1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialFirma lui Bill Gates, campioană la contracte cu statul român

Firma lui Bill Gates, campioană la contracte cu statul român

Compania FCC Construccion se numără printre primele societăţi comerciale care au câştigat cele mai multe licitaţii cu statul, se arată în comunicatul Institutului pentru Politici Publice (IPP).

Reamintim faptul că, recent, magnatul Bill Gates, cel mai bogat om din lume, a achiziţionat 6% din capitalul social al companiei Fomento de Construcciones y Contratas (FCC), cea mai mare firmă de construcţii din Spania.

Astfel, această firmă, alături de SC Expert Petroleum SRL ş i SC Alstom Transport SA se situează pe primele locuri la capitolul contracte cu statul. Topul primelor celor 20 de companii private, campioane la câştigat licitaţii, acoperă 24% din valoarea totală a achiziţiilor derulate în 2012.

În Romania, FCC a finalizat reabilitarea a 150 de km de drumuri naţionale (două tron­soane din drumul naţional DN 1C (Cluj -Livada, respectiv Livada – Dej), precum şi DN6 Timişoara – Lugoj şi DN 66 Filiaşi – Rovinari).

Însă, printre cele mai importante lucrări la care compania spaniolă a participat alături de de italienii de la Astaldi, este Pasajul Basarab şi podul peste Dunăre, între Calafat  şi Vidin. De asemenea, compania este implicată şi în construcţia tronsonului de metrou din Drumul Taberei.

Citeşte şi: Bill Gates, acţionar la unul din constructorii Pasajului Basarab

Conform IPP, autorităţile contractante cu cele mai mari achiziţii derulate au fost în anul 2012 sunt Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, OMV Petrom SA şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA.

2013/10/30//324766-tabel.jpg

Reprezentanţii IPP spun că sistemul românesc de achiziţii publice are cu o valoare de peste 15 miliarde de euro şică acesta trebuie reformat de o manieră radicală, mai ales la nivelul instituţiilor responsabile respectiv al atribuţiilor acestora.

De asemenea, statul român trebuie să aşeze noile politici publice în domeniu pe premise corecte şi să admită că actualul sistem al achiziţiilor publice nu reprezintă o piaţă concurenţială, datele arătând că în acest moment, o serie de operatori au „domină” piaţa achiziţiilor.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă