Controalele efectuate de inspectoratul Teritorial de Munca Salaj in 28 primarii din judet au scos la iveala nereguli numeroase legate de respectarea legislatiei.
Daniela Biris, inspector-sef ITM, a declarat ca s-a constatat, printre altele, ca asistentii personali ai handicapatilor erau incadrati, in toate cazurile, la nivelul debutantului cu studii medii, si nu la nivelul asistentului cu studii medii, ceea ce a insemnat ca aveau un salariu de incadrare de doar 540 lei, si nu de 600 lei.
De asemenea, s-a constatat ca nu se acorda spor de vechime la toti asistentii personali; contractele de munca nu erau semnate de ambele parti; concediul de odihna aferent anului 2007 nu era acordat, cu exceptia unei singure primarii, iar carnetele de munca nu erau completate la zi.
Inspectorii urmeaza sa se intoarca la aceste primarii pentru a verifica daca neregulile au fost corectate, in caz contrar trecandu-se la sanctiuni.