16.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialPCC, acţionar minoritar al Oltchim, avansează ideea transformării combinatului în holding

PCC, acţionar minoritar al Oltchim, avansează ideea transformării combinatului în holding

Firma germană PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, avansează ideea tranformării combinatului chimic într-un holding care ar avea ca subsidiare mai multe SPV-uri (special purpose vehicle) reprezentate de secţiile de producţie, scrie Mediafax.

Printre SPV-urile care ar fi subsidiare ale Oltchim s-ar număra şi Arpechim, a declarat marţi într-o conferinţă de presă reprezentantul companiei PCC în România, Wojciech Zaremba.

PCC SE este subsidiară a companiei germane PCC.

„Am prezentat autorităţilor române acest concept în 29 noeimbrie 2012. Le-am trimis sute de documente, dar am o problemă în primirea răspunsurilor. Am retrimis acest plan administratorului judiciar şi Ministerului Economiei”, a adăugat Zaremba.

Citeşte şi GREVA FOAMEI la Uzinele Sodice Govora

Zaremba a adăugat că prin tranformarea Oltchim în holding ar fi salavate 1.600 de locuri de muncă, din cele peste 3.300 din combinat.

În viziunea PCC SE, Oltchim ar urma să renunţe la activităţile suport şi la activele auxiliare, care sunt deservite de aproximativ 1.000 de angajaţi. Aceste activităţi sunt reprezentate de cantină, policlinică, activitatea de real estate, transport şi mentenanţă.

Potrivit planului PCC SE, serviciilor suport ar fi externalizare iar activele auxiliare şi cele învechite ar fi vândute.

Citeşte şi Foştii angajaţi Mechel îşi caută locuri de muncă la Bosch

„Vream să participăm la o nouă privatizare. Ori să preluăm, ori să cooperăm cu un nou acţionar. Oricum, se pierde timpul (…) Ştiţi de ce stau în hotelul Radisson? Pentru că sunt pregătit oricând să alerg la minister să cooperăm”, a spus Zaremba.

Hotelul Radisson se află în apropierea sediului Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim.

Cele mai citite

Mai mulți judecători s-au pensionat. Iohannis a semnat decretele

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 20 septembrie 2024, mai multe decrete de eliberare din funcție a unor judecători care au ieșit la...

Amenajarea terasei: Cum să alegi mobilierul potrivit? 

Alegerea mobilierului potrivit poate transforma orice terasă într-un spațiu unic de relaxare sau divertisment. Află din acest articol care sunt factorii pe care...

Record istoric negativ anunțat de Elena Lasconi. România împrumută 1,2 lei pentru fiecare 3 lei încasaţi

Președinta USR, Elena Lasconi, a anunțat pe Facebook că România va atinge un nivel record de împrumuturi în 2024, cu o sumă planificată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă