Peste doar o lună se împlinesc zece ani de la semnarea contracului de privatizare pentru combinatul siderurgic din Galaţi. Momentul va coincide cu instalarea în funcţie a unui nou director şi, probabil, cu pornirea unui furnal renovat.
Însă noul director are în faţă o decizie dificilă: să continue producţia în virtutea investiţiilor deja făcute sau să o oprească, pentru a stopa nişte pierderi greu de evitat?
Deocamdată, există trei argumente pentru a ţine combinatul în viaţă: preţul încă bun al oţelului pe piaţa internaţională, cererea ridicată din partea Turciei – clientul tradiţional al combinatului – şi electricitatea cumpărată de la Hidroelectrica cu 25% mai ieftin decât preţul pieţei. Argumentele pentru a-l opri sunt revenirea pe pierdere, faptul că, la nivelul Europei, ArcelorMittal funcţionează la doar două treimi din capacitate şi personal considerat încă prea numeros, chiar şi după ce numărul de angajaţi de la Galaţi s-a redus, în cei zece ani, cu două treimi.
Aventura privatizării
Fostul Sidex era în 2001 cea mai mare gaură neagră a economiei româneşti, cu pierderi de un milion de euro pe zi. Combinatul a fost vândut pentru 70 de milioane de dolari cash cuveniţi statului, 100 de milioane de dolari capital de lucru şi 350 de milioane investiţii. Cumpărătorul, Mittal Steel, a reuşit să oprească pierderile încă din primul an de după preluare iar în 2004 atingea profituri record, tot de un milion de euro pe zi.
Piaţa oţelului este una dintre cele mai volatile, cu oscilaţii largi de producţie şi preţ. În 2009, combinatul se întorcea la un record negativ de pierderi, tot de un milion de euro pe zi. Adunând şi scăzând, în cei nouă ani pentru care a depus bilanţ, proprietarul a încasat un profit net cre depăşeşte cu puţin 300 de milioane de euro .Între timp, grupul indian Mittal a fuzionat cu gigantul francez Arcelor, ceea ce a dus şi la schimbarea strategiei de piaţă, concretizată în reducerea graduală a producţiei totale.
Regim de avarie
Acum, dintre cele şase furnale ale combinatului trei nu mai funcţionează deloc iar două vor fi trecute în conservare în momentul în care va fi pornit furnalul modernizat, “numărul 5”. Modernizarea furnalului 5 a costat 80 de milioane de dolari, depăşind cu 50% bugetul alocat iniţial iar punerea în funcţiune tocmai a intrat în întârziere.
Acesta are o capacitate de două milioane de tone, dublă faţă de un fural obişnuit, însă singur nu poate să producă decât un sfert din recordul istoric – 7,6 milioane de tone în 2009 respectiv mai puţin de jumătate din recordul post-privatizare – 4,5 milioane de tone în 2002. Însă compania nu este convinsă că va vinde nici măcar cele două milioane de tone în 2012.
China, ultima speranţă
Preţul oţelului este acum în scădere, după un vârf de peste 900 de dolari la începutul anului, iar consumatorii se feresc să cumpere chiar şi la 850 de dolari, sperând că ieftinirea va continua, scrie Financial Times. “Preţurile pentru anumite sortimente de oţel în Europa sunt la limita profitabilităţii sau doar puţin peste”, explică Bruno Bolfo, preşedintele casei de comerţ elveţiene Duferco, citat de FT.
Analiştii se aşteaptă ca preţul să crească iar, anul viitor, însă aşteptarea este strâns legată de creşterea economică din China. Însă China are propriile probleme: o producţie proprie substanţială de oţel, un stoc de constucţii în exces, care nu va fi lichidat prea curând şi perspectiva unei aterizări forţate a economiei. În cazul în care China va înceta să fie motorul creşterii economice globale, chiar şi planurile de avarie de acum, ale tuturor producătorilor de oţel vor fi, în mod decisiv, date peste cap.
ANALIZĂ
Motive de păstrare
➢ preţul încă bun al oţelului pe piaţa internaţională
➢ cererea ridicată din partea Turciei – clientul tradiţional al combinatului
➢ electricitatea cumpărată de la Hidroelectrica cu 25% mai ieftin decât preţul pieţei.
Motive de închidere
➢ revenirea pe pierdere
➢ la nivelul Europei, ArcelorMittal funcţionează la doar două treimi din capacitate
➢ productivitate a muncii încă mică faţă de media grupului
Bilanţul combinatului de la Galaţi în ultimii 12 ani (milioane euro) sursa: MFP
An Angajaţi Venituri Profit/pierdere
1999 31.352 731 -461
2000 27.772 915 -389
2001 27.597 952 -312
2002 25.175 1.078 20
2003 19.003 1.185 98
2004 18.456 1.892 346
2005 17.598 1.915 -44
2006 15.825 1.842 47
2007 14.394 2.288 97
2008 13.709 2.419 164
2009 11.049 921 -334
2010 9.255 1.033 -81
Cine este noul director
Noul director al combinatului este francezul Eric Remisz, care anterior a lucrat pentru compania de utilităţi Veolia în Franţa, România şi Gabon. El l-a înlocuit pe Thierry Le Gall, care s-a întors „în cadrul conducerii” unei divizii a Arcelor Mittal după doar doi ani petrecuţi în România. Thierry Le Gall a venit la conducerea combinatului de la Galaţi în 2009, înlocuindu-l pe Augustine Kochuparampil, după ce fusese luată decizia închiderii definitive a Uzinei Cocso-Chimice de pe platforma siderurgică gălăţeană. Imediat după venirea sa, Le Gall a recunoscut că la Galaţi au fost făcute unele investiţii păguboase.
Grupul ArcelorMittal deţine în România patru combinate siderurgice, la Galaţi, Roman, Iaşi şi Hunedoara, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi compania ArcelorMittal Construction România.
