12.6 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialAcţiunile Fondului Proprietatea, la jumătate de preţ

Acţiunile Fondului Proprietatea, la jumătate de preţ

Marile familii care au primit despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea (FP) şi deţin fiecare participaţii de peste 1% din capitalul societăţii au vândut în martie pachete de peste 10 milioane euro, la preţuri în jur de 0,5 lei/acţiune, jumătate din valoarea nominală de 1 leu/acţiune, scrie agenţia Mediafax. Cei mai mari acţionari persoane fizice sunt familiile Malaxa şi Auschnit, care au primit despăgubiri în acţiuni echivalând cu aproape 8% din capitalul FP. Statistica FP indică vânzări de cel puţin 94,1 milioane de acţiuni, iar la cotaţia amintită tranzacţiile ar însuma aproape 50 milioane lei, respectiv 12 milioane euro.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

Mark Mobius, preşedintele executiv al Franklin Templeton Investment Management, compania care va administra activele Fondului, a declarat în martie că FP ar putea fi listat la BVB în septembrie dacă până la 1 iulie compania va deveni efectiv managerul Fondului. Lista-rea Fondului a fost întârziată de fostul management, de stat. În acest timp, firma cehă Wood&Company a listat în luna decembrie 2009 instrumentele financiare derivate care permit tranzacţionarea în avans a acţiunilor, la o cotaţie care a atins 13 cenţi pe acţiune (54 de bani).  

Cele mai citite

Izolația termică: ce material este cel mai potrivit pentru proiectul tău?

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Lumini de iarnă în Brașov: Orașul prinde viață cu 1,3 milioane de instalații pentru Crăciun

Ghirlandele luminoase deja au început să fie montate pe mai multe bulevarde din municipiul Braşov Anul acesta orașul va fi împodobit cu aproximativ 1,3 milioane...

Economia SUA înregistrează o creștere robustă în T3 2024, impulsionată de cheltuielile de consum și scăderea inflației

În trimestrul al treilea al anului 2024, economia Statelor Unite a continuat să se extindă solid, înregistrând o creștere anuală de 2,8%, potrivit datelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă