Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei sunt iniţiatorii primei şcoli de resurse umane (HR) pentru studenţii din Bucureşti. Şcoala vine în întâmpinarea nevoii de dezvoltare continuă şi de aprofundare a cunoştinţelor în domeniul resurselor umane simţită de către tineri.
Veronia Baciu, studentă şi coordonatoarea Şcolii de HR, consideră că resursele umane reprezintă pilonul de rezistenţă al unei organizaţii iar prin participarea la cursurile care vor începe de luna aceasta, participanţii vor afla exact care sunt rolurile acestora într-o companie. Astfel, conform viziunii proiectului, Şcoala de HR va transforma tinerii de astăzi în specialiştii de mâine.
De ce aţi simţit nevoia deschiderii unei şcoli de resurse umane pentru studenţi?
În primul rând, Şcoala de HR a fost înfiinţată în anul 2006, de către două studente ale Facultăţii de Psihologie, care şi-au propus să aducă în contact studenţii cu specialiştii în resurse umane. Astfel, să le ofere această oportunitate studenţilor încă din timpul studiilor.
Iar proiectul a fost în urma unei cereri din partea studenţilor de la acea vreme?
Iniţiatoarele şcolii au participat la un proiect de acest gen, în urma căruia au rămas cu amintiri plăcute, fapt pentru care au zis că va fi o experienţă interesantă pentru ceilalţi studenţi. Astfel, încă de la prima ediţie organizată de către ASPSE (Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei), Şcoala de HR a avut succes, încât şi după cinci ani organizăm aceste cursuri.
Şi cum a evoluat în timp şcoala?
În primul rând, numărul de absolvenţi a crescut de la o ediţie la alta: de la 30, în prezent, am ajuns la 56. În plus, acum, organizăm cursurile pe două module, proiectul desfăşurându-se de două ori pe an, respectiv în perioada noiembrie-decembrie şi martie-mai.
Ce tematică abordaţi la cursuri?
Abordăm întreaga tematică ce ţine de resurse umane. Pentru următoarea perioadă, temele abordate vor fi despre teambuilding şi planificarea carierei, recrutare şi selecţie, training, dezvoltare organizaţională, managementul performanţei şi legislaţie şi leadership şi coaching. Cele două din urmă sunt tematici noi în cadrul şcolii, deoarece considerăm extrem de importantă această temă, neabordată până acum în rândul studenţilor. De asemenea, vom avea şi un element nou, respectiv vizita studenţilor într-o companie.
Invitaţi studenţii să se înscrie la această şcoală pentru a afla ce se ascunde în spatele sintagmei resurse umane. Ce se ascunde?
Resursele umane sunt pilonul de rezistenţă al unei companii iar, prin aceste cursuri, participanţii vor afla exact ce face acest departament într-o organizaţie. În plus, cursanţilor li se oferă şansa de a pune întrebări specialiştilor şi de a descoperi lucruri pe care nu le găseşti în cărţi.
Care sunt metodele de predare folosite în cadrul acestei şcoli?
Se lucrează foarte mult în echipă. Studenţii vor avea prezentări Power Point, vor trebui să ¬participe la jocuri în echipă, li se vor explica lucrurile predate prin studii de caz. Dar toate acestea sunt bazate pe discuţii libere. Mai mult, trainerii invitaţi la începutul fiecărui training îi întreabă pe studenţi ce ar vrea să ştie mai multe despre tema abordată în momentul respectiv. Astfel, aşteptările lor vor fi prezente în conversaţiile purtate în ziua respectivă.
Partea teoretică va fi însoţită şi de una practică?
Pe temele abordate, va avea loc o vizită la sediul unei companii în care va fi prezentat în ce constă departamentul de HR. În plus, noi ne-am propus să oferim patru internshipuri pentru studenţii care vor avea rezultatele cele mai bune la evaluare.
Care sunt condiţiile de participare la această şcoală?
Pentru modulul următor, candidaţii trebuie să fie studenţi în anul I sau II, să aibe cunoştinţe minime în acest domeniu şi să achite taxa de 60 de lei. De menţionat este că nu nu adresăm doar studenţilor de la Psihologie, ci tuturor care studiază în Bucureşti şi care sunt interesaţi de tematica abordată. Până acum, am avut studenţi înscrişi proveniţi de la SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), ASE (Academia de Studii Economice), Politehnică şi Jurnalism. Înscrierile pentru modulul următor se fac până pe 15 martie, fapt pentru care mai aşteptăm persoane interesate să se înscrie, în urma cărora vor participa la un interviu.
Cum se vor finaliza cursurile?
La sfârşitul şcolii, studenţii vor primi câte o diplomă de participare semnată de toţi trainerii şi ştampilată de ASPSE.
În ce măsură au fost angajaţi în departamente de resurse umane studenţii absolvenţi ai Şcolii de HR?
Cursanţii au primit doar internshipuri. Dacă au primit şi oferte de angajare nu am monitorizat acest aspect. Oricum, absolvenţii Şcolii de HR vor cunoaşte tot ce presupune un departament de HR şi vor fi capabili să aplice cunoştinţele învăţate în situaţii reale.
Detalii
Şcoala de HR, modulul II, se va desfăşura pe durata a opt întâlniri, în perioada martie-mai. Întâlnirile au loc la sfârşit de săptămână şi au ca structură o parte teoretică şi o parte aplicativă.
Teme abordate
Teambuilding şi planificarea carierei – 26 martie;
Recrutare şi selecţie – 2 aprilie;
Training – 3 martie;
Leadership şi coaching – 9 aprilie;
Dezvoltare organizaţională şi managementul performanţei – 16 aprilie;
Legislaţie – 7 mai.
Pe lângă aceste teme, va mai avea loc o vizită la sediul unei companii (6 mai), iar pe 14 mai va avea loc evaluarea participanţilor.
Profilul candidatului
Student al unei facultăţi din Bucureşti, în anul I/II;
Cunoştinţe minime în domeniul resurselor umane;
Motivat de a dezvolta o carieră în acest domeniu;
Disponibilitatea de timp pe perioada întregului modul;
Proactiv şi cu spirit de iniţiativă.