5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBăncile elene nu vor scoate bani din România

Băncile elene nu vor scoate bani din România

Băncile centrale ale României şi Bulgariei dar şi cunoscuta agenţie de rating Moody’s dau asigurări că subsidiarele din România ale băncilor elene nu vor fi afectate substanţial de criza acută din ţara de origine.

„Diviziile băncilor elene din Bulgaria, România, Serbia şi alte state din Balcanii de Vest au  niveluri suficient de ridicate de lichiditate, astfel că nu există motive în prezent pentru a discuta despre probleme, mai ales că grupurile-mamă din Grecia au o situaţie bună”,spune guvernatorul Băncii Naţionale a Bulgariei, Ivan Iskrov, citat de Bloomberg. Afirmaţiile date de bulgar vin să confirme spusele reprezentanţilor Băncii Naţionale a României care au arătat în repetate rânduri că băncile elene de pe piaţa locală au o solvabilitate peste media pe sistem şi dispun de suficiente lichidităţi pentru a face faţă unor eventuale şocuri.

În România sunt prezente prin subsidiare şase bănci greceşti care adună 30% din capitalul străin din sistemul bancar local şi aproximativ 17% din totalul activelor. Este vorba despre EFG Eurobank prin Bancpost, National Bank of Greece prin Banca Românească, Alpha Bank, Piraeus Bank, Emporiki Bank şi ATE Bank, ultimele cinci sub brand propriu. 

Moody’s: banii grecilor rămân în România

„Nu ne aşteptăm ca băncile-mamă din Grecia să retragă fonduri semnificative de capital de la subsidiarele din România în viitorul apropiat. Însă, dacă băncile-mamă vor avea nevoie de capital ca urmare a unei crize suverane în statul elen, ar putea lua în considerare vânzarea subsidiarelor româneşti, similar cu vânzarea recentă de către Eurobank EFG a subsidiarei poloneze către Raiffeisen Bank”, a declarat pentru Mediafax Nondas Nicolaides, senior analyst la Moody’s.Pe de altă parte, oficialul Moody’s spune că până în prezent nu au existat probleme serioase de lichiditate la subsidiarele din România ale băncilor elene şi crede că, în caz de nevoie, Banca Naţională a României va furniza lichiditate pentru a sprijini subsidiarele băncilor greceşti, precum şi a altor bănci.

BNR are pârghii de intervenţie

În urmă cu o săptămână, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a declarat că băncile cu acţionariat grecesc prezente în România au solvabilitatea peste 11%, un nivel confortabil al lichidităţii şi dispun de planuri de rezervă pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute şi să-şi menţină soliditatea financiară. „În ceea ce priveşte grupul de bănci greceşti avem un contact strâns cu acestea, iar lichiditatea şi solvabilitatea lor sunt la niveluri confortabile. Fiecare bancă are planuri de rezervă pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute pentru menţinerea solidităţii financiare”, a explicat atunci Georgescu.

Anterior, şeful suprevegherii de la BNR, Nicolae Cinteză, declarase pentru Ziarul Financiar, că filialele locale ale băncilor elene, dintre care Alpha Bank şi Bancpost sunt jucători de top zece, iar Banca Românească şi Piraeus sunt bănci de talie medie, nu au făcut rambursări anticipate ale surselor primite din Grecia.

BNR are posibilitatea să ajute cu lichidităţi o bancă, dacă aceasta are solvabilitate corespunzătoare şi poate garanta împrumutul cu active eligibile, în general titluri de stat.”Cadrul legal permite acest lucru, dar deocamdată nu este nevoie şi nu cred că va fi nevoie. Există suficientă lichiditate”, a adăugat Cinteză.

Clienţii ATE nu sunt în pericol

Una dintre băncile greceşti despre care s-a vorbit că ar putea fi vândute este ATE. Chiar dacă schimbarea acţionariatului se va întâmpla, aceasta nu înseamnă că vor fi afectaţi clienţii băncii sau că vor fi schimbate planurile de dezvoltare. ATE Bank România îşi continuă activităţile curente cu toată grija faţă de clienţii noştri şi activele lor. „ Doresc să asigur personal toţi clienţii că angajamentul nostru către ei şi către piaţa roânească nu s-au schimbat în niciun fel”, arată Sotiris Skandamis, preşedintele ATE Bank Romania.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă