5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBazooka Moody's ţinteşte UE

Bazooka Moody’s ţinteşte UE

Agenţia de cotaţie financiară Moody’s a scăzut perspectiva notei Uniunii Europene, care a trecut de la „stabilă” la „negativă”. Acţiune care urmează deciziilor similare pentru notele ţărilor cele mai solide din UE, ca Germania, Franţa şi Olanda.

 

În timp ce ţările zonei euro fac eforturi să iasă din criză, agenţia Moody’s face un prim pas spre degradarea notei datoriei UE. Trecerea perspectivei evoluţiei UE de la „stabilă” la „negativă” reflectă perspectivele negative care însoţesc de acum notaţiile „Aaa” – cel mai înalt nivel posibil în clasificarea agenţiei – ale contributorilor-cheie la bugetul Uniunii – Germania, Franţa, Marea Britanie şi Olanda, care, împreună, reprezintă 45% din reţetele bugetare ale UE.” Moody’s ar putea însă să scadă nota Europei pe termen mediu, cauza fiind slăbirea finanţelor publice în ţările cele mai solide de pe continent. Agenţia a explicat că ar putea degrada nota UE dacă va degrada nota unora dintre membrii săi şi a prevenit că va fi „în mod special sensibilă” la schimbările notei pentru Germania,  Marea Britanie, Franţa şi Olanda.

Perspectiva evoluţiei a fost scăzută în iulie pentru Germania, Olanda şi Luxemburg, menţinând totuşi cele mai bune note posibile, în timp ce Franţa este în aşteptare, noile evaluări ale agenţiei urmând să fie anunţate în septembrie. De asemenea, va fi reevaluat cazul Austriei, iar faimosul „Aaa” al Marii Britanii se află sub perspectivă negativă din decembrie. Când a anunţat aceste decizii, Moody’s a justificat schimbările evocând „implicaţiile anumitor dezvoltări în zona euro, cum este riscul crescând al unei ieşiri a Greciei, probabilitatea din ce în ce mai importantă a planurilor de susţinere pentru alte datorii din zona euro şi o creştere economică aflată în punct mort”.

O „slăbire a angajamentului ţărilor membre faţă de UE” sau „schimbări în cadrul bugetar al UE ce vor conduce la o gestio­nare mai puţin prudentă” ar putea avea, de asemenea, efecte negative.

Moody’s are în vizor mai multe instituţii europene ca FESF, Fondul European de Stabilitate Financiară sau Banca Europeană de Investiţii (BEI). Comisia Europeană poate împrumuta bani pe pieţe în numele UE pentru a credita ţări membre, în special în cadrul mecanismului european de stabilitate financiară, care a servit pentru statele fragilizate de criza datoriilor. Bruxelles-ul este garant pentru unele împrumuturi de la BEI. Deşi recunoaşte că profilul de credit al UE este întărit de „măsurile structurale puse în funcţiune”, Moody’s consideră  că nu este suficient pentru a rupe legăturile existente între nota sa şi cele ale membrilor săi cel mai bine cotaţi.

Bulgaria s-a răzgândit

Ministrul bulgar de Finanţe, Simeon Djankov, a anunţat că Bulgaria a abandonat proiectul de adoptare a monedei euro din cauza deteriorării condiţiilor economice şi a incertitudinilor care planează asupra perspectivelor UE. Pentru Wall Street Journal, el a precizat: „În acest moment, nu văd nici un avantaj legat de o intrare în zona euro în afară de costuri. Este prea riscant pentru noi şi există incertitudini în jurul regulilor şi a ceea ce vor fi peste un an sau doi”. Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE, este şi cea mai puţin îndatorată, şi se străduie să menţină o strictă disciplină bugetară pentru a nu fragiliza leva, deviza naţională corelată cu euro.

Diktatul pieţelor

Evoluţia raportului între pieţele financiare şi moneda unică se află în centrul crizei europene, susţin specialiştii, potrivit cărora aderarea şi apoi neînţelegerea au alimentat sentimentul investitorilor care nu intenţionează să meargă pe pierderi. În acest context, liderii europeni trebuie să dea dovadă de realism şi să adopte soluţii pragmatice, ca intervenţia Băncii Centrale Europene (BCE), pe piaţa datoriei pentru a putea prelua controlul asupra pieţelor. Multă vreme, relaţiile dintre moneda unică şi pieţe au fost bazate pe sentiment – în primii ani, euro reprezenta o noutate, ambiţie şi beneficia de susţinerea „rudelor” foarte bogate, economii­le cele mai dezvoltate din Europa. Investitorii au adoptat-o, preferând să ignore viciile ascunse sau crezând că ele vor fi corijate în timp. În 2009, criza şi-a dezvăluit faţeta sumbră a speculaţiei.

De când pieţele au trecut sub influenţa speculatorilor, relaţiile investitorilor cu Europa au mers din ce în ce mai rău. Numitele „spreads” – diferenţele la creditele ţărilor din zona euro în raport cu cele luate de Germania – au inversat interesul investitorilor purtat uniunii monetare. Presa europeană relevă că în culisele pieţelor financiare „se joacă o partidă odioasă, o execuţie tăcută cu consecinţe tragice. Pieţele joacă contra monedei unice şi contra Europei, manipulează”. Până acum, liderii politici din zona euro au recurs doar la măsuri de suprafaţă, care nu au schimbat cu adevărat datele. De puţină vreme se vorbeşte la BCE de o strategie „anti-spreads”, adică de o intervenţie automată pe pieţele secundare care ar permite fixarea unui nivel maxim al ratei împrumuturilor pentru ţările europene, ceea ce ar schimba durabil raportul de forţe. O intervenţie fără limite şi previzibilă a instituţiei monetare ar frânge piaţa, pentru că în acest caz un singur şi acelaşi actor -BCE – este simultan pe partea cererii, cât şi pe cea a ofertei.    

Cele mai citite

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...

China este în căutarea creșterii economice pierdute. Cât de fondată este teama de un război economic cu Trump?

China a intrat în centrul atenției investitorilor datorită pachetelor de stimulare gândite de Partidul Comunist Chinez, care au impulsionat piețele globale, însă, deși indicii...

Un agent al Secret Service a fost concediat după ce a folosit casa lui Barack Obama din Hawaii în scopuri personale

Un agent din cadrul Secret Service însărcinat să-l protejeze pe Barack Obama a fost concediat în urma unor dezvăluiri cu privire la faptul că...
Ultima oră
Pe aceeași temă