3.8 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialAngajaţii de la Reparaţii Locomotive din CFR au încheiat protestul după ce...

Angajaţii de la Reparaţii Locomotive din CFR au încheiat protestul după ce au primit salariile

UPDATE: Angajaţii de la Societatea Reparaţii Locomotive din CFR au încheiat acţiunea de protest în jurul orei 14.30, după ce salariile le-au fost virate în cont, a declarat Maxim Rodrigo, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transporturi Feroviare, informează Mediafax.

El a precizat că traficul feroviar nu a fost perturbat.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transporturi Feroviare din România şi al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Feroviare, Maxim Rodrigo, a declarat că angajaţii de la filialele societăţii Reparaţii Locomotive şi Automotoare au încetat protestul după ce s-au deblocat conturile.

„A încetat protestul, dar nu înţelegem de ce trebuie să ajungem aici ca să ne primim salariile”, a spus liderul sindical.

El a precizat că nu au fost probleme în traficul feroviar din cauza protestului spontan al angajaţilor de la societatea Reparaţii Locomotive, deoarece au fost folosite rezervele şi multe dintre locomotive erau deja pe drum în momentul în care oamenii au încetat lucrul.

_ _ _ _

UPDATE: Peste 250 de angajaţi de la Reparaţii Locomotive din cadrul CFR Călători au protestat, miercuri, la Timişoara, Ploieşti şi Iaşi, nemulţumiţi că nu şi-au încasat salariile la termen, ei primind asigurări că îşi vor primi banii, scrie Mediafax.

Aproximativ 50 de angajaţi din cadrul filialei Iaşi a societăţii Reparaţii Locomotive din CFR Călători au declanşat, miercuri dimineaţă, un protest spontan, nemulţumiţi că nu şi-au încasat salariile.

„Sunt aproximativ 50 de persoane. Nu am primit nicio notificare din partea lor, deoarece a fost un conflict spontan. Oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile la termen. Înţeleg că banii au fost viraţi, dar probabil intră în conturi cu o oarecare întârziere”, a declarat Vintilă Iordan, directorul Regionalei CFR Călători Iaşi.

El a afirmat că traficul feroviar nu este afectat pe raza regionalei CFR Iaşi.

„Protestul a fost declanşat în jurul orei 9.00. Nu este afectată circulaţia trenurilor. S-a discutat cu ei şi din semnalele pe care le am, se vor întoarce la lucru. Au primit asigurări că îşi vor primi banii”, a mai spus directorul regionalei CFR Iaşi, Vintilă Iordan.

Şi la Ploieşti, aproximativ 20 de angajaţi de la Depoul CFR Ploieşti Reparaţii Locomotive din cadrul CFR Călători au întrerupt lucrul, miercuri dimineaţă, după ce au aflat că unii dintre colegii lor din alte depouri din ţară au recurs la această formă de protest întrucât nu şi-au primit salariile.

Potrivit lui Gheorghe Chiriţă, liderul sindicatului mecanicilor şi reparatorilor de locomotivă din Depoul CFR Ploieşti, aproximativ 20 din cei 200 de angajaţi ai acestui depou au întrerupt lucrul în jurul orei 9.30-10.00.

Gheorghe Chiriţă a precizat că cei doi 20 de oameni care lucrează ca reparatori pentru locomotivele de trenuri de călători nu sunt membri ai sindicatului pe care el îl conduce, ci ai altor două sindicate şi că aceştia au cele mai mici salarii din depou, venitul net al acestora ajungând la aproximativ 1.000 de lei pe lună.

Potrivit sursei citate, acţiunea de protest a celor 20 de muncitori nu afectează traficul feroviar.

Gheorghe Chiriţă a precizat că, la ora transmiterii acestei ştiri, liderii mai multor sindicate din CFR Călători au fost convocaţi la o şedinţă cu conducerea companiei şi că aceasta din urmă le-a dat asigurări angajaţilor că în cursul zilei de miercuri situaţia privind salariile va fi rezolvată.

Totodată, 180 de angajaţi de la Reparaţii Locomotive din cadrul CFR Timişoara au întrerupt lucrul, ieşind în curtea depoului din Gara de Nord, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile. În jurul prânzului, aceştia au plecat la masă, spunând însă că vor reveni la protest.

„A fost oprirea voluntară a lucrului după ora 8.00, reacţia a fost una în cascadă, în toată ţara. De vreo doi ani avem întârzieri la salarii de la o zi la câteva zile. Au fost situaţii în care s-au plătit în tranşe, apoi s-a revenit la normal. În momentul de faţă plata trebuia făcută în 15, astăzi suntem în 17, sunt nişte probleme tehnice, cu conturi blocate, pe care trebuie să le rezolve cei de la administraţie. S-a mai întâmplat şi altădată, cei care sunt în centralul societăţii şi-au luat banii, ceilalţi nu”, a spus liderul sindical de la Reparaţii Locomotive al CFR Timişoara, Ionel Faraon.

Potrivit sursei citate, muncitorii au oprit protestul la prânz, pentru a merge la masă, însă au spus că vor relua acţiunea.

_ _ _ _

 

9:40 Maxim Rodrigo, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transporturi Feroviare din România şi al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Feroviare, a declarat pentru Mediafax că angajaţii de la filialele societăţii Reparaţii Locomotive şi Automotoare au oprit spontan lucrul din cauza faptului că banii de salarii nu le-au intrat în conturi, pe motiv că banca ar fi pus poprire pe conturi.

Liderul sindical a mai spus că Reparaţii Locomotive şi Automotoare are sediul în Braşov, dar protestul se desfăşoară la toate filialele din ţară unde există sedii ale societăţii.

El a precizat că oamenii aşteaptă în ateliere, pentru că li s-a spus că după ora 9.00 ar trebui să intre banii.

 

„Situaţia este gravă, pentru că dacă ei ies afară din ateliere, din depouri nu mai iese nicio locomotivă care ar trebui să plece pe trasee, deoarece ei sunt cei care trebuie să dea avizul pentru plecare”, a mai spus Maxim Rodrigo.

_ _ _ _

 

9:20 – Protestatarilor de la CFR Braşov li s-au alăturat şi angajaţii ai companiei feroviare din Bucureşti.

_ _ _ _

9:06 – Aproape 2.000 de angajaţi ai CFR Braşov refuză să mai muncească pentru că nu şi-au primit banii pe luna martie, potrivit B1 TV.

Circulaţia trenurilor nu este afectată de acest protest.

_ _ _ _

8:54 – Grevă spontană la CFR Braşov, secţia Reparaţii Locomotive, unde, miercuri dimineaţă, angajaţii au refuzat să mai muncească pentru că nu şi-au primit banii.

Citeşte şi Aproape 400 de angajaţi ai Romgaz din Mediaş, în grevă japoneză

„În data de 15 trebuiau salariile să ajungă pe card. Nu este prima dată când întârzie. Conducerea CFR spune că a trimis banii la Bancpost dar am primit o hârtie de la această bancă ce spune că au opriri pe conturi şi au blocat banii. Puteţi merge în orice depou şi vedeţi că nu avem cu ce lucra. Nu avem nici măcar un aparat de măsură”, a declarat Marian Pintea, lider sindical reparaţii locomotive Braşov, potrivit brasov.net.

În curs de actualizare

Cele mai citite

Donald Trump vrea să renunțe la ora de vară

Președintele ales Donald Trump a anunțat că vrea să pună capăt practicii schimbării orei în Statele Unite, argumentând că măsura ar economisi bani, transmite...

Israelul bombardează din nou obiective militare din Siria

Noi lovituri israeliene au vizat sâmbătă situri militare din Damasc şi suburbiile sale, la aproape o săptămână de la preluarea controlului asupra capitalei Siriei...

Sorin Ioniță, președinte Expert Forum: Franţa şi Polonia şi-au exprimat neîncrederea în serviciile româneşti de informaţii

Preşedintele think-thank-ului Expert Forum, Sorin Ioniţă, a semnalat o mişcare importantă la nivelul aliaţilor României: Franţa şi Polonia şi-au exprimat neîncrederea în serviciile româneşti...
Ultima oră
Pe aceeași temă