6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Asigurarea obligatorie, scut împotriva inundaţiilor

Asigurarea obligatorie, scut împotriva inundaţiilor

Statul nu va mai despăgubi persoanele afectate de inundaţii, iar primarii nu mai au nici un motiv să nu le aplice amenzile legale celor care nu deţin o asigurare de locuinţă. Peste toate acestea, meteorologii avertizează că 2012 va fi un an cu recorduri în ceea ce priveşte precipitaţiile.

 

Aproape 2.000 de locuinţe au fost distruse integral în 2010 şi 2011 din cauza precipitaţiilor abundente şi alte câteva mii au fost avariate semnificativ. Imaginile de coşmar care prezintă sate întregi sub ape ne urmăresc deja de mai bine de doi ani şi, avertizează meteorologii, nu vor înceta să ţină prima pagină a ziarelor nici anul acesta.

Inundaţiile au devenit deja parte integrantă a vieţii noastre şi, tocmai de aceea, trebuie găsite soluţii de „coabitare” fără efecte adverse substanţiale. Consolidarea locuinţelor sau îndiguirea zonelor expuse sunt două dintre soluţii, însă ele ţin mai degrabă de voinţa autorităţilor decât de cea a fiecărui român în parte. Ce putem face pentru a ne proteja locuinţa? Soluţia este una singură şi se numeşte asigurare împotriva dezastrelor. Deţinerea unei poliţe emise de Pool-ul de Asigurarea Împotriva Dezastrelor (PAID) este cu atât mai necesară cu cât, potrivit unei legi în vigoare încă din 2011, statul nu va mai da nici un leu de la buget persoanelor afectate de inundaţii.

Ba, mai mult, conform aceluiaşi act normativ, persoanele care nu deţin o poliţă de locuinţă riscă să primească amenzi între 100 şi 500 de lei.

Oricum am lua-o, cei 10 sau 20 de euro, cât reprezintă costul anual al unei poliţe obligatorii, reprezintă o sumă infinit mai mică decât pagubele pe care le poate aduce lipsa acestei asigurări.

Beneficiile unei poliţe de 10 euro pe an. Două cazuri reale.

Tanti Anica  are 88 de ani şi trăieşte într-o comună din judeţul Iaşi. Nu prea ştie ce înseamnă o asigurare, însă, precaută, fiica ei a achiziţionat la începutul lui 2011 o poliţă împotriva dezastrelor emisă de PAID. În satul în care trăieşte, an de an, cel puţin o locuinţă este distrusă din cauza inundaţiilor sau a alunecărilor de teren. În septembrie anul trecut a venit şi rândul bordeiului în care trăia şi tanti Anica. A primit 10.000 de euro după nici o lună de la nenorocire. Cu banii aceştia şi-a cumpărat o casă în centrul satului, la doar 50 de metri de fiica sa. Într-o altă parte a României, în judeţul Vâlcea, lovit an de an de inundaţii crunte, familia lui nea Petre nu a avut acelaşi noroc. Băiatul îi spusese să ia o asigurare însă, încăpăţânat din fire, nea Petre nici nu a vrut să audă. Avea să regrete. În august 2011, fiul şi fiica sa, plecaţi în Italia la muncă, aveau să-l vadă la ştiri cum plânge în faţa a ceea ce era odată casa pentru care muncise toată viaţa. Un nepot l-a luat la el în apartament la Vâlcea, însă nea Petre nu are cum să se obişnuiască cu viaţa de la oraş.

Statul nu mai dă un leu. Primarii dau amenzi

Degeaba plânge zi de zi şi acuză statul că nu-l ajută să-şi facă altă locuinţă. Legea e lege, iar acum legea spune că Guvernul nu mai dă nici un leu pentru victimele inundaţiilor. Cazuri ca al lui nea Petre sunt cu sutele în toată România, însă, chiar dacă te fereşte Dumnezeu şi nu-ţi ia apa casa, tot nu e bine fără asigurare. Potrivit legii, primarii localităţilor ar fi trebuit să, aplice amenzi celor care nu au o asigurare de locuinţă încă din 2011. Dintr-un motiv sau altul şi mai ales pentru că veneau alegerile, momentul a fost amânat pentru 2012. Peste nici două săptămâni alegerile vor fi gata, iar primarii nu vor mai avea motive să nu aplice amenzi. Ba, mai mult, au tot interesul să o facă din moment ce vor avea beneficii la bugetul local. Amenda variază între 100 de lei şi 500 de lei, deci oricum mai mare decât cei 10 sau 20 de euro cât costă o asigurare de locuinţă. Agenţi ai companiilor membre PAID sunt de găsit aproape în orice comună din România, deci efortul este minim. Atenţie însă, doar anumite firme de asigurare au voie să vândă poliţe obligatorii. Lista o găsiţi mai sus. 

Despre poliţa PAD

Costă 10 euro pe an pentru casele din chirpici şi 20 de euro pe an pentru locuinţele din materiale moderne.

Despăgubeşte cu 10.000 de euro  proprietarii caselor de chirpici şi cu 20.000 de euro pe ceilalţi.  

Acoperă riscurile de inundaţii, cutremur şi alunecări de teren.

Este vândută legal doar de către următoarele companii: Astra Asigurări, ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insu­rannce, Credit Europe Asigurări, Euroins, Generali, Grawe, Groupama, Platinum, Uniqa.

 

100 de lei este amenda minimă pentru nedeţinerea unei poliţe obligatorii de asigurarea locuinţei.

Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...
Ultima oră
Pe aceeași temă