Ministerul Finanţelor investighează o posibilă fraudă de 130 de milioane lei, iar sindicaliştii combinatului de la Câmpia Turzii au depus la DNA o plângere ca urmare a faptului că a fost pierdută urma unui credit de aproape 50 de milioane euro.
Angajaţii Ministerului Finanţelor Publice au suspiciuni legate de corectitudinea unor tranzacţii făcute de compania rusească Mechel, spune prefectul din Cluj, Gheorghe Vuşcan, informaţia devenind publică în contextul în care Mechel a cerut returnarea TVA în valoare de 130 de milioane lei.
Foştii angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, care de câteva săptămâni protestează zilnic în faţa combinatului, au cerut autorităţilor să grăbească returnarea acestor sume, pentru ca ei să-şi poată apoi încasa, din banii returnaţi de către stat, cele trei salarii compensatorii la care are dreptul fiecare dintre cei 720 de oameni aruncaţi în şomaj, în luna februarie. Însă lucrurile sunt complicate de suspiciunile legate de Mechel, spune prefectul Gheorghe Vuşcan. Acesta a denumit operaţiunile Mechel drept „suveică rusească” şi a adăugat că există informaţii potrivit cărora compania ar fi exportat fictiv produse în Bulgaria şi Ungaria, apoi a cerut returnarea TVA aferentă. În realitate, produsele cu pricina ar fi fost vândute pe piaţa neagră a materialelor de constucţii din România. „Am aflat un lucru: că s-ar fi produs şi cu această TVA o suveică, un fel de suveică rusească, prin care produse metalurgice au fost simulate ca fiind exportate şi s-a produs numai o deplasare a facuturilor prin ţările din vecini, prin Ungaria şi Bulgaria. Şi printre altele am avut şi o discuţie cu colegii de la Garda Financiară şi de la Finanţele Publice în legătură cu sesizarea acestor aspecte. Ei (Mechel – n.r.) sunt mari contribuabili, deci toată povestea asta e la nivel central. Vom solicita o analiză urgentă a acestor lucruri”, afirmă prefectul Vuşcan. La rândul său, liderul sindical, Ioan Pascu, spune că a aflat, din auzite, informaţii asemănătoare. „Nu am dovezi, dar am auzit că produsele metalurgice nu au părăsit niciodată ţara, ci au fost vândute unor distribuitori «de încredere»”, a spus Ioan Pascu.
Cum s-au topit alte aproape 50 milioane euro
Liderul de sindicat a depus o reclamaţie la DNA prin care a sesizat procurorii cu privire la o altă maşinaţiune. Concret, în luna decembrie 2012, Adunarea Generală a Acţionarilor Mechel a aprobat contractarea unui credit în valoare de 48,7 milioane euro, garantat cu activele Mechel Câmpia Turzii. Banii au fost împrumutaţi apoi către filialele Mechel din Buzău şi din Târgovişte, care au intrat rapid în insolvenţă. „Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu banii, de aceea noi am cerut procurorilor să facă lumină în acest caz”, a declarat Pascu. Reprezentanţii SIF Banat-Crişana, acţionar minoritar la Mechel Câmpia Turzii, au contestat în instanţă hotărârea prin care a fost validată cererea de împrumut.
Însă banii „s-au topit”, în timp ce dosarul se află pe rolul instanţelor de judecată. La scurt timp, compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL a vândut pachetul majoritar de acţiuni la toate cele cinci combinate siderurgice deţinute în România de către grupul rusesc către compania Nikarom SRL.
Este vorba de combinatele din Câmpia Turzii, Târgovişte, Buzău, Oţelu Roşu şi Brăila. Valoarea tranzacţiei a fost de 230 de lei! „Însă această tranzacţie nu a fost înregistrată nicăieri, de aceea, Inspectoratul Teritorial de Muncă nu poate să-i amendeze, conform legii, pe actualii directori, pentru că nu există acte care să probeze că Nikarom a preluat acţiunile Mechel. Ştim din auzite că Nikarom este firma părinţilor doamnei Olga Ciumakov, reprezentanta Mechel în România. Însă nimeni nu a reuşit să verifice dacă este adevărat acest lucru sau nu”, a spus Ioan Pascu. Directorul de la Mechel Câmpia Turzii, Oleg Svedakov, ar fi, potrivit surselor sindicale, soţul Olgăi Ciumakova. El nu a putut fi contactat de reporterii RL. Nici cel care conducea până acum discuţiile cu sindicaliştii, Sergiu Lapti, nu a putut fi contactat, în ciuda insistenţelor repetate ale reporterilor.
Situaţie tensionată
Foştii angajaţi ai Mechel au intrat în cea de-a cincea săptămână de proteste. Oamenii au trecut, în repetate rânduri, la blocarea drumului european E 60 pentru a primi salariile compensatorii. Ei au obţinut până acum doar câte 900 lei, fapt pentru care protestele vor continua. Combinatul din Câmpia Turzii a fost vândut către Mechel de Guvernul Năstase, pentru 2,7 milioane euro. Foştii angajaţi spun că doar fierul vechi din depozitele combinatului valora mai mult de 3 milioane euro. Mechel a beneficiat de ştergerea penalităţilor şi majorărilor pe care le datora bugetului de stat şi care reprezentau cea mai mare parte a datoriilor combinatului către Fisc.