» Recuperatorii de creante, oamenii de vanzari si specialistii din IT par a fi singurii care si-ar mai putea gasi un loc de munca in prima parte a anului viitor, conform previziunilor specialistilor in resurse umane. La polul opus se afla angajatii din constructii, agricultura, dar si comunicare.
Anul 2010 nu vine cu o nota opti-mista in ceea ce priveste recrutarile, in opinia expertilor in resurse umane. De altfel, head hunterul George Butunoiu spune ca noul an nu va fi foarte diferit de 2009. "Nu cred ca va fi nici un domeniu in care se vor cauta oameni mai multi in 2010, fata de 2009. Vor fi doar firme, la nivel individual, carora le va merge poate mai bine si vor angaja. Nu cred intr-o revenire a unui anumit domeniu si nu am auzit pe nimeni care sa creada asa ceva. si asta, cel putin in prima jumatate a anului viitor", spune Butunoiu.
TVA-ul si vanzarile, preocuparile managerilor
Head hunterul crede ca in prima parte a anului se vor face in continuare concedieri. Opinia sa este sustinuta de Cezar Istratescu, managing partner la IC Resource, care spune ca in acest an de criza cele mai multe recrutari, si aproape singurele, au fost facute in vanzari, acolo unde firmele au incercat sa-si revigoreze afacerea apeland la oameni mai competenti. Angajari s-au mai facut si in domeniul financiar, dar doar pentru reducerea si eficientizarea costurilor.
"In 2010 se va pastra acelasi trend, posibil chiar cu alte disponibilizari. Nu se intrevede nimic vesel pentru anul viitor. Toate bugetele realizate de companii pentru prima parte a anului 2010 sunt concentrate pe costuri si vanzari si minimum pe comunicare, promovare, imagine", precizeaza Cezar Istratescu. Managerii sunt preocupati, la acest final de an, de cresterea TVA-ului si a preturilor alimentelor de baza, nu se gandesc la angajari.
Salarii scazute si colaborari
Intr-o perioada in care numarul creditelor restante ale romanilor este in crestere, bancile ar putea totusi cauta pe piata muncii recuperatori de creante, dupa cum spune Mihaela Scarlat, consultant la Advice Ema Partners. "In departamentele de call center, indiferent de industrie, se vor face angajari. Avand in vedere ca si industria recrutarii si-a revenit, nu exclud ca vor aparea posturi pentru researcheri sau juniori consultanti", adauga Mihaela Scarlat.
Sperante de angajare ar putea fi si in domeniul IT, unde, de altfel, nici nu au existat scaderi atat de mari. "Se va inregistra o usoara crestere pentru finante/banci si comert, serviciu clienti. IT-ul se va mentine. De altfel, chiar si in perioadele sensibile ale lui 2009 a fost singurul domeniu in care s-au facut angajari. In domenii precum constructiile si agricultura se anticipeaza insa disponibilizari", precizeaza Vivien Untaru, manager general la compania de resurse umane VON Consulting, din Bucuresti. Din punctul ei de vedere, anul 2010 poate fi marcat atat de colaborari pe o perioada determinata in schimbul unui job stabil, cat si de salarii mai scazute.
» Someri tineri
Aproape 160.000 de persoane cu varste pana in 30 de ani au intrat in 2009, in randul somerilor, potrivit datelor Ministerului Muncii. "Tinerii au fost primii concediati, din cauza lipsei de experienta, insa, fata de alte orase, Bucurestiul este unul rasfatat, pentru ca ofera o paleta a locurilor de munca mult mai larga", a precizat Tiberiu Gorodea, director general al Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca din Bucuresti. Potrivit acestuia, IT-ul si resursele umane sunt domeniile in care angajatorii sunt dispusi sa mai recruteze.