2.8 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016De ce nu găsesc patronii muncitori calificaţi

De ce nu găsesc patronii muncitori calificaţi

Dacă pentru trimestrul III perspectivele pentru cei aflaţi în cautarea unui loc de muncă erau mai mult decât optimiste „intenţiile de angajare fiind cele mai puternice din ultimii trei ani”, pentru perioada octombrie-decembrie, angajatorii au raportat o „încetinire a ritmului angajărilor”. Cu toate acestea, un studiu realizat de Manpower indică faptul că una din cinci companii din România va continua să angajeze personal până la finele anului.

Scăderea ritmului de angajare în trimestru IV este explicat de specialiştii de la Manpower ca fiind rezultatul perioadei în care a fost efectuată cercetarea. „Pieţele bursiere se aflau sub o presiune majoră”, subliniază contry managerul Valentin Petrof”, iar încrederea angajatorilor a fost afectată.

Perspective optimiste

„În perioada în care s-a realizat studiul pentru acest trimestru, pieţele bursiere se aflau sub o presiune majoră, iar previziunile în ceea ce priveşte o nouă revenire a recesiunii în Statele Unite ale Americii, cel mai probabil au afectat încrederea angajatorilor de pretutindeni. Cu toate acestea, perspectiva privind angajările la nivel global se menţine puternică, în special în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, când previziunea netă de angajare se afla la valoarea de 0%. În prezent prognoza este cu 11 puncte procentuale mai puternică”, a declarat Valentin Petrof.

În România muncitorii calificaţi ( pe care se bazează activitatea din numeroase industrii) reprezintă principalul deficit de personal la nivel naţional. În plus, angajatorii români întâmpină cele mai mari dificultăţi în acoperirea poziţiilor disponibile (53%).

Se caută ingineri şi manageri

Care sunt însă cele mai căutate calificări la angajare în acest an? Muncitorii calificaţi, inginerii şi managerii sunt pe primele locuri în topul celor mai căutaţi de patroni, pentru angajări. Nu lipsesc din acest clasament nici mecanicii, contabilii şi bucătarii.

„Considerăm ca adevărata ameninţare pentru piaţa muncii o constituie nu scădererea cererilor, ci deficitul de competenţe la nivelul candidaţilor. Trebuie să investigăm în detaliu care sunt competenţele şi abilităţile de care piaţa muncii are cea mai mare nevoie, după care să punem la punct programe specifice de dezvoltare a acestora.

Demersuri strategice de relocare a personalului care deţine competenţe specifice şi mobilitatea forţei de muncă la nivel naţional sunt elemente importante pentru asigurarea surselor necesare de personal la locul şi la momentul potrivit. Angajatorii trebuie să investească atât timp, cât şi resurse în optimizarea strategiilor de îmbunătăţire a ratei de retenţie şi implicare la nivelul personalului, totodata gestionându-şi din ce în ce mai eficient demersurile de redistribuire şi de recalificare a angajaţilor,” a adaugat Valentin Petrof.

Pentru perioada următoare, se preconizează o creştere a angajărilor în comerţ şi industria prelucrătoare.

Specialistul în recrutarea de executivi, George Butunoiu consideră că există şi o tendinţă din partea companiilor pentru a scade presiunea pe salarii.

„În general, salariile sunt o problemă. Dacă salariile ar fi la un nivel care să corespundă anumitor cerinţe nu cred că nu s-ar găsi persoanl calificat pentru angajări. Există pe piaţă oameni bine pregătiţi şi pot fi găsiţi dacă li se oferă un salariu bun”, ne-a declarat headhunter-ul George Butunoiu.

 

Cele mai citite

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă