Comisia Europeană insistă să obţină un angajament scris din partea socialiştilor şi opoziţiei conservatoare din Grecia că vor respecta condiţiile stabilite prin acordul european de susţinere financiară, dar dreapta pare să refuze un angajament scris, informează AFP, citat de Mediafax.
„Zona euro aşteaptă o confirmare scrisă a angajamentelor Greciei”, a declarat comisarul UE pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn.
Liderul opoziţiei de dreapta, Antonis Samaras, s-a angajat marţi să respecte acordul european de susţinere financiară, sugerând însă că nu îl va semna.
„Există o demnitate naţională. Am spus de mai multe ori că, pentru protejarea economiei elene, aplicarea deciziilor din 26 octombrie este inevitabilă. Nu trebuie să se îndoiască nimeni de ceea ce am spus”, a subliniat Samaras.