5.3 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Google îşi tratează angajaţii care mor mai bine decât o fac unele...

Google îşi tratează angajaţii care mor mai bine decât o fac unele companii cu angajaţii vii

Google îşi tratează angajaţii care mor mai bine decât o fac alte companii în cazul celor vii, unul dintre beneficiile „de deces” fiind plata timp de zece ani a jumătate din salariul către soţul/soţia sau partenerul angajatului decedat, potrivit Mediafax.

În plus, toate acţiunile la care are dreptul angajatul sunt acordate imediat după moarte, a declarat, într-un interviu pentru Forbes, „directorul pentru oameni” al Google, Laszlo Bock, informează CNN.

De asemenea, fiecare copil primeşte câte 1.000 de dolari pe lună până la vârsta de 19 ani, sau 23 de ani în cazul studenţilor la zi.

Aceste avantaje sunt disponibile tuturor angajaţilor Google din SUA, indiferent de vechimea în cadrul companiei.

Cel mai în vârstă angajat al Google are în prezent 83 de ani, a afirmat Bock.

„Evident nu există un beneficiu pentru Google, dar este important să ne ajutăm familiile în timpul acestui eveniment îngrozitor, dar de neevitat”, a spus el.

Beneficiile „de deces” se adaugă listei legendare de avantaje pe care le oferă Google angajaţilor: mese gratuite, jocuri de foosball, servicii de curăţătorie la locul de muncă, termeni foarte generoşi pentru concediul de îngrijire al unui nou-născut.

Cele mai citite

Românii norocoși de Revelion: Premii de sute de mii de lei câștigate la Loto

Tragerile Speciale Loto au adus câștiguri importante pentru jucători din Beclean, Piatra-Neamț și online. Loteria Română a marcat trecerea în noul an cu Tragerile Speciale...

Polonia preia ștafeta UE, în timp ce Tusk se pregătește pentru alegerile prezidențiale

Donald Tusk încearcă să îndeplinească promisiunile făcute în timpul campaniei din 2023, cum ar fi facilitarea accesului la avort sau acceptarea parteneriatelor civile indiferent...

Bitcoin a depășit în 2024 valoarea de 100.000 de dolari: Predicțiile experților pentru 2025

Bitcoin a încheiat anul 2024 în forță, atingând un maxim istoric de peste 100.000 de dolari în luna decembrie. A fost un moment de referință...
Ultima oră
Pe aceeași temă