11 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialCele cinci nereguli de la CFR Marfă

Cele cinci nereguli de la CFR Marfă

De la începutul procedurii de licitaţie pentru vânzarea a 51% din acţiunile CFR Marfă, Ministerul Transporturilor a modificat de nu mai puţin de cinci ori condiţiile de vânzare a pachetului de titluri.

Privatizarea societăţii de stat CFR Marfă ar putea face în viitor obiectul cercetărilor penale ca urmare a numeroaselor nereguli înregistrate în cursul procedurii, a declarat luni preşedintele Traian Băsescu.

„Nu mai continuaţi modificarea condiţiilor în care să se facă plata la CFR, pentru că nu există nici o justificare, în raport cu ce va spune Consiliul Concurenţei (…) Nu aş vrea să ni se spună, peste vreo doi-trei ani, că ori eu am lăsat de pe acum, prin testament prezidenţial: «Luaţi-i pe cei care au condus privatizarea CFR Marfă!», sau să dea vina pe viitorul preşedinte, că «Uite, din cauza viitorului preşedinte ne-a luat DNA». Nu, băieţi, dacă o să vă ia, o să vă ia exact pe ce aţi făcut până acum în procesul de privatizare”, a mai spus Traian Băsescu.

Acuzele privind modificarea condiţiilor din licitaţie sunt în bună măsură justificate. „România liberă“ a identificat cel puţin cinci schimbări intervenite după declanşarea procesului de privatizare, de natură a influenţa rezultatele licitaţiei. Trei dintre acestea l-au favorizat pe concurentul desemnat câştigător, anume pe Gruia Stoi-ca, patronul firmei GFR.

1. Cifra de afaceri, scăzută de cinci ori

Prima schimbare radicală a fost adoptată de către Ministerul Transporturilor, condus la acel moment de Relu Fenechiu, la finele lunii aprilie. Cifra de afaceri medie anuală pe ultimii trei ani obţinută în domeniul transporturilor feroviare a fost coborâtă de la 30 de milioane euro la 20 milioane de euro. Schimbarea a permis intrarea în licitaţie a asocierii Transferoviar Grup (TFG) – Donau Finanz Austria). În plus, tot atunci MT a înlocuit scrisoarea de conform cerută iniţial investitorilor cu o alta de bonitate, mult mai vagă.

2. Ştergerea datoriilor

Modificarea a intervenit foarte aproape de momentul până la care investitorii trebuiau să prezinte oferta finală. La acel moment rămăsese în cursă doar Grupul Feroviar Român (GFR) deţinut de Gruia Stoica şi Transferoviar grup-Donau Finanz. Deşi strategia de privatizare menţiona de principiu conversia datoriilor CFR Marfă în acţiuni, înaintea privatizării investitorii nu au avut cunoştinţă cum se va face aceasta. De abia la jumătatea lunii iunie Guvernul a stabilit prin ordonanţă de urgenţă conversia datoriilor în acţiuni. CFR Marfă preia datoria în cuantum de 127,4 milioane lei pe care CFR SA o are de achitat către ANAF. Ca urmare a preluării datoriei, ANAF va descărca CFR SA de această plată, iar datoria CFR Marfă faţă de CFR SA va fi astfel stinsă parţial.

În acelaşi timp, însă, toate datoriile principale şi penalităţile acumulate de CFR Marfă vor fi la rândul lor stinse, prin conversie în acţiuni. Deoarece avea influenţă asupra valorii companiei CFR Marfă, schema ar fi trebuit adoptată înaintea privatizării şi ar fi trebuit ştiută de toţi investitorii.

3. Negocieri pe o ofertă finală

Cel puţin două din ultimele trei modificări l-au avantajat s-au îl avantajează direct pe ultimul competitor rămas în cursă, Gruia Stoica. Acesta trebuia să depună o ofertă finală nenegociabilă şi care să prevadă plata banilor într-o singură tranşă după cum se ceruse în documentaţia de licitaţie. La data de 20 iunie acesta a depus oferta însă aceasta prevedea plata în câteva tranşe. Propunerea acestuia trebuia respinsă deoarece nu corespunde cerinţelor formulate de MT. În loc să facă acest lucru, ministrul Fenechiu a intrat la negocieri cu directorii GFR şi în final, victorios a anunţat succesul discuţiilor. Gruia Stoica a renunţat să mai ceară efectuarea plăţii în tranşe.

4. Vânzarea activelor

Deşi bătuse palma cu Gruia Stoica, conducerea CFR Marfă s-a apucat să vândă vagoane, deşi acestea fuseseră luate în calcul ca active ale companiei la momentul la care patronul GFR depusese oferta. Vânzarea a fost menită să amelioreze rezultatele financiare ale companiei conduse de un manager privat. Bonusurile încasate de acesta erau direct dependente de creşterea veniturilor CFR Marfă.

5. Amânarea termenului de plată a acţiunilor

Potrivit Hotărârii de Guvern adoptate în vară plata a 90% din acţiuni ar trebui făcută în 60 de zile de la data adoptării actului legislativ, anume până la 15 octombrie. Contrar, spune actul, privatizarea se anulează. Cu toate acestea, ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a emis un proiect legislativ ce prevede amânarea plăţii până la jumătatea lunii decembrie 2013, sub motivul că termenul prevăzut iniţial nu este suficient Consiliului Concurenţei pentru a se pronunţa asupra efectelor privatizării pe piaţa transporturilor feroviare de marfă.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Horoscop 21 noiembrie 2024. Berbecii descoperă informații importante

Horoscop 21 noiembrie 2024. Astrele influențează fiecare semn zodiacal în moduri diverse, aducând cu sine atât provocări, cât și momente favorabile pentru reflecție și...

Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale din București, în scădere drastică

Numărul autorizațiilor de construire emise în București pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu aproape jumătate în ultimii trei ani, iar suprafața utilă totală autorizată...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...
Ultima oră
Pe aceeași temă