La iniţiativa Ambasadei Regale a Danemarcei, oamenii de afaceri danezi în colaborare cu cei români au fondat Asociaţia „Danish-Romanian Business Association” (DRBA) cu scopul de a îmbunătăţi relaţiile de comunicare dintre comunităţile de afaceri din Danemarca, România şi Republica Moldova.
„Era necesară înfiinţarea unei asociaţii româno-daneze pentru a îmbunătăţi comunicarea între firmele daneze din România precum si între camere de comerţ bilaterale pentru identificarea de noi posibilităţi de cooperare şi găsirea de noi parteneri de afaceri. De asemenea membrii asociaţiei îşi vor împărtăşi experienţele, cunoştinţele şi procedurile”, a declarat pentru romanialibera.ro Răzvan Stroe, directorul departamentului comercial din cadrul Ambasadei Regale a Danemarcei.
În cadrul DRBA s-au înscris 60 de companii. Consiliul de administraţie este format din cinci reprezentanţi de seamă ai comunităţii de afaceri din cele două ţări: Torben Storm Nielsen – Avocat, Kutlay Arin -Vestas Central Europe, Bjarne Virenfeldt – Tecton International s.r.l, Victor Tighinean – Ecco Shoes şi Bogdan Ivanescu – Stem Sure.
„Am convingerea că în cel mai scut timp, această Asociaţie va deveni o platformă de succes pentru dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele trei ţări. Invitam toti membrii comunităţilor de afaceri să ni se alature în acest demers benefic şi prolific pentru economiile naţionale şi economia globală” – Bogdan Ivănescu, preşedinte Stem Sure, unul dintre membrii fondatori ai asociaţiei.
Pentru început asociaţia îşi propune să realizeze proiecte de „networking” pentu membrii. De asemenea vor fi şi dezbateri cu invitaţi speciali în care se vor discuta subiecte de interes pentru oamenii de afaceri. Asociaţia va dezvolta şi o platformă on-line comună prin care membrii asociaţiei să se prezinte şi să poată deveni cunoscuţi în România şi Republica Moldova.
În România există circa 300 de companii cu capital danez. Dar numărul firmelor care reprezintă interese daneze (agenţi, francizaţi, distribuitori) sau reprezintă companii daneze este mult mai mare.