3.8 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăBanca Mondială va furniza Guvernului experţi pentru planul privind mediul de afaceri...

Banca Mondială va furniza Guvernului experţi pentru planul privind mediul de afaceri şi birocraţia

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Băncii Mondiale au convenit, marţi, să înceapă aplicarea planului de acţiuni elaborat în urma recomandărilor instituţiei financiare şi care urmăreşte, în principal, simplificarea mediului de afaceri şi reducerea birocraţiei, au declarat surse guvernamentale, citate de Mediafax.

Planul va fi derulat de un grup de lucru, ai cărui membri vor avea asistenţa tehnică a Băncii Mondiale, inclusiv cu experţi străini, au declarat sursele citate. Grupul de lucru va monitoriza şi viitoarele proiecte de investiţii finanţate de Banca Mondială în România.

Decizia a fost luată în discuţia avută, la Palatul Victoria, de premierul Emil Boc cu Philippe Le Hourerou, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru regiunea Europa şi Asia Centrală. La discuţii au participat şi miniştrii Agriculturii, Finanţelor, Educaţiei şi Transporturilor.

„S-a încheiat un ciclu de trei ani pentru care au fost gândite mai multe proiecte finanţate de Banca Mondială, iar instituţia a dorit să afle stadiul acestor proiecte, pentru a pregăti următorul ciclu de trei ani pentru investiţii”, au declarat sursele.

Cele mai citite

Artistului Grigore Leșe i s-a făcut rău și a ajuns la spital după un recital susținut la Gala Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”

Interpretul de muzică populară Grigore Leșe a fost dus de urgență la spital în urma unui recital susținut la Gala Premiului Național de Poezie...

Hoțul care a furat trei picioare amputate de la spitalul Cantacuzino a fost prins de polițiști

Individul care a sustras, săptămâna trecută, trei picioare amputate dintr-o ladă frigorifică cu deșeuri medicale a spitalului Cantacuzino din București a fost prins, transmite...

Ilie Bolojan ar fi favorabil candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale: Câștigătorul se tranșează la vot

Ilie Bolojan a declarat la Europa FM, referitor la o eventuală interzicere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, că el este de...
Ultima oră
Pe aceeași temă