Deşi la începutul anilor ’90 se spunea despre industria românească faptul că e o grămadă de fier vechi, există totuşi fabrici care n-au acceptat acest destin. Dimpotrivă, au ştiut să se reinventeze, să scoată pe piaţă produse de calitate şi mai ales vandabile, pentru că întreprinderile aveau cel mai important capital – muncitori de înaltă calificare.
Un exemplu cât se poate de elocvent este „Electromagnetica”, în halele căreia, dispuse pe cinci hectare, am intrat zilele trecute. Mulţi trec pe lângă fabrica aceasta, situată într-un punct aglomerat al Bucureştiului, aproape de intersecţia Căii Rahovei cu Trafic Greu. Poate credeţi că e una dintre „ctitoriile” comunismului. Nici pe departe aşa ceva! Directorul fabricii, om între două vârste, cu vorba scurtă şi la obiect, pe numele său Eugen Scheuşan, care lucrează aici din 1979, de la absolvirea Institutului Politehnic, la specializarea Automatică, ne invită în biroul său, practic un mic muzeu, dacă te uiţi la aparatele de radio de pe vremea străbunicii. Actul de naştere al fabricii datează din 1930, mai întâi ca un atelier cu 35 de muncitori calificaţi, a căror treabă era legată de telecomunicaţii, primele 1.000 de aparate telefonice fiind realizate aici în 1932. Mai târziu s-a trecut la producţia de centrale telefonice manuale. A venit comunismul, dar întreprinderea şi-a continuat drumul său, din 1948 realizând contoare electrice şi aparate de măsură electromagnetice, din 1959 – echipamente de automatizări pentru căile ferate, redresoare şi relee, iar din 1968 – centrale telefonice automate.
Avem tehnologie. Ce facem cu ea?
Vine o nouă schimbare de regim politic, în 1989, şi „Electromagnetica” ajunge în faţa altei răscruci de drumuri. Cel care se află acum în faţa noastră, Eugen Scheuşan, devine directorul fabricii în 1991, deci a simţit cel mai profund, de 21 de ani, zbaterile întreprinderii în a-şi găsi alt drum. Nu se putea merge pe vechile tehnologii de telecomunicaţii, deja România începând să fie invadată de telefonia mobilă şi de companiile străine din domeniu. Fabrica românească dispunea însă de agregate de înaltă clasă – linii de plantare automată a componentelor electronice, o secţie de execuţie a matriţelor, alta de prelucrare a metalelor la rece, linii de asamblare automată prin sudură, linie de injecţie a maselor plastice, laboratoare de verificare metrologică a contoarelor, de fiabilizare, laborator fotometric.
Fabrica, în mâinile salariaţilor
Prima parte a anilor ’90 înseamnă „cuponiada”. Tot poporul cumpără acţiuni la întreprinderile ţării. Este momentul în care se pun bazele Asociaţiei Salariaţilor la „Electromagnetica”, un mod de organizare care funcţionează şi azi, Asociaţia deţinând cel mai important pachet de acţiuni al fabricii – 30,8%, al doilea acţionar ca importanţă fiind SIF Oltenia, cu 21,12%. „Fabrica asta e ca o şcoală, înveţi mai multe meserii. Sunt meseriaşi adevăraţi. Cel mai important lucru pe care l-am învăţat, de 33 de ani, de când lucrez aici, a fost respectul faţă de oameni”, spune directorul, şi ne conduce prin halele de producţie, unde nu se stă o clipă – 560 de salariaţi muncesc în diverse domenii. Se realizează echipamente de furnizare, distribuţie şi măsurare a energiei electrice – contoare, sisteme de telecitire, subansambluri auto, matriţe de injecţie pentru mase plastice şi deformare plastică la rece, echipamente pentru siguranţa transportului feroviar, elemente şi echipamente de automatizare. „Din anul 1999 a trebuit să schimbăm domeniul de activitate. Ne-am deplasat către sectorul energetic”, explică gazda noastră. Au fost şi perioade în care interesele imobiliare ar fi imaginat blocuri sau mall-uri în locul fabricii. „Nu am vândut nici o bucată de pământ!”, ne asigură directorul. Vremurile n-au fost prea bune, uneori. „Plecam cu numai 60% din salariu, dar am trăit cu speranţa că vom reuşi”, îşi aminteşte specialistul.
Investiţia în inteligenţă
Cea mai însemnată investiţie a fabricii a fost în cercetare şi în laboratoare. Era nevoie de oameni care să dezvolte echipamente electrice şi electronice, matriţe cu injecţie pentru masele plastice, echipamente de măsurare a energiei electrice. Nu mai puţin de un milion de euro ar necesita punerea la punct a laboratoarelor. Cât priveşte echipa de cercetare, aceasta are 30 de specialişti. Când foarte multe creiere pleacă din ţară, cercetătorilor de la „Electromagnetica” li se oferă salarii între 500 şi 3.500 de euro. Interesele economice se extind până în nordul ţării, în bazinul hidrografic al râului Suceava existând zece microhidrocentrale, dintre care două date în folosinţă de curând, aflate în patrimoniul fabricii bucureştene. Efortul financiar s-a ridicat la 21 de milioane de euro pentru achiziţia şi modernizarea microhidrocentralelor deja existente, dar şi pentru construirea celor două noi obiective. Ajunsă deja la 82 de ani de la înfiinţare, întreprinderea se poate mândri azi cu o cifră de afaceri de 46,3 milioane de euro – numai pe primul semestru al anului 2012, de invidiat în faţa oricărei multinaţionale.
Revoluţia LED-urilor
Se poate spune că, de câţiva ani încoace, „Elecromagnetica” a intrat într-o nouă etapă a istoriei sale. Se ocupă de tehnologia viitorului – corpuri, module, proiectoare şi lămpi, toate cu LED-uri. Este o adevărată revoluţie, pe plan mondial, în privinţa acestor diode semiconductoare care emit lumină. Diverse rapoarte şi studii arată că, până în 2020, LED-urile vor acapara cel puţin 60% din piaţa mondială a echipamentelor de iluminat, oportunităţile de afaceri în domeniu fiind estimate, peste numai opt ani, la 110 miliarde de euro. Un rus – Oleg Losev – inventează LED-ul în anii ’20. Dar abia în anii ’60 americanul Nick Holonyac realizează primul LED cu emisie în spectrul vizibil, culoarea fiind roşie. Mulţi ani la rând, mica luminiţă e folosită doar ca indicator în corpul dispozitivelor electronice, la avioane sau la maşini. O companie americană obţine, cu doi ani în urmă, un prototip de LED care are o eficienţă de 14 ori mai mare decât a unui bec incandescent. Noua lampă cu LED are o viaţă de cel puţin 50.000 de ore, faţă de becul cu filament care trăieşte doar 3.000 de ore sau lampa fluorescentă – 10.000 de ore.
„Electromagnetica” simte oportunitatea şi îşi dezvoltă un departament special de cercetare şi producţie, denumit Centrul pentru Iluminat cu Semiconductori. Directorul fabricii ne spune că pentru obţinerea lămpii cu LED sunt necesari vreo 200 de „paşi tehnologici”. Dacă diverse întreprinderi din lume fac tot felul de componente, fabrica românească importă aceste segmente şi, în urma propriei gândiri tehnologice, reuşeşte să îmbine toate aceste piese de „puzzle”, obţinând un produs finit, numit „Smart Light”. Numai în acest an au fost importate zece milioane de LED-uri, pe baza cărora fabrica bucureşteană a confecţionat zeci de mii de corpuri de iluminat, de toate dimensiunile şi pentru orice folosinţă, în locuinţe, în spaţii comerciale, în hale ori în spaţiile publice. Doar anul trecut întreprinderea din Calea Rahovei a reuşit să vândă echipamente cu LED-uri în valoare de 1,3 milioane de euro, în acest an mizând pe trei milioane de euro, iar în viitorul apropiat – dublarea producţiei, devenind unul dintre principalii jucători pe piaţa românească în acest domeniu.
Lampa care consumă energie de un leu pe lună
Criza economică şi scumpirea energiei electrice par a fi excelenţi catalizatori pentru LED-uri. De amintit că până la sfârşitul lui 2013 vor fi complet eliminate preţurile reglementate la energie pentru consumatorii non-casnici din România. Şi că, din cauza ineficienţei lor, becurile cu filament nu mai sunt comercializate în Uniunea Europeană de la 1 septembrie 2012. Marele avantaj al LED-ului este reducerea consumului de energie electrică. Un raport prezentat de „Electromagnetica” arată că, dacă toate spaţiile publice din Capitală ar dispune de LED-uri, s-ar face o economie de 53% la consumul de curent electric. La o staţie de benzină, cu tot iluminatul asigurat de LED-uri, economia de electricitate e de 64%. La o agenţie bancară sunt scoase lămpile fluorescente şi montate dispozitivele cu LED. Puterea instalată scade astfel de la 1.932 de waţi la 621 de waţi, cu acelaşi randament de lumină. Argumentul suprem nu mai are nevoie de comentarii – o lampă cu LED-uri, cu puterea de patru waţi, are un consum lunar de energie electrică de puţin peste un leu.
„Electromagnetica” produce sisteme de iluminat cu LED-uri a căror putere este de la patru până la 200 de waţi. E drept că astfel de instalaţii de lumină nu sunt ieftine – o lampă costă câţiva euro sau câteva zeci de euro. Iar un sistem, de la câteva zeci la câteva sute de euro. „Avem deja mulţi clienţi, mai ales magazine sau hale industriale, cu toţii interesaţi, pe termen lung, de reducerea consumului de curent electric”, remarcă directorul. Toate aceste date au fost prezentate la primul simpozion din România dedicat „folosirii eficiente” a electricităţii şi intitulat ca atare – „Lumina LED” -, manifestare organizată de „Electromagnetica” şi de Comitetul Naţional Român pentru Iluminat, scopul fiind informarea românilor asupra acestei noi tehnologii. De la centrale telefonice manuale, cu 80 de ani în urmă, la lămpi cu LED-uri, azi. Ce va mai produce „Electromagnetica”, într-un viitor previzibil? „Nu vă spun încă. Dar va fi ceva spectaculos, vă asigur”, spune Eugen Scheuşan pe un ton misterios. Dovadă că izvorul de idei şi de eficienţă tehnologică din fabrica bucureşteană e departe de-a fi secat…
