7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCât vor câştiga companiile farma din vânzările de medicamente compensate

Cât vor câştiga companiile farma din vânzările de medicamente compensate

Noile medicamente care vor fi introduse pe lista de compensate vor avea vânzări de 100 de milioane lei în primul an şi vor creşte până la 400 de milioane lei în anul următor, potrivit Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), care citează datele Cegedim, informează Mediafax.

„A existat această perioadă de 5 ani în care lista nu a mai fost actualizată şi pe parcurs s-au strâns aproximativ 90 de noi molecule şi undeva în jurul a 50-60 de extinderi ale indicaţiilor terapeutice pentru medicamente existente. Pentru primul an după deschiderea listei, impactul va fi de 100 milioane lei, pentru anul următor am estimat 400 milioane lei, urmând ca această creştere să se plafoneze în al treilea an la un nivel de aproximativ 200 milioane euro. La o piaţa de două miliarde şi ceva, creşterea nu este spectaculoasă. Aceste medicamente se adresează anumitor pacienţi”, a declarat Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM.

Noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august, potrivit ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după ce, în aprilie, tot el dădea ca termen posibil data de 1 iulie.

În România sunt compensate medicamente de 6,415 miliarde lei, ceea ce reprezintă 60% din totalul celor eliberate pe bază de prescripţie, iar dacă lista ar fi actualizată cu tratamentele noi care sunt în aşteptare de mai bine de cinci ani, cheltuielile ar creşte cu 1,5%, potrivit datelor Cegedim.

Piaţa farmaceutică românească a totalizat anul trecut 11,7 miliarde lei (2,68 miliarde euro).

ARPIM a fost înfiinţată în anul 1995 şi cuprinde 28 de producători internaţionali de medicamente inovatoare, care realizează împreună 70% din volumul de afaceri al industriei farmaceutice româneşti.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă