Investitorii străini au propus un set de măsuri pentru ieşirea din recesiune pe care – spre deosebire de Guvern – îl şi monitorizează.
Lipsa de coordonare a autorităţilor este una dintre principalele piedici în calea propunerilor pentru redresare economică făcute de Consiliul Investitorilor Străini, spune preşedintele Consiliului, Mariana Gheorghe. CIS a propus luna trecută 80 de măsuri pentru relansarea economică a României, din care 12 principale.
Progresul pe care l-am înregistrat este oarecum lent, am reuşit ca doar pentru cinci măsuri să ajungem la acţiuni concrete de implementare (…) Avem angajamente exprimate în mod clar şi chiar am conturat crearea unor parteneriate şi a unor prioritizări pentru sectoarele respective. Am atins cinci măsuri din cele 80 pe care le-am propus. Pentru cele cinci avem concepte dezvoltate, iar implementarea a început”, a declarat Mariana Gheorghe, preşedintele CIS şi director general al Petrom.
CIS a avut consultări, prin intermediul a zece echipe de experţi, cu miniştri şi secretari de stat, cu partide, cu preşedinţia, BNR, reprezentanţi media, ambasade şi instituţii financiare internaţionale, şi speră ca şi premierul Emil Boc să-şi găsească timp pentru discuţii.
Băsescu: 1,6 milioane de români lucrează la negru
Preşedintele Traian Băsescu le-a promis ieri investitorilor că le acordă sprijin politic pentru măsurile propuse. „Sunt convins că s-ar atinge un obiectiv esenţial, dacă dumneavoastră aţi fi purtătorii de mesaje economice şi nu cei care nu ştiu despre ce vorbesc, dar au o treabă de făcut la televizor (…) neaveniţi care-şi apără un business mărunt, fie că e cu găini, fie că e cu măcelăria”, a spus Băsescu. În schimb, preşedintele le-a cerut patronilor să ajute la reducerea evaziunii fiscale. „1,6 milioane de români pleacă în fiecare dimineaţă la serviciu, dar nu sunt înregistraţi ca plătitori de taxe”, a argumentat preşedintele, care a mai spus că „este urgenţa zero să fie redusă fiscalitatea muncii”, dar abia după reluarea creşterii economice.
Programul „Prima Casă” continuă
Una dintre măsurile discutate cu autorităţile a fost cea legată de Programul „Prima Casă”. CIS a propus în acest sens alocarea de fonduri suplimentare de aproximativ un miliard euro, precum şi lărgirea bazei de solicitanţi prin lărgirea criteriilor de eligibilitate, făcând proiectul disponibil şi celor care au deja o proprietate. „Piaţa s-a stabilizat semnificativ prin programul „Prima Casă”. Am propus „Prima Casă 3″, astfel că programul să continue până la sfârşitul anului 2011. Am discutat lărgirea criteriilor de eligibilitate, propunere înaintată şi acceptată de Ministerul de Finanţe”, a apus Dominic Bruynseels, membru în boardul CIS şi preşedintele BCR. Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, a declarat joi că ministerul vrea să continue Programul „Prima Casă”, în care băncile să aibă un rol mai important, dar a adăugat că nu ştie încă dacă va fi sub forma actuală sau dacă va fi realizată o altă variantă a programului.
PRINCIPALELE 12 PROPUNERI
Introducerea la Ministerul de Finanţe a unui Registru transparent de Creanţe asupra bugetul de stat, cu o scadenţă atribuită fiecărei creanţe
Începerea Programului Prima Casă 3 pentru relansarea sectoarelor imobiliar şi construcţii
Crearea unui Consiliu de Dezvoltare Economică (CDE) pentru a ajuta la definirea strategiei pe termen lung a economiei româneşti
Crearea de facilităţi de creditare subvenţionată pentru IMM-uri, prin contribuţia comună a băncilor şi a sectorului public
Dezvoltarea pieţelor de capital prin listarea locală şi internaţională a Fondului Proprietatea şi prin stabilirea unui program accelerat, clar şi transparent de privatizare a companiilor de stat
Externalizarea (sau centralizarea într-o singură entitate cu experienţă ridicată) managementului procesului de accesare a Fondurilor UE
Analiza oportunităţii primelor pentru angajaţii de la stat care lucrează cu fonduri UE şi acordarea acestora în funcţie de performanţă
Prezentarea unei candidaturi împreună cu Bulgaria/Ungaria pentru organizarea Campionatului European de Fotbal din 2020
Promovarea modelelor de cofinanţare. Sectorul privat să susţină costurile pentru iniţierea unui proiect major propus de Guvern.
Accelerarea investiţiilor în infrastructura aferentă agriculturii, inclusiv prin absorbţia fondurilor UE.
Concentrarea controalelor fiscale asupra contribuabililor care prezintă un risc ridicat de evaziune fiscală, faţă de efectuarea controalelor la întâmplare.
Ajustarea legislaţiei muncii pentru a o face mai flexibilă şi adaptabilă la schimbările din mediul economic
Reformarea administraţiei publice prin folosirea de indicatori de eficienţă clar definiţi