Consiliul Concurenţei a amendat Orange România şi Vodafone România cu 63 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă, a declarat, marţi, preşedintele autorităţii, Bogdan Chiriţoiu, citat de Mediafax.
„Decizia a fost adoptată luni, 14 februarie, într-o şedinţă a Consiliului Concurenţei. Orange a fost amendată cu 34,8 milioane de euro, iar Vodafone cu 28,3 milioane de euro, reprezentând puţin peste 3% din cifra de afaceri a operatorilor în 2010″, a spus Chiriţoiu, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că operatorii au dreptul să conteste decizia Consiliului Concurenţei în justiţie şi a menţionat că este cea mai mare amendă dată de instituţie de la înfiinţare.
Investigaţia CC a fost declanşată în anul 2006, ca urmare a unei plângeri depusă de Netmaster Communications SRL şi are ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de către Orange, Vodafone şi Romtelecom pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile în propria reţea publică de telefonie.
Netmaster Communications a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de Orange, Vodafone şi Romtelecom.
„Practic, Orange şi Vodafone au solicitat Netmaster un tarif de interconectare de 0,15-0,18 dolari/minut, faţă de un nivel maxim impus de autoritatea de reglementare de 0,10 dolari/minut”, a spus Chiriţoiu.
Potrivit informaţiilor din 2006, marii jucători telecom ar fi blocat apelurile pe fondul unor suspiciuni de fraudă din partea operatorilor alternativi, respectiv ar fi suspectat că aceştia schimbau identitatea apelurilor terminate în reţelele Orange, Vodafone şi Romtelecom astfel încât să câştige mai mulţi bani.
„În cazul Romtelecom, ancheta este în curs de finalizare, chiar dacă cele două entităţi au anunţat, la mijlocul anului 2006, că s-a ajuns la o înţelegere amiabilă. Chiar dacă s-a ajuns la o înţelegere amiabilă, o investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei îşi continuă cursul. În curând, Consiliul Concurenţei va anunţa decizia luată în cazul Romtelecom”, a explicat Chiriţoiu.
În prezent, Netmaster Communications nu mai există, fiind radiată (fuziune prin absorbţie), iar ultima înregistrare la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului (ONRC) este dată din 30 septembrie 2008, .
În 2007, conform ultimelor date transmise de societate către ONRC, Netmaster Communications a consemnat o cifră de afaceri de 8,98 milioane de lei şi un profit brut de 27.042 lei.
Societatea a fost achiziţionat de New Com Telecomunicaţii, care şi-a vândut la rândul său baza de clienţi către RCS&RDS şi Romtelecom, pe fondul unor probleme financiare generate de recesiune.
Ce spun Orange si Vodafone
„Suntem profund surprinşi de această decizie, pe care o considerăm neîntemeiată având în vedere că se bazează pe o interpretare eronată a faptelor din dosarul cauzei. Astfel, sancţiunea aplicată este nejustificată şi Orange România va contesta aceasta decizie în instanţă. Investigaţia priveşte termenii şi condiţiile agreate între operatorii telecom pentru terminarea apelurilor internaţionale în România. Dorim să subliniem că obiectul investigaţiei nu se referă la relaţia dintre Orange România şi clienţii de telefonie mobilă din România”, se arată într-un comunicat al Orange România.
Reprezentanţii operatorului afirmă că Orange România şi-a desfăşurat dintotdeauna activitatea pe piaţă în deplină conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu regulile de concurenţă.
Şi Vodafone România va contesta decizia Consiliului Concurenţei, oficialii operatorului arătându-se „surprinşi şi dezamăgiţi” de decizia instituţiei.
„Suntem surprinşi şi dezamăgiţi de decizia anunţată de Consiliul Concurenţei în investigaţia privind abuzul de poziţie dominantă faţă de operatorul Netmaster Communications. Vodafone România consideră că nu a intreprins nicio acţiune care să împiedice accesul Netmaster Communications la reţeaua sa, în vederea derulării traficului de apeluri internaţionale, punct de vedere exprimat şi pe parcursul investigaţiei. Vodafone România va contesta decizia Consiliului Concurenţei în justiţie”, spun oficialii Vodafone.