Perioada: 5 mai
Moderator: Dan Berteanu
Loc: Hotel Athenee Palace Hilton
Preţ: 170 euro + TVA
Conferinţa experienţială „Surviving the Boardroom”, organizată de Achieve Global, Human Synergistics, în parteneriat cu Business-Edu, îşi propune să aducă la rampă un grup de manageri de resurse umane, în rolul de voluntari, pentru a prezenta iniţiative de dezvoltare organizaţională în faţa unei echipe de directori. Evenimentul se adresează managerilor generali, preşedinţilor de companii, directorilor executivi, cât şi specialiştilor şi managerilor în resurse umane.
Participând la workshop, cei care se vor înscrie vor avea ocazia să înveţe; cum să ofere feed-back şi vor împărtăşi voluntarilor soluţiile la situaţia prezentată; cum să înţeleagă beneficiile unei astfel de inter-
venţii în organizaţia sa; cum să adreseze şi să gestioneze subiecte de resurse umane în limbaj de business; cum să vadă de ce este importantă implicarea directorilor nu doar în luarea deciziei, ci şi în implementarea soluţiei. Grupul de manageri în resurse umane este alcătuit din Mihaela Luca – Studiourile MediaPro, Gabriela Zancu – WNS Global Services, Alina Cimpian – Boehringer-Ingelheim, Ioana Belciu – Iridex, iar grupul de directori este format din Neil Coupland, general manager România şi Bulgaria JTI, Laszlo, Diosi, preşedinte OTP Group, şi Andreas Obrist, CEO Unicredit Leasing.
Cum se desfăşoară?
Pornind de la un studiu de caz, participanţii împreună cu consultanţii Human Synergistics vor identifica o serie de soluţii pe care le vor prezenta în faţa directorilor. Aceştia vor delibera, vor oferi concluzii şi recomandări.