4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Designul de interior are nevoie de specialişti

Designul de interior are nevoie de specialişti

Specialistul în design interior este cel care transformă spaţiile anoste în unele cu personalitate. Piaţa autohtonă de design interior este încă una tânără şi duce lipsă de profesionişti bine pregătiţi.

De multe ori, la amenajarea unei noi locuinţe se simte nevoia unui „sprijin avizat” care să ne ghideze cum să folosim spaţiul într-un mod cât mai eficient şi plăcut. Un ghid în ale cromaticii şi amenajărilor este specialistul în design interior.
Cătălin David, care a optat pentru o astfel de specializare şi profesează de mai bine de zece ani, mărturiseşte că, deşi a absolvit Facultatea de Design – specializarea Design Industrial – s-a orientat înspre acest domeniu datorită faptului că piaţa de design interior era la început şi promitea să aibă potenţial. „Prima lucrare de design interior pe care am făcut-o a fost amenajarea unui magazin de îmbrăcăminte din Oradea. Era în anul 2000 şi era una dintre primele lucrări de design interior din zonă, realizată pe computer într-un program 3D”, îşi aminteşte specialistul. În prezent, Cătălin David are propria firmă de profil în Oradea.
Mădălina Otoman, designer de interior la Marengo din Constanţa, crede că specialiştii în amenajări interioare sunt persoane creative, care au abilitatea de a lua decizii rapide, dar că sunt şi psihologi. „Pentru a putea imagina şi crea un spaţiu care nu este al lor, designerii trebuie să înţeleagă şi să transpună estetic personalitatea şi, totodată, să combine dorinţele şi nevoile celor ce vor locui în spaţiul respectiv”, susţine Otoman.
Mai mult, un specialist în design interior trebuie să fie şi un bun negociator, căci trebuie să-i explice clientului de ce alegerile făcute sunt cele mai bune pentru locuinţa sa şi să-l determine pe acesta să le accepte. „În cazul obiectivelor rezidenţiale, implicarea clientului este mai mare, însă în cazul obiectivelor publice şi comerciale designerul ia aproape toate deciziile”, adaugă Cătălin David.

Specializări multiple

Designul modern, clasic, istoric sau arta şi arhitectura sunt principalele domenii de studiu pe care le urmează designerii de interior. De aici şi dezvoltarea unor concepte în stiluri foarte diferite. Într-o firmă de profil, designerii se pot specializa într-o singură direcţie sau pot acoperi mai multe specializări. „Noi avem un sistem bazat pe un coordonator de proiect – creative director – şi câţiva junior designeri, care se ocupă cu implementarea virtuală a proiectelor”, spune Cătălin David.
Principalele îndatoriri pe care specialistul în design interior le are în urma solicitării unui client sunt bine stabilite. „Un designer face măsurători detaliate ale spaţiului ce urmează a fi decorat, analizează stilul de viaţă şi nevoile clientului, integrează concluziile prin cunoştinţele sale, formulează concepte preliminare de proiectare, pregăteşte materiale de prezentare şi prezintă bugetul necesar punerii în operă a proiectului prezentat”, explică Mădălina Otoman.
Mai mult, în timpul elaborării proiectului, specialistul trebuie să colaboreze cu echipele de constructori, faianţari, instalatori pentru respectarea normelor în vigoare.

„E o piaţă încă în formare”

Cătălin David este de părere că un designer de interior poate să îşi găsească un job relativ uşor, în funcţie de nivelul profesional. „Un bun designer îşi va găsi de lucru cu uşurinţă, deoarece resursele umane de calitate în acest domeniu sunt destul de rare”, precizează David.
Dar, pentru a avea acces cât mai uşor, designerul are nevoie de câteva abilităţi esenţiale. „Un specialist trebuie să aibă vaste cunoştinţe de estetică şi cromatică, să înţeleagă foarte bine modul în care lucrează proporţiile volumetrice şi cromatice într-un ambient şi să aibă cunoştinţe tehnice foarte avansate, pentru a putea asigura fezabilitatea proiectelor sale”, susţine David.
În România, un specialist în design interior poate câştiga între 400 şi 1.500 de euro, în funcţie de calificare şi de compania în care lucrează. Oricum, Cătălin David completează că piaţa românească este una încă în formare, fapt pentru care este mai slabă decât cea din statele dezvoltate economic.

Cum să aveţi succes

* Antrenaţi-vă spiritul de observaţie.
* Pătrundeţi dincolo de aspectul exterior.
* Practicaţi cât mai mult, chiar dacă nu sunteţi plătiţi pentru munca depusă.
* Faceţi-vă un portofoliu şi o listă de contacte.
* Învăţaţi în permanenţă.
* Gândiţi nelimitat, deşi decoraţi spaţii limitate.

Sursa: www.incasa.ro

 

 

Cele mai citite

Banca Națională a Elveției reduce masiv rata dobânzii pentru a limita aprecierea francului

Banca Națională a Elveției (SNB) a decis joi o reducere semnificativă a ratei dobânzii de politică monetară, coborând-o cu 50 de puncte de bază,...

Manchester City, de nerecunoscut! Rio Ferdinand critică forma slabă a echipei lui Guardiola

Manchester City traversează o perioadă dificilă, cu rezultate sub așteptări în Champions League și în Premier League. Miercuri seară, echipa lui Pep Guardiola a...

Cristi Balaj susține FCSB în Europa League. „Sper să câștige la Hoffenheim”

FCSB are parte de un suporter neașteptat pentru meciul crucial din Europa League împotriva lui Hoffenheim: Cristi Balaj, președintele CFR Cluj. Oficialul din Gruia...
Ultima oră
Pe aceeași temă