Acţiunile Nuclearelectrica au crescut luni cu 5,56%, în prima zi de tranzacţionare a acestora la Bursa de Valori Bucureşti, iar transferurile au însumat 260.000 de lei în prima oră de tranzacţionare, arată Agerpres.
Titlurile Nuclearelectrica înregistrau cea mai mare apreciere dintre acţiunile listate şi erau şi printre cele mai lichide, fiind înregistrate 52 de tranzacţii în prima oră de la deschiderea bursei.
Citeşte şi: Statul a atras peste 380 milioane euro prin vânzarea a 15% din Romgaz
Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar indicele general al pieţei BET-C a înregistrat o apreciere de 0,43%, în primele cinci minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele BET-FI al SIF-urilor a consemnat o creştere de 0,86%, indicele principal BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate, era în urcare cu 0,54%, iar ROTX în creştere cu 0,50%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a crescut cu 0,69%, indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a crescut cu 0,82%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,83%.