» Aurul a sarit saptamana trecuta de 1.120 dolari/ uncie, ridicand semne de intrebare asupra soliditatii sistemului monetar global. Trecem in revista, in acest context, principalele contraargumente ale celor care nu recomanda investitiile in metalul galben si examinam soliditatea lor.
1. Aurul nu tine de foame
Corect, dar a incercat cineva sa ia o gustare dintr-o hartie de 100 de dolari? La limita, e bogat doar acela care isi poate asigura strictul necesar in orice conditii, dar ne indoim ca in cazul unei hiperinflatii painea n-ar putea fi schimbata pe… aur, pe cand banul de hartie devine o marfa destul de ieftina in aceasta situatie. Un exemplu este Germania anilor ’20, cand guvernul, obligat la plata unor despagubiri uriase dupa primul razboi mondial, a dat drumul la tipar in mod necontrolat, rezultatul fiind o inflatie de un trilion la suta in perioada 1922-1923. Alt exemplu este Ungaria imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, moment in care preturile ajunsesera sa se dubleze in fiecare zi. Sau Zimbabwe in vremurile noastre. In gluma vorbind, exista si intrebuintari ale banilor de hartie care nu pot fi inlocuite de aur: celebrul traficant Pablo Escobar ar fi folosit, chipurile, doua milioane de dolari pentru a incalzi camera fiicei sale in perioada cand era haituit de politie si trebuia sa se ascunda.
2. Aurul poate fi fabricat la fel de usor ca banul de hartie
Este adevarat ca in timpul Imperiului Roman se producea inflatie micsorand cantitatea de aur din monede sau reducandu-le diametrul. E posibil ca in cazul in care pretul metalului galben explodeaza sa apara tot soiul de "alchimisti" moderni. Dar se compara asta cu trilioanele pe care guvernele le-au aruncat pana acum in economie? De unde veneau acesti bani daca mai peste tot in lume se merge pe deficit?
3. Aurul e dificil de stocat
Ma rog, nu dormi usor cu aurul sub perna. Dar nici nu te trezesti ca nu mai valoreaza nimic, cum au patit chiar in Romania batranii care isi tineau leii sub saltea la inceputul anilor ’90. In definitiv, bancherii au aparut ca urmare a nevoii oamenilor de a-si tine aurul, depozitat la aurari, in siguranta. Acestia au descoperit ca niciodata mai mult de 10% din cantitatile pe care le aveau in pastrare nu erau cerute in acelasi timp si s-au gandit sa imprumute ce aveau dat in grija. Asa a aparut sistemul fractionar de rezerve din prezent.
4. Doar fraierii cumpara pe maxim istoric
Adevarat, aurul este acum la maxim istoric. Ajustat insa la inflatie, pretul ar trebui sa ajunga la 2.000 dolari/uncie pentru a fi la maxim istoric, depasind astfel nivelul de la inceputul anilor ’80. Este posibil ca pretul aurului – si al marfurilor in general – sa coboare daca bursele incep o miscare de corectie, avansul lor din martie si pana acum fiind, oricum, in raspar cu evolutiile din economie, moment de corectie in care pretul marfurilor scade in general, iar cel al bondurilor creste. Aurul nu a ajuns insa la aceste niveluri de pret pentru ca investitorii s-ar fi refugiat de pe burse pe alte active mai sigure, ci pentru ca banul de hartie nu mai inspira incredere. Din acest punct de vedere, pana nu se majoreaza substantial dobanzile, cum s-a intamplat in anii ’80, nu vedem aurul scazand puternic. Intrebarea care se pune este: isi permit autoritatile dobanzi mari pe piata monetara, cat timp populatia si companiile sunt supraindatorate?
5. Se incurajeaza "carnea de tun" pentru a marca profiturile
Cei care invoca acest argument impotriva acumularii aurului se gandesc la pretul de 300 dolari pe uncie cu care putea fi cumparat aurul acum cativa ani. Totusi, se pare ca structura cererii e cumva diferita acum. Cumpara chiar si bancile centrale (vezi India, care a luat recent 200 tone de la FMI), investitorii institutionali, fondurile mutuale etc., nu numai perechile tinere, in sezonul nuntilor. Ce este sigur este ca exista mult prea putin aur in comparatie cu banii de hartie, la nivel global. Este posibil ca marile banci centrale sa incerce o calmare a situatiei de pe piata aurului vanzand agresiv din rezerve (doar SUA au peste 8.000 de tone). Dupa cum este la fel de posibil sa se descopere ca multi investitori care au pariat speculativ pe scaderea pretului aurului nu au de unde sa livreze fizic metalul galben, fapt ce ar duce la explozia pretului.
