5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialBâlbâieli guvernamentale în rafală în privinţa Legii Energiei

Bâlbâieli guvernamentale în rafală în privinţa Legii Energiei

Companiile de stat producătoare de energie vor fi obligate în viitor să vândă energia doar prin bursa OPCOM a Transelectrica. Obligativitatea va fi prevăzută în noi modificări ce vor fi aduse Legii energiei.

Alt domeniu, alte bâlbâieli. După ce zilele trecute Guvernul a propus creşterea taxelor locale, pentru ca în aceeaşi zi să renunţe la măsură, acesta a lansat recent propuneri de modificare a Legii energiei, retrăgându-le ulterior după ce socie­tatea civilă şi publicaţii media au arătat că aceste prevederi ar fi permis producătorilor de stat să vândă energia în absenţa oricărei transparenţe.

Legea energiei adoptată în această vară prevede că producătorii de energie au obligaţia să „oferteze public şi nediscriminatoriu pe piaţa concurenţială întreaga energie electrică disponibilă”.

Prevederea referitoare la caracterul public şi nediscriminatoriu” a avut scopul de a împiedica companiile de stat să ofere energie ieftină băieţilor deştepţi în cadrul unor contracte de tipul celor semnate de Hidroelectrica. Pe baza acestor prevederi, vânzarea engros are loc doar prin bursa de energie OPCOM.

Ies la iveală limitele legii

Obligativitatea livrării în mod public a energiei a determinat însă blocajul pieţei. Chiar dacă o firmă privată dorea să achiziţioneze energia de la o altă firmă privată sau în situaţia în care îşi producea energia necesară în propria sa curte, ea era obligată să o cumpere sau să o vândă doar prin OPCOM.

Mediul de afaceri s-a plâns primului ministru Victor Ponta. „Am fost la ALRO Tulcea şi ne-au zis cei de acolo: «Vrem centrală în cogenerare ca să nu mai consumăm şi voi nu ne lăsaţi. Ne obligaţi să punem energia pe OPCOM, iar de acolo să o cumpărăm tot noi»”, a spus ieri premierul cu ocazia forumului energetic Energypedia, organizat de CEZ.

Gafa urmată de o altă gafă

Din dorinţa de a remedia situaţia, Ministerul Economiei a adoptat la doar câteva luni după adoptarea Legii energiei prevederi care ar fi îndreptat situaţia reclamată de producătorii privaţi dar care, pe de altă parte, ar fi dus la redeschiderea uşii vânzării de energie ieftină către privaţi. „Contractele bilaterale negociate direct”, termen sub care s-au ascuns ani de zile contractele falimentare ale Hidroelectrica, ar fi redevenit permise.

Obligaţia conform căreia producătorii au obligaţia să oferteze public şi nediscriminatoriu energia a devenit una privitoare la „tranzacţionarea pe piaţa concurenţială a întregii energii electrice disponibile”. Potrivit noilor prevederi contractele bilaterale negociate direct sunt şi ele însă parte a pieţei concurenţiale.

Modificările au provocat scandal în societatea civilă, chiar dacă Ministerul Economiei le-a retras rapid. Acuzele au fost că astfel se doreşte redeschiderea porţilor pentru băieţii deştepţi. „În legea energiei au «deranjat» şi se vor scoate prin OUG transparenţa datelor privind cantităţile de energie tranzacţionate în ţara asta şi obligativitatea de a tranzacţiona transparent, public, centralizat şi nediscriminatoriu”, a arătat Otilia Nuţu, analist la Condole Partners, citată de contributors.ro. Ea a făcut referire la o altă prevedere propusă, conform căreia datele privitoare la tranzacţie pot fi făcute publice la doar trei ani după încheierea contractului în cauză.

Guvernul dă înapoi

Proiectul a fost retras, iar acum premierul se comportă ca şi cum acesta nu ar fi existat niciodată. „Care proiect, nu e nici un proiect”, a declarat ieri Victor Ponta prezent la forumul Energypedia. El acceptă însă necesitatea unor modificări aduse Legii energiei care, pe de o parte, să nu blocheze investiţiile privaţilor în sistemul energetic şi, pe de altă parte, să asigure transparenţa în tranzacţiile cu energie efectuate de companiile de stat.    

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...
Ultima oră
Pe aceeași temă