7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016UGIR-1903: Economia românească a pierdut 550.000 de locuri de muncă

UGIR-1903: Economia românească a pierdut 550.000 de locuri de muncă

„Cele mai afectate sectoare au fost industria uşoară, industria chimică, industria metalurgică, materiale de construcţii, construcţii de maşini şi fabricarea mobilei”, se arată în raportul UGIR-1903, citat de Newsin.

Reprezentanţii confederaţiei patronale mai spun că anul 2010 se anunţă deosebit de dificil şi că primele două trimestre vor fi problematice.

„Creşterea economică poate reveni spre finalul anului, dar va fi foarte firavă. Se aşteaptă ca sistemul bancar să îşi reia treptat creditarea. Execuţia bugetară în 2010 va suporta rigorile supravegherii FMI pentru încadrarea în cifra de deficit bugetar angajată de 5,9% din PIB”, informează raportului UGIR-1903.

Potrivit acestuia, România se află încă în plină criză economică, iar sfârşitul acesteia nu poate fi încă prevăzut.

„Criza economică globală este departe de a-şi epuiza efectele negative, peste tot în lume activitatea economică încetinind drastic. Guvernele ţărilor afectate au aplicat programe de susţinere a propriilor firme, de reducere a taxării, au luat măsuri de susţinere a unor industrii şi s-au străduit să reducă cheltuielile publice. România nu a putut sau nu a ştiut să aplice asemenea măsuri. Ca urmare, economia îşi continuă trendul descendent, iar situaţia generală se agravează de la o lună la alta”, se mai arată în raport.

Reprezentanţii UGIR-1903 mai spun că multe din măsurile anticriză ale programelor guvernului au fost realizate parţial, iar efectele generale ale aplicării acestuia, până în prezent, sunt reduse.

„Declanşarea crizei economice şi financiare globale la sfârşitul anului 2008 a găsit ţara noastră vulnerabilă, astfel că România a intrat într-o puternică criză economică internă marcată de reducerea severă a activităţii economice în toate sectoarele şi de înrăutăţirea rapidă a tuturor parametrilor economici”, afirmă reprezentanţii confederaţiei patronale.

UGIR-1903 este una dintre cele mai mari confederaţii patronale din România, având ca membrii firme din toate domeniile de activitate, din toate judeţele şi însumează peste 16% din salariaţii României. UGIR-1903 reprezintă mai ales domeniile chimie şi petrochimie, textile, servicii publice, agroalimentară, construcţii de maşini, electronică, edituri poligrafie şi sănătate.

Cele mai citite

Ronaldinho vine în România! Legenda fotbalului, prezent la Sports Festival 2025

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va fi prezent la ediția din 2025 a Sports Festival, organizată la Cluj-Napoca, au anunțat joi organizatorii. Evenimentul...

Avantajele aderării României la spațiul Schengen: beneficii începând cu 1 ianuarie 2025

Spațiul Schengen, zona europeană de liberă circulație, elimină controalele la frontierele interne între statele membre. România va deveni membră deplină Schengen de la 1...

Noe Ponti stabilește un nou record mondial la 50 m fluture la Campionatele Mondiale din Budapesta! Rușii au revenit și fac senzație

Elvețianul Noe Ponti a fost vedeta zilei a doua a Campionatelor Mondiale de înot în bazin scurt, desfășurate la Budapesta, reușind să doboare două...
Ultima oră
Pe aceeași temă