Potrivit unui document guvernamental nu a fost decisă forma finală a taxei însă există mai multe variante analizate, conform Mediafax.
Una dintre acestea prevede modificarea OU 50/2008 – intrată în vigoare la 1 iulie 2008 – privind taxa pe poluare pentru autovehicule, în sensul stabilirii obligaţiei de plată a taxei de poluare şi pentru autovehiculele aflate în parcul naţional înainte de intrarea în vigoare a taxei, la prima transcriere a dreptului de proprietate, respectiv la prima vânzare, cu o reducere a cuantumului taxei cu circa 30%.
O altă variantă luată în calcul este modificarea OU 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, în sensul stabilirii obligaţiei de plată a taxei de poluare şi pentru autovehiculele aflate în parcul naţional înainte de intrarea în vigoare a taxei – fără să se mai facă referire la prima vânzare – cu diminuarea cuantumului actual al taxei pe poluare. In cazul celor care au înmatriculat autovehiculele după 1 iulie 2008 – data de intrare în vigoare a OU 50 – ar urma să fie restituită diferenţa dintre suma achitată şi cuantumul care va rezulta din aplicarea noilor prevederi. Ultima variantă analizată de Guvern este transformarea taxei de poluare impusă la data primei înmatriculări în taxă de poluare plătibilă anual de către toţi proprietarii de autovehicule, separat de impozitul pe proprietate.
De ce nu e bună actuala taxă
În urmă cu o lună, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia UE întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României. Punctul de vedere al Curţii a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu. Tatu Ioan s-a adresat Tribunalului Sibiu după ce şi-a cumpărat, în iulie 2008, o maşină second-hand din Germania, cu preţul de 6.600 de lei. Vehiculul avea o capacitate cilindrică de 2.155 de centimetri cubi şi standard de poluare Euro 2, fiind fabricat în 1997, an în care a şi fost înscris în Germania. Pentru a-şi putea înmatricula maşina în România, bărbatul a trebuit să plătească o taxă de poluare de 7.595 de lei. Întrucât a considerat că taxa este contrară normelor europene, bărbatul a căutat să-şi recupereze banii. El şi-a susţinut acţiunea în instanţă pe aceea că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu şi celorlalte maşini second-hand deja înregistrate în România şi revândute. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află peste 40.000 dosare privind taxa auto.