, dar presupunând că
ea s-ar fi făcut şi Parlamentul ar fi ratificat această propunere pe care organismele
internaţionale de finanţare au propus-o Ciprului, s-ar fi salvat lucrurile?
G. B.: Eu cred că nu. Să presupunem că în weekend-ul de acum cateva săptămâni Parlamentul cipriot ar fi votat această enormitate şi s-ar fi făcut reducerea sumelor respective. In momentul în care s-ar fi deschis băncile cipriote oricum ar fi fost retrageri masive şi ar fi intrat în colaps în secunda imediat următoare. Asta, pentru că acum, în zilele noastre, nu mai trebuie să te duci la bancă să stai la coadă, stai în faţa unui calculator oriunde în lume şi scoţi bani. De unde să-i scoţi dacă ei nu-i au?
Situaţia de acolo a fost realmente până acum una de blocaj pentru cetăţenii obişnuiţi ciprioţi.
G. B.: Şi este în continuare.
Noi nu mai suntem obişnuiţi, de un timp, de când ne-am recăpătat încrederea în bănci să ne ţinem banii în casă.
G. B.: Ai punctat un lucru foarte important, încrederea în bănci, în sistemul bancar european. A fost nevoie de foarte multe eforturi, în ultimii ani de zile s-a ajuns la acea binecunoascută formulă cu garantarea depozitelor până într-o sută de mii de Euro în băncile europene. Şi în Cipru lucrul ăsta a funcţionat? Practic, asta a dat încredere deponenţilor, până la urmă oamenilor obişnuiţi. .Astăzi nu mai ţine nimeni banii la saltea sau nici măcar în cutii de valori. Plus, că mai primeşti o dobândă mică, mare, nu contează, ai acces la ei. Practic, cu această măsură, faptul că sistemul bancar cipriot a colapsat, se aruncă un semn de întrebare asupra întregului sistem financiar-bancar european. Încrederea este foarte afectată.
„E greu sa câştigi încrederea populaţiei în bănci, foarte uşor s-o pierzi şi încă şi mai dificil să o recâştigi”
Am putea să ne gândim la o extindere a crizei financiare în momentul ăsta în Uniunea Europeană?
G. B.: Tu ştii că eu sunt foarte ponderat în declaraţii, în special atunci când vine vorba de subiecte sensibile. Cred că în momentul de faţă cel mai important lucru este ca politicienii, responsabilii de sistemul bancar european, Banca Centrală Europeană, Băncile Naţionale, şefii instituţiilor bancare mari din Europa trebuie să aibă o politică de comunicare foarte profesionistă pentru a reda încet-încet încrederea, să îi facă pe oameni să creadă că acesta a fost un incident izolat, să înţeleagă că nu se va repeta. Dar semnul de întrebare va rămâne. Este o problemă şi din păcate am văzut îngrijorare şi la Guvernatorul Băncii Naţionale a României…
Da, că s-a extins şi asupra filialei din România a Bank of Cyprus.
G. B.: Nu e vorba numai de Bank of Cyprus sau alte firme care au capital cipriot sau grecesc în România, care oricum au fost afectate de-a lungul timpului de neîncredere datorită crizei greceşti. Este vorba de neîncredere în sistemul bancar. Noi trebuie să înţelegem că dacă ne repezim ca înecaţii la bănci în momentul de faţă să ne scoatem banii să-i punem la saltea, nu facem decât să declanşăm avalanşa. Din fericire, în România cred că, din ce-am văzut, efectul este unul destul de limitat.
Poate şi pentru faptul că ponderea financiară a reprezentanţei băncii din Cipru în România este una mică.
G. B.: Nesemnificativă, dacă ne uităm la totalul activelor bancare cât au, 1 % ?. Deci, este foarte mic şi în plus este o bancă care este destul de nouă pe piaţa românească, adică, nu are zeci de ani în spate, are câţiva ani şi care a fost mai mult axată pe business-to-business şi mai puţin pe business-to-consumer, adică numărul de deponenţi şi valoarea depozitelor sau ale conturilor curente ale persoanelor fizice sunt destul de reduse.
Ai adus câteva argumente în prima parte a interviului conform cărora Cipru nu ar fi paradis fiscal. Nu s-au spălat bani în băncile din Cipru?
G. B.: Haideţi să înţelegem o chestie: Cipru este în zona Euro. Cipru este membră a Uniunii Europene din mai 2004, în momentul în care au intrat în Uniunea Europeană, au trebuit să se supună unor reguli. Reguli pe care le-au implementat foarte deştept. Cipru este unul dintre cei mai conformi cu regulile când vine vorba de măsurile de combatere a spălării banilor. Cipru nu este, din cunoştinţele mele, pe lista neagră sau gri a niciunuia dintre statele care au o astfel de listă. De ce? Pentru că ei s-au conformat tuturor cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene atât în materie bancară cât şi în materie fiscală. Faptul că ei au avut o legislaţie şi au în continuare o legislaţie care să favorizeze amplasarea companiilor de tip holding acolo, nu înseamnă că sunt off-shore. Aşa, off-shore ar trebui să mai fie Olanda, ar trebui să mai fie Austria, ar trebui sa mai fie să nu spunem Malta, că Malta e văzută oarecum în acelaşi coş cu Cipru, că e tot o insuliţă mică, ar mai trebui să mai fie şi Luxembourg, dar nu sunt. Nici unul din statele pe care le-am menţionat mai sus nu este off-shore. Sunt ţări care au o legislaţie care favorizează amplasarea companiilor de tip holding. De ce să nu favorizezi capitalul să vină la tine? De ce să nu favorizezi investitorii să-ţi folosească contabilii, avocaţii, băncile, hotelurile, drumurile, restaurantele, de ce nu? Pentru că România, ca şi alte state care n-au înţeles acest lucru, vrea să impoziteze câştigurile de capital. Cum să impozitezi câştigurile de capital în momentul în care tu ai peste 80 de convenţii privind evitarea dublei impuneri cu alte 80 de state şi în toate aceste convenţii se spune că toate câştigurile de capital obţinute de un rezident al celuilalt stat sunt impozitate în acel celălalt stat. Sa ne uităm câţi investitori sunt în România prin Luxembourg sau prin Olanda? Mulţi! Poate mai mulţi vin prin Cipru. De ce? Pentru că Cipru este mai convenabil din punctul de vedere al costurilor.
Cipru nu are problemele pe care le-a avut Grecia
Vom vedea ce se întâmplă. Trebuie să iasă din situaţia asta.
G. B.: Să ştii că eu cred că Ciprul va rămâne o opţiune. Va rămâne o opţiune chiar dacă opţiunea va veni la pachet cu un cont într-o bancă în altă ţară. Este foarte simplu să îţi structurezi operaţiunile în aşa fel încât să obţii avantajele pe care anumite jurisdicţii le oferă. Eu am susţinut că România are nevoie de o astfel de legislaţie tocmai pentru a elimina nevoia de a folosi astfel de jurisdicţii, să ne ţinem capitalurile noastre în România, să nu mai fie nevoie să, bine, aici poate că am şi eu un interes, că văd câţi bani plătesc clienţii mei avocaţilor ciprioţi, de ce să nu ni-i dea nouă? E simplu, pentru că ni-i dau nouă, noi plătim impozite aici, plătim angajaţii în România, cheltuim în România. De ce nu? Repet, Cipru nu este off-shore
Problema e, cum ies ei din criza asta?
G. B.: Greu. Din punct de vedere financiar, în momentul de faţă sunt la pământ, le va trebui foarte mult timp să-şi revină. O bună parte din PIB-ul lor era format din veniturile din industria serviciilor profesionale şi financiare. De-asta spun că le va veni foarte greu, pentru că ei au muncit foarte mult timp la a-şi crea o reputaţie bună, au fost foarte proactivi de-a lungul vremii, au fost mereu cu ochii pe ce fac alţii ca să nu rămână în urmă din punct de vedere al competitivităţii fiscale, iar în acest moment criza asta a distrus încrederea. Iar încrederea e cel mai greu lucru de câştigat. E greu s-o câştigi, foarte uşor s-o pierzi şi după ce o pierzi este inca si mai dificil sa o recastigi.Raul a fost făcut, pentru ei este foarte dificil să revină la nivelul la care au fost.
Până la urmă, nu au avut nici ingeniozitate asupra plasamentelor.
G. B.: Aici, este cum zic englezii, “greed”, suntem lacomi, oamenii sunt lacomi. De ce să plaseze disponibilităţile în obligaţiuni germane care plăteau 1 % şi să nu le plaseze în obligaţiuni greceşti care plăteau 7 % ? Risk and reward, tot timpul, ca să câştigi mult trebuie să-ţi asumi riscuri mari. Şi din păcate, ciprioţii şi le-au asumat.Încă odată: Cipru nu are problemele pe care le-a avut Grecia. Grecia a consumat aceşti bani. Ei i-au tocat. Pe protecţie socială, pe pensii foarte mari, ei au trăit din datorie mult timp, şi nici nu au spus că au datorii aşa de mari. Evaziunea fiscală foarte mare, am fost acum doi ani în vacanţă în Grecia, am alimentat de două ori şi la fiecare benzinărie scria mare “We do not accept credit cards, cash only”, şi n-am primit bon fiscal, în plină criză. Nu există restaurant în Grecia unde să primeşti bon fiscal fără să insişti, ceea ce în Cipru nu mi s-a întâmplat.
Nu întâmplător au fost şi rezerve privind ajutorarea Greciei.
G. B.: În Cipru am cerut o notă de plată, mi s-a adus bonul fiscal, am plătit. N-am fost cu maşina ca să văd cum e la pompă. Dar în Cipru evaziunea fiscală este foarte, foarte redusă, spre deosebire de greci.
„Au considerat că vor crea o facilitate IMM-urilor cu TVA obligatoriu la încasarea facturii; în realitate s-a întâmplat pe dos”
O să vedem cum evoluează situaţia, dar sa vorbim despre situatia din Romania. În ce măsură bugetul adoptat ar putea să fie unul care să stimuleze creşterea economică, în condiţiile în care noi în cursul anului 2012 am mers câteva trimestre pe scădere, ceea ce înseamnă că economia este in recesiune. Care ar putea fi motoarele de creştere economică?
G. B.: Atragerea de fonduri europene. Merge foarte prost. Investiţii străine sau investiţii directe noi în economie la minimum istoric.
Care sunt motivele pentru care România nu mai este atrăgătoare ca mediu de afaceri?
G. B.: Criza financiară e principalul motiv şi, pe de altă parte, o incoerenţă cronică a guvernărilor în România. Nu vorbesc numai de Guvernul Ponta sau Guvernele Ponta că deja sunt două, vorbesc de politicile economice şi fiscale din ultimii ani de zile. S-a generat (vorbeam mai devreme de încredere) neîncredere în capacitatea clasei politice de a guverna tara.
S-a schimbat foarte des codul fiscal?
G. B.: Nu ar fi numai numărul modificărilor ci calitatea lor. Au fost şi din păcate sunt în continuare modificări în timpul anului, am văzut anul acesta si foarte multe greseli tehnice in modificarea Codului Fiscal deşi Guvernul Ponta are un Ministru de Finanţe care are experienţă în domeniul fiscal, fost presedinte a Camerei Consultantilor Fiscali inca de la infiintare.
Te referi la Daniel Chitoiu sau la ministrul delegat Liviu Voinea?
G. B.: La Daniel Chiţoiu. Liviu Voinea a fost Ministrul Finanţelor până la alegeri şi din păcate şi-a lăsat şi dânsul urma într-un mod foarte dureros, în special pentru întreprinderile mici, cu acel TVA la încasarea facturii obligatoriu, care s-ar putea să atragă şi infrigement pentru că le omoară pur şi simplu. Adică o facilitate, care facilitate a fost obligatorie, ea a pus firmele mici în situaţia de a-şi pierde clienţii. Am atras atenţia cu luni de zile înainte de a intra în vigoare, nu am fost ascultat iar acum firmele sufera.
Întrebarea este, de ce a fost luata această măsură doar pentru IMM-uri şi nu pentru toate firmele? Pentru că nu s-ar fi ivit problema pe care ai invocat-o tu.?
G. B.: Noi, specialiştii în legislaţie fiscală am atras atenţia ca asa ceva nu se poate. Au considerat ei că vor crea o facilitate IMM-urilor, în realitate s-a întâmplat pe dos. N-au dus gândirea până la capăt. Eu am atras atenţia, “aveţi grijă ce vă doriţi că s-ar putea să se întâmple!”. Cine cunoaşte legislaţie fiscală şi în special directiva din TVA, ştie că acest regim derogatoriu nu putea fi implementat în România, decât pentru întreprinderile mici. În toate ţările în care a fost implementat, Germania e un exemplu, este opţional, că aşa spune şi directiva, şi de aici ni se va trage infrigementul dacă n-o modifică. Numărul de companii care puteau să apeleze la facilitate nu a depăşit 10 % .
Ei dispar ca furnizori pentru marile corporaţii.
G. B.: Exact asta se întâmplă. La noi, ca să „protejeze” firmele mici, au zis nu, domnule, o facem obligatorie, ca firmele mari să nu îşi oblige furnizorii firmelor mici să rămână pe regimul normal de TVA. Firmele mari sunt dezavantajate să lucreze cu o firmă mică din două puncte de vedere: 1) pe cash-flow, faptul că ele emit facturi şi colectează TVA-ul atunci când emit, dar primesc facturi şi nu deduc TVA-ul atunci când primesc ci doar atunci când plătesc. Şi 2) au trebuit să-şi modifice sistemele informatice ca să poată să ţină contabilitate dublă, ori chestia asta costă, şi mai mult decât atât, după ce o faci, ai costuri suplimentare de operare. Pentru intreprinderi mici, este o actiune din ciclul „operatia a reusit, pacientul este mort”.
Bun, dar lucrurile astea s-au discutat şi totuşi, au trecut 3 luni, putea fi corectată această măsură.
G. B.: Există, la politicienii români, o latură a personalităţii lor care se numeşte orgoliu. Ego. Iar ego-ul oamenilor acestora este atât de mare că nu le permite să recunoască că au greşit. Şi atunci noi trebuie să suportăm toanele lor. Asta se întâmplă.
Să mai luăm în calcul o altă măsură , aplicată microintreprinderilor, care daca au cifra de afaceri sub 65.000 de euro platesc inpozit pe cifra de afaceri.
G. B.: Da. Ştii de ce râd? Pentru că aici e o chestie ciudată. În momentul în care a fost introdus regimul microîntreprinderilor în 2001, toată lumea voia să fie microîntreprindere. Toată lumea voia să aibă o microîntreprindere. Terminau, depăşeau plafonul cu una, îşi făceau alta, şi aşa mai departe. În momentul în care din 2007, 2009 au apărut restrângeri ale dreptului companiilor de a fi microîntreprinderi, pentru ca se cam abuza de ele.
Da, s-a mai tot adăugat câte ceva.
G. B.: Adică, dom’le, de ce ne limitezi nouă dreptul de a fi microîntreprindere? În momentul de faţă, când faci obligatoriu regimul microîntreprinderilor, toată lumea se plânge că de ce l-au făcut obligatoriu. E o chestie foarte ciudată. Şi, într-un fel, nu suntem sinceri noi cu noi. Cred că acest regim îşi are rolul lui, opţional, în special datorită faptului că el vine la pachet cu nişte costuri mult mai reduse de administrare, pentru că contabilitatea e mai simplă, nu îţi mai baţi capul cu ce e deductibil, ce nu e deductibil, regulile fiscale şi contabile sunt mai simple pentru microîntreprinderi şi, de aici, şi costurile de administrare mai mici.
Şi au mai şi redus-o de la 100.000 de Euro, cum era înainte, la 65.000 de Euro.
G. B.: A fost o gândire. 65.000 de Euro este exact cifra pentru care se aplică regimul de scutire la TVA. Deci întreprinderile mici pot să opteze pentru regimul de scutire de TVA, adică să nu colecteze TVA, dar nici nu deduc, dacă au cifră de afaceri până în 65.000 de Euro, calculat, însă, la cursul de la data aderării. Te duci cu gândul că această măsură li se adresează acestora, chiar dacă acolo regimul e opţional. Dar au pus 65.000 de Euro, după care, prin norme n-au mai corectat cursul, au lăsat cursul de la sfârşitul anului, deci, în momentul de faţă avem microîntreprinderi care aplică regimul de scutire, nu, care sunt microîntreprinderi, dar nu mai au posibilitatea sa aplice regimul de scutire, că plafonul la microîntreprinderi e mai mare decât la regimul de scutire. Este un fel de nebunie. Si inca ceva: se vorbeşte acum de un mare investitor în domeniul auto care vrea să vină în România, european. Vine europeanul nostru, se apucă să facă investiţia: în primul an (normal, că unei fabrici de maşini nu-i dai drumul, deschizi biroul şi te apuci să produci, să emiţi facturi) nu are nici un fel de venituri, poate nici în al doilea. În perioada asta are costuri care se duc in investitii. Mai face şi cheltuieli care nu se duc în investiţii, ci in cheltuieli direct. La sfârşitul anului, are o pierdere fiscală, obligatoriu pentru ca nu are venituri. Ce facem noi? Îi spunem: păi da, dar eşti microîntreprindere, că eşti firmă nouă, deci pierderea pe care tu ai înregistrat-o în primul an nu o poti reporta. Vrem investiţia ta, dar noi nu vrem să-ţi deducem, să ţi-o reportezi în anul următor, ca să poţi să ţi-o scazi din profiturile viitoare. Nu este deloc in regula.Normal că, acum, dacă cineva vrea cu adevărat să facă investiţia, îi găsim soluţii. Îl învăţăm golănii.
Vin la o casă de avocatură deşteaptă…
G. B.: Nu, nu, ideea e că e simplu de ocolit această barieră. Îl învăţăm să-şi facă factură la unul din grup pe 70.000 de Euro, ăla să-i facă o factură tot de 70.000, uite aşa avem rulaj şi nu mai suntem microîntreprindere, dar cum să-i spui unui investitor de talie că are nevoie să facă o golănie de genul ăsta ca să nu mai aibă un dezavantaj?
Să facem abstracţie de investitorul mare, care şi-ar putea permite aşa ceva. Noi avem firme mici, care nu-şi pot permite să facă golănii, pentru că nu au cum.. Sa luăm un exemplu. Avem un atelier de creaţie care ar putea produca tiparituri. Câştigul unui atelier de creaţie înseamnă 5-10%,din valoarea produsului, dar firma plateste impozit pe valoarea integrala nu-si poate deduce cheltuielile la tipografie.
G. B.: Da. Creează un dezavantaj. Nu e ca impozitul minim, care era minim, este un impozit pe cifra de afaceri. Am putea avea infringement şi acolo, pentru că este un impozit pe cifra de afaceri şi asta nu e permis. Nu e în regulă şi sunt măsuri care atacă IMM-urile într-o măsură mai mare decât au făcut-o altele din anii precedenţi. Sunt două măsuri directe care atacă microîntreprinderile şi IMM-urile. Asta, despre care am discutat şi cealaltă, cu TVA-ul la încasare. Dar, de la începutul anului, au fost mai multe astfel de măsuri care, din punctul meu de vedere, nu au o logică. Adică, s-a intervenit şi pe nişte concepte care sunt universal recunoscute în ceea ce priveşte impozitarea serviciilor făcute de nerezidenţi. Suntem acum în situaţia în care, dacă mergem într-o delegaţie la Viena, sau în altă parte, să-i cerem certificat de rezidenţă fiscală hotelierului, ca să nu-i reţinem impozit, sunt tot felul de erori.
Singura strategie şi o spun cu regret, singura strategie care poate fi observată, nu eficientă, este aceea de a mări taxele, de a veni cu taxe noi – să nu uităm de taxele pe resurse minerale. S-a devansat calendarul de creştere a accizelor, tot ca să mai cârpească bugetul. TVA-ul rămâne la nivelul acesta foarte ridicat.
Practic, viaţa s-a scumpit începând cu anul acesta, pentru că au crescut taxele.
G. B. Da, da. Pe domnul Ruşanu l-am auzit spunând la începutul anului, referindu-se la măsurile din 2010, când s-a mărit TVA-ul: „toată lumea ştie că în criză nu măreşti impozitele”. Ar fi trebuit sa se adresezi colegilor dansului…
Este evident că nu sunt bani, şi îi iau de oriunde, pentru că nu mai au cum să plătească salariile. L-am auzit şi pe ministrul Fenechiu, care spunea că FMI-ul s-ar putea să nu ne mai acorde un viitor împrumut, deci, s-ar părea că stăm prost.
G. B.: Domnul Frunzăverde a zis că, să fim fericiţi dacă plătim salariile şi pensiile. Este foarte important să înţeleagă oamenii ăştia că au o responsabilitate faţă de ţară şi că nu pot să se joace cu cuvintele şi, mai ales, nu pot să facă politică doar la televizor. În momentul de faţă, când vorbim de politici de relansare economica s-a lansat acest concept – este şi în programul de guvernare al USL-ului, de reindustrializare a României. Păi, începem reindustrializarea tăind Oltchimul. O ţară fără petrochimie este o ţară dependentă. Există soluţii şi la Oltchim şi în alte zone. Si este, din păcate, doar unul din exemple. Avem şi problemele de la Mechel, sunt mai multe semne de îngrijorare cu privire la viitorul apropiat. Şi, iarăşi, sunt foarte îngrijorat cu privire la faptul că nu văd lucruri întâmplându-se pe fonduri europene. Am avut fondurile blocate, s-au deblocat, urmează corecţii, dar nu prea se face treabă. N-avem obiective definite, nu avem surse de finanţare, vedem, din fericire, începem să vedem, din păcate, că există, vedem diverse moduri în care sistemul, banul public este fraudat, avem scandalul din sănătate, avem mai multe zone în care se fura ca in codru.
Avem destule zone în care putem fi competitivi: agricultură, energie, industrie, libertăţi economice
Gabriel Biriş, in legatura cu motoarele de creştere a economiei, cu conceptul reindustrializare a economiei, lansat de ministrul economiei, Varujan Vosganian, ce am putea face noi pentru a iesi din impasul economic. In ce am putea excela? Constatăm că importăm produse alimentare si nealimentare pe care le-am putea produce foarte bine aici.În ce am putea deveni competitivi? Cum de nu se exprima spiritul antreprenorial, sau nu este stimulat prin politici fiscale? Avem cu adevărat o economie de piaţă, înţeleg cu adevărat oamenii ce înseamnă ideea de competiţie, de concurenţă, ca să-şi mobilizeze energiile?
G. B.: Cum zicea domnul Lucian Croitoru, avem o libertate economică fragmentată. Ce am putea face? În primul rând, să nu ne mai facem rău cu mâna noastră. În al doilea rând, ar trebui să ne concentrăm pe zonele în care noi putem să fim competitivi. Avem câteva zone în care putem să fim competitivi. Agricultura ai menţionat-o. Energia: România poate să devină un centru puternic. În primul rând, să fie independentă energetic, dar şi exportator de energie. În al treilea rând, avem încă o bază industrială care nu trebuie distrusă. Şi trebuie să ne mai uităm un pic şi la bunele practici din alte zone, am explicat mai devreme ideea cu holdingurile, trebuie să vedem ce putem face, lucruri care nu ne costă şi care ne pot pune pe harta competitivităţii. Ar trebui, uite un obiectiv de ţară: să ajungem în doi ani de zile să nu mai fim pe locul 70 în topul libertăţii economice sau uşurinţei cu care faci afaceri, să ajungem pe locul 25. Se poate face lucrul ăsta.
Asta înseamnă şi politicieni cu viziune…
G. B.: Da. Trebuie să fim foarte atenţi cu sistemul, cu justiţia, pentru că o ţară fără justiţie nu prezinta nici un fel de credibilitate. Nu, nu poţi să faci afaceri dacă nu ai o justiţie pe care să te bazezi. Trebuie combătută foarte sever evaziunea fiscală, pentru că este un cancer. Fiscalitatea trebuie îndreptată spre a stimula munca şi crearea de valoare adăugată. A, sa nu uit, trebuie şi redusă birocraţia. E foarte, foarte apăsătoare în special pentru micii întreprinzători.
