11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum se spulberă miliardul lui Niculae

Cum se spulberă miliardul lui Niculae

„Nu sunt de acord cu o impozitare suplimentară a afacerilor”, ne-a declarat miliardarul Ioan Niculae, referitor la propunerea făcută de al treilea cel mai bogat om din lume, Warren Buffet care a cerut Congresului SUA să majoreze impozitele pentru persoanele cu averi mari pentru a contribui astfel la reducerea deficitului bugetar.

„În România nu am nicio garanţie că banii astfel colectaţi vor fi direcţionaţi pentru creşterea economiei”, a menţionat miliardarul român.

Se închide robinetul de gaz

În anul 2008 era poziţionat în topul Forbes pe locul 11 în România, cu o avere de 600 milioane euro, iar în 2009 averea acestuia era estimată la 1,2 miliarde euro.

A intrat în topul miliardarilor cu averea de 1,2 miliarde euro, direct pe locul doi, între Patriciu şi Ţiriac.

La începutul lui 2011 Ioan Niculae anunţa că este dispus să vândă ruşilor combinatele de îngrăşăminte chimice pentru că majorarea preţului la gaze îl constrânge să închidă unităţile de producţie.

Grupul Interagro deţinut de Ioan Niculae, cel mai mare consumator de gaze din ţară, produce îngrăşăminte chimice în fabricile NitroPoros Făgăraş, Viromet Victoria, Ga Pro Co Săvineşti, Amurco Bacău, Donau Chem Turnu Măgurele şi Chemgas Slobozia.

În prezent, trei din aceste uzine sunt închise şi aproape 3.000 de angajaţi sunt în şomaj tehnic, după ce în primul trimestru al anului toate fabricile de îngrăşământ de la Interagro fusesră închise şi 7.000 de oameni fuseseră trimişi acasă.

Patronul Interagro argumentează decizia de închidere a uzinelor prin preţul ridicat al gazului, prin faptul că Guvernul nu mai acordă facilitatea de aprovizionare doar cu gaz de la intern. Din vara anului 2009 şi până în toamna anului trecut combinatele InterAgro au fost aprovizionate cu gaz de la Romgaz, la un preţ de 165 de dolari pe mia de metrul cub şi nu la un preţ de coş (format dintr-o medie ponderată a preţului gazului românesc cu cel de import) cum este de exemplu pentru populaţie.

„Acum, pe perioada verii, am ajuns să utilizăm 30% gaz de import, de la până în 200 de dolari mia de metri cubi de gaz, ajunge să plătim 500 de dolari pe mia de metri cubi. Ordonanţa de Guvern care a stabilit două coşuri de gaze unul pentru populaţie cu gaz de la intern şi altul pentru pentru consumatori industriali cu o proporţie mai mare de gaze ruseşti este o măsură antieconomcă, spijină doar două mari companii de distribuţie. Pentru populaţie nu se ieftineşte gazul, iar producătorii industriali sunt puşi pe butuci”, a precizat Ioan Niculae.

Pakistan sau Rusia

Până la 1 septembrie, Ioan Niculae spune că este foarte posibil să mai închidă încă două combinate dacă gazul va continua să se scumpească. Nu este prima oară când acesta anunţă fie închiderea fabricilor, fie vânzarea către ruşi sau o mutare a afacerilor în Bulgaria sau Pakistan.

Anul trecut, InterAgro a avut 40% din producţia de îngrăşăminte, la egalitate cu Azomureş.

În martie 2009, închiderea fabricilor de îngrăşăminte era transmisă ca semnal către guvernanţii care întârziau plata subvenţiilor pentru agricultură.

Anul trecut, scumpirile la gaze îl determinau pe miliardar să anunţe că îşi mută afacerile în Bulgaria, iar în ianuarie 2009, Ioan Niculae avansa ipoteza vânzării afacerii către ruşi sau reamplasarea fabricilor în Pakistan.

Referindu-se la  ameninţările oamenilor de afaceri care  spun că îşi mută afacerile în străinătate, că vând la ruşi, americani, pakistanezi, sau că închid şi concediază tot personalul, analistul în management Bogdan Belciu consideră  că trebuie, în general analizat contextul unor astfel de declaraţii şi trebuie văzut de ce sunt lansate. Şi în astfel de cazuri sunt cel puţin două ipoteze. Patronul respectiv chiar este constrâns să-şi optimizeze afacerile, să se adapteze situaţiei economice sau poate fi vorba de un semnal pentru autorităţi pentru anumite negocieri.

Ioan Niculae este şi cel mai mare investitor în agricultura locală. În acest domeniu a pornit în 1994, cumpărând o moară din Danemarca şi punând-o în funcţiune în satul natal. Apoi a cumpărat utilaje dar şi terenuri. În prezent a ajuns să deţină pentru cultivarea cu cereale 50.000 de hectare, din care aproape o treime în proprietate, restul în arendă.

InterAgro are o capacitate de stocare a cerealelor de 700.000 de tone în silozuri, la care se mai adaugă alte 450.000 de tone în magazii. Niculae mai deţine şi 170 hectare de vie, anul 2008 fiind primul an de recoltă. 

Investiţie pe timp de criză

În 2009, a urmat o investiţie de de 90 de milioane de euro, din surse proprii, în prima rafinărie de bioetanol din sud-estul Europei, la Zimnicea, în judeţul Teleorman. Porumbul, principala materie prima necesara producţiei de bioetanol, provine de la divizia de agricultură a InterAgro care cultivă peste 15.000 hectare exclusiv cu aceasta planta, dar si de alţi producători agricoli. Rafinăria de bioetanol a fost proiectată în China, capacitatea de producţie fiind de 80.000 de tone pe an. Miza era că operatorii economici din Romania sunt obligati, potrivit normelor UE, sa introduca pe piata din 2009 doar benzina cu continut de bioetanol (substitut al benzinei) de 4,5%-5% in volum pentru a reduce consumul de gaze nocive, urmand ca din 2010 procentul sa creasca treptat, tinta fiind de 20% in 2020.

Rafinăria de bioetanol a fost cea mai mare incestiţie 100% românească din perioada de criză.

 În prezent şi această fabrică este închisă. Miliardarul Niculae afirmă că livrarea de bioetanol doar pentru piaţa internă nu este rentabilă.

„Din producţia de bioetanol de la Zimnicea, 60% era pentru export şi restul pentru intern. La Constanţa aveam un terminal cu 3-5 rezervoare unde depozitam bioetanolul pentru export. Acum, nu mai avem voie să depozităm în terminal şi am fost obligaţi să transportăm cu voagoane cisternă, transferul pe vapor făcându-se direct din acestea. Din cauza staţionării până la descărcare ne crescuseră costurile cu 30-40 de euro/ tonă, ceea ce era nerentabil. Ca sâ livrăm doar pentru intern nu este rentabil să ţinem în funcţiune fabrica. Acum este închisă şi cei 370 de muncitori sunt în şomaj. O să vedem ce se întâmplă în perioada următoare. Se pare că va fi o producţie bună de porumb şi vom putea relansa producţia de bioetanol”, a precizat Niculae.

Privilegii şi afaceri cu statul

Faptul că asistăm la restrângerea unor activităţi în diverse domenii şi că unii oameni de afaceri anunţă închierea temporară a unor unităţi de producţie este pentru economistul Bogdan Glăvan un indiciu „că se aşteaptă vremuri mai bune pentru unele afaceri care au prosperat şi datorită intervenţiei statului care a acordat unele privilegii”.

„Chiar dacă se închid unele fabrici, asta nu înseamnă că se pierd resurse ci are loc o redistribuire. Creditele se reorientează către alte sectoare, forţa de muncă va fi utilizată în alte domenii. Practic, asistăm la o redistribuire a avuţiei. Multe din averi au fost rezultatul, în bună măsură, a unor intervenţii ale statului care au acordat anumite privilegii. Unii aşteaptă vremuri mai bune, îşi redimensionează afacerile etc”, a declarat Bogdan Glăvan.

Analistul economic Ilie Şerbănescu consideră în schimb că, Ioan Niculae a procedat în unele afaceri la fel ca alţi oameni de afaceri din vest.

„A lucrat ca în Occident. Oricum, el a intrat în afaceri care în perioada respectivă nu prezentau interes pentru capitalul străin. Îngrăşămintele se fac de obicei cu gaz subvenţionat. A primit gaz subvenţionat de la stat şi acum când spune că nu poate produce fără gaz ieftin apar probleme. În altă ordine de idei, trebuie să fie clar că averile de miliarde nu miros bine. Soarta lor depinde de conjunctură, în general există riscul să se ducă pe apa sâmbetei. Multţi dintre aceştia cu averi fabuloase apărute peste noapte sunt oameni de afaceri care lucrează cu statul. Dacă îşi pierd averile vor fi înlocuiţi de alţii. Milionarii devin miliardari şi viceversa”, a comentat Ilie Şerbănescu.

O altă afacere a miliardarului Ioan Niculae a fost legată de privatizarea Societăţii Naţionale  a Tutunului Românesc (SNTR). Privatizarea SNTR a fost unul dintre cele mai cotroversate transferuri de proprietate postdecembriste. Iniţial, vânzarea s-a făcut către Ioan Niculae. Apoi, Guvernul a răscumparat SNTR, în 2003 de la acesta, în urma unor tranzacţii financiare care deşi au fost catalogate în defavoarea sa au fost acceptate de Ioan Niculae. În anul 2003, s-a vorbit de o înţelegere între fostul ministru al Privatizării Ovidiu Muşetescu şi Niculae pentru scoaterea SNTR de la executare silita din cauza uriaşelor datorii pe care le avea la bugetul de stat. Statul a redevenit acţionar majoritar la SNTR prin aportul în natura al unui teren din zona Băneasa, care de fapt nu-i apartinea lui Niculae, ci era in patrimoniul unei societati controlate de acesta. După care, Guvernul a vândut SNTR pentru suma de doua milioane de euro către un consorţiu condus de Galaxy Tobacco, iar Niculae a ramas acţionar.

Compania Galaxy Tobacco este deţinută, în proporţie de 54% de compania InterAgro, controlată de omul de afaceri Ioan Niculae.

Miliardarul Niculae este şi proprietarul unei echipe de fotbal, Astra Ploieşti. Începân din acest an, Ioan Niculae a înfiinţat şi o companie de transport aerian.

Avere de miliardar

  • Şase combinate de îngrăşăminte chimice cu 7.000 de angajaţi în cadrul Grupului Interagro.
  • Ioan Niculae administrează 50.000 hectare de teren agricol, fiind unul dintre cei mai mari cultivatori de cereale din România.
  • Fabrică de bioetanol la Zimnicea cu o capacitate de producţie de 100.000 de tone pe an
  • Interagro deţine 54% din compania producătoare de ţigarete Galaxy Tobacco.
  • Afaceri imobiliare. Ioan Niculae a anunţat construirea unui ansamblu comercial pe şapte hectare.
  • Acţiuni la hoteluri, firme de consultanţă, restaurante, abatoare, echipe de fotbal etc.

 Ameninţările lui Niculae

        * În martie 2009, Ioan Niculae anunţă că închide combinatele de îngrăşăminte dacă nu se dau subvenţiile pentru agricultori.

        * Iulie 2010. Niculae ar vrea să mute sediul social al Interagro în Bulgaria din cuza măsurilor fiscale din România.

        * Octombrie 2010. Se anunţă din nou posibilitatea închiderii combinatelor şi trimiterea muncitorilor în şomaj

        *Ianuarie 2011. Miliardarul anunţă că este constrâns să vândă către ruşi combinatele Interagro din cauza preţului ridicat al                gazului.

        * August 2011. Ioan Niculae declară că urmeză să mai închidă două fabrici de îngrăşăminte dacă gazul se mai scumpeşte. 

 Ce căuta Niculae în WikiLeaks

În telegramele trimise de Ambasada americană la Bucureşti către Statele Unite, Ioan Niculae apare în Top 5 oligarhi ai României ca un sponsor important al PSD, implicat în privatizarea controversată a Societăţii Naţionale a Tutunului. „Niculae pare să menţină relaţii bune cu toate partidele mari şi fostele guverne, deşi în trecut a fost văzut ca un important sponsor al PSD. Înainte de 1989, Niculae ar fi fost se pare ofiţer de Securitate. Astăzi el deţine cea mai mare companie din sectorul agricol din din România (InterAgro Group)”, se menţionează în una din telegrame.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat patru decrete care vizează modificări legislative și o eliberare din funcție

Unul dintre decrete vizează accesul echitabil la educație și dezvoltarea competențelor digitale în instituțiile de învățământ superior Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 19...

În premieră, Ucraina lovește Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune

Kievul a declarat că a lovit un arsenal rusesc în apropierea orașului Karachev din regiunea Bryansk, la peste 110 km (70 mile) de Ucraina Ministerul...

Grupul FutureLife își extinde rețeaua din România prin achiziția clinicii Gynatal din Timișoara

Praga/Timișoara, 19 noiembrie 2024 – FutureLife, furnizor de top la nivel paneuropean de servicii de fertilizare in vitro (FIV) și genetică, care realizează anual...
Ultima oră
Pe aceeași temă