Saga Rompetrol Rafinare începe o dată cu preluarea rafinăriei de către Dinu Patriciu prin Rompetrol Group. Datorii de 600 milioane dolari au fost transformate în obligaţiuni convertibile în acţiuni la scadenţă.
Patriciu s-a limitat să plătească dobânzile şi a pregătit pentru stat o poziţie confortabilă de minoritar în propria companie, una ţinută în mod consecvent pe pierdere. Ulterior, acţionarul majoritar al Rompetrol Group a devenit KazMunaiGas, kazacii nefiind interesaţi să preia integral pachetul de 44,6% din acţiuni ce intrase în posesia statului.
Citeşte şi: Statul, obligat să scoată la ”vânzare competitivă” acţiunile Rompetrol, negociate cu kazahii
Tot ce s-a putut obţine în urma memorandumului cu Rompetrol a fost achiziţia unui pachet de 26,6% din acţiuni contra a 200 milioane dolari (mai mult cu 30 milioane dolari decât preţul aferent la valoarea de piaţă a acţiunilor) în schimbul renunţării de către stat la toate pretenţiile legate de datoria istorică de 600 milioane dolari.
Plus promisiunea că Rompetrol va investi un miliard de dolari în următorii 7 ani, investiţii de care va beneficia indirect şi statul român, care va păstra 18% din Petromidia. Noutatea care reiese din declaraţiile pentru HotNews ale lui Gabriel Dumitraşcu, director de privatizare în cadrul Departamentului pentru Energie, este că vânzarea celor 26,6% din acţiuni, pachet ce oferă Rompetrol Group o poziţie ultramajoritară în Rompetrol Rafinare, nu va presupune o simplă tranzacţie prin bursă, ci o precedură mai complicată, o licitaţie deschisă (la care, teoretic, se poate prezenta oricine râvneşte pachetul respectiv de acţiuni) care va avea loc după 15 iulie.
Înainte de organizarea licitaţiei, statul va renunţa la toate litigiile cu Rompetrol, demers justificat populist prin riscul ca Petromidia să fie aruncată în faliment de datoriile istorice şi cele curente, iar statul să nu se mai aleagă în final cu nimic, pierzând şi veniturile din TVA şi CAS pe care le asigură activitatea companiei (dacă acest risc era real KMG nu investea acolo). Licitaţia deschisă este, probabil, o decizie ce urmăreşte să securizeze viitoarea tranzacţie eliminând toate motivele potenţiale de atac (preşedintele Băsescu a respins în primă fază memorandumul cu Rompetrol).
Riscul declanşării unei competiţii dure pentru pachetul de 26,6% din acţiuni este însă redus, având în vedere “avantajele” posturii de minoritar într-o companie controlată de KMG, care nu excelează nici prin transparenţă, nici prin politica de dividend. Putea obţine statul mai mult? Cum rămâne acţionar cu 18% şi după perfectarea tranzacţiei, întrebarea care se pune este dacă nu cumva 200 milioane dolari este o sumă prea mică pentru 60% din datoria Rompetrol. Dacă ne raportăm la cotaţiile bursiere probabil că nu, dacă avem în vedere valoarea reală a companiei poate că da. Oricum, alternativa ar fi fost ca statul să se mulţumească pe termen lung cu o poziţie decorativă în acţionariat, probabil fără să primească dividende ca şi până acum, în aşteptarea unei ipotetice noi schimbări de acţionar majoritar.
