Un raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că Enel a înregistrat cele mai mari progrese la principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentare a utilizatorilor, SAIDI (System Average Interruption Duration Index – Indicele Durata Medie a Întreruperilor în Reţea) pentru întreruperi neplanificate.
Aceste progrese au fost posibile prin implementarea unui nou sistem de control la distanţă al staţiilor de transformare de înaltă şi medie tensiune şi al posturilor de transformare de tensiune medie. Enel a inaugurat, în 2011, Centrul de Telecontrol pentru zona Muntenia, centru care permite tehnicienilor Enel din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu să opereze online, printr-un simplu click, toate manevrele necesare pentru a controla staţiile primare şi alte componente ale reţelei de electricitate de înaltă şi medie tensiune. Investiţia totală în implementarea sistemului în Muntenia s-a ridicat la peste 90 milioane de euro.
Hartă SAIDI neplanificat în 2012, pe zone şi distribuitori (min/an)
Beneficiile implementării acestui sistem au fost nominalizate şi de raportul ANRE privind realizarea indicatorilor de performanţă pentru serviciul de distribuţie în 2012. Astfel, cele mai bune performanţe au fost înregistrate de Enel Banat, Enel Dobrogea şi Enel Muntenia. Cele trei companii de distribuţie se află la jumătatea mediei de întreruperi pe ţarp. În plus, sporirea performanţei celor 3 companii „se datorează în principal sistemului automat de TELECONTROL, care asigură multe funcţii, în primul rând telecontrolul aparatelor de comutaţie, dar şi înregistrarea automată, foarte riguroasă, a întreruperilor“ se precizează în raport.
SAIDI neplanificat s-a redus semnificativ, la majoritatea operatorilor de distribuţie, dar a crescut la E.ON Moldova (+103 min/an) şi Electrica Muntenia Nord (+1525 min/an). SAIDI neplanificat s-a redus la CEZ Oltenia (-79 min/an), Electrica Transilvania Nord (-54 min/an), Electrica Transilvania Sud (-47 min/an), Enel Banat (-75 min/an), Enel Dobrogea (-112 min/an) şi Enel Muntenia (-267 min/an).
Operator de distribuţie |
ENEL Banat |
ENEL Dobrogea |
ENEL Muntenia |
Electrica Transilvania Sud |
Electrica Transilvania Nord |
E ON Moldova |
CEZ Oltenia |
Electrica Muntenia Nord |
Date medii |
SAIDI (întreruperi neplanificate min/an) |
301,4 |
304,7 |
338,0 |
373,5 |
548,8 |
552,9 |
827,2 |
1457,5 |
630 |
Valoarea medie pe ţară a crescut de la 860 min/an, în 2011, la 1063 min/an în 2012, cu 203 min/an. În raport se arată că reducerile de la Enel (Banat, Dobrogea, Muntenia) se datorează în principal sistemului automat de TELECONTROL (realizat de SIEMENS Italia), care asigură multe funcţii, în primul rând telecontrolul aparatelor de comutaţie, dar şi înregistrarea automată, foarte riguroasă, a întreruperilor.
La inaungurarea din 2011 a centrului TELECONTROL pentru zona Muntenia, directoril de distribuţie Enel România, Giuseppe Fanizzi, declara că „acest centru controlează acum 14 staţii primare şi alte 19 staţii sunt aproape de finalizare. Pană în 2014 sperăm să ajungem la 51 de staţii. Noul sistem va contribui la reducerea semnificativă a duratei întreruperilor”.
Specialiştii explicau atunci că unul dintre principalele beneficii ale sistemului Telecontrol este dat de faptul că permite tehnicienilor Enel să execute manevrele de realimentare cu energie aproape instant, în cazul unor întreruperi care afectează zone extinse. În loc să fie trimisă o echipă de electricieni pe teren care să inspecteze ce s-a întâmplat când o linie nu mai funcţionează, noul sistem permite identificarea zonei afectate şi efectuarea de la distanţă a manevrelor pentru realimentarea cu electricitate a consumatorilor.
Previziunile conducerii ENEL din 2011 s-au adeverit, potrivit raportului ANRE. În anul 2012, performanţele maxime de ansamblu au fost stabilite de Enel Banat (301 min/an), urmat de Enel Dobrogea (305 min/an), Enel Muntenia (338 min/an), Electrica Transilvania Nord (373 min/an), Electrica Transilvania Sud (549 min/an) şi E.ON Moldova (553 min/an).
Enel este în prezent cel mai mare investitor privat în domeniul energetic din Romania, dezvoltând un program semnificativ de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, modernizarea reţelei şi implementarea pe plan local a standardelor de mediu ale grupului Enel. Prezentă pe piaţa din România încă din 2005, Enel are 3.800 de angajaţi pe plan local şi oferă servicii unui număr de 2,7 milioane de clienţi din trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, totalizând aproape o treime din piaţa locală de distribuţie.