Scrierea unui articol despre cum am devenit manager a însemnat un exerciţiu de rememorare şi de recunoaştere a momentelor cheie din cariera mea profesională. Interesant a fost să îmi dau seama că mult mai semnificativ decât planificarea carierei a fost identificarea corectă a acelor pasaje de drum prin care poţi trece de la un nivel la altul.
După terminarea liceului de matematică-fizică, opţiunile la momentul respectiv fiind destul de limitate, am ales cibernetica, visând să ajung în cercetare. La finalul facultăţii, complet debusolată de ce aş putea face cu bagajul de cunoştinţe acumulate, am decis să continui să studiez, până mă lămuresc. Apoi, am făcut un master în dreptul afacerilor şi drept comunitar în cadrul Facultăţii de Drept, într-un parteneriat cu Pantheon I Sorbonne din Paris.
Cât despre impactul sau utilitatea studiilor în accederea poziţiei de top pe care o deţin, acestea nu sunt în favoarea sistemului de învăţământ din România, care consider că este depăşit, complet lipsit de aplicabilitate practică. Însă, ceea ce într-adevăr m-a ajutat pe perioada studenţiei a fost dezvoltarea mea personală. Fiind departe de confortul şi siguranţa casei părinteşti, într-un mediu complet nou şi deloc primitor, a fost o adevărată provocare pentru mine să mă adaptez, să interacţionez cu persoane din medii foarte diferite, să accept diversitatea fără prejudecăţi. Astfel, perioada aceea m-a ajutat să câştig noi perspective asupra oamenilor şi lucrurilor. În general, mi-a dat o altă deschidere către ceilalţi, m-a făcut să îmi reconsider conceptele şi valorile personale, m-a provocat să caut mereu soluţii la problemele cu care mă confruntam.
După finalizarea studiilor în drept şi renunţarea la o carieră academică în Franţa, m-am angajat la o mică firmă de consultanţă în afaceri, a unui român întors în ţară din Germania după 1989. Această experienţă m-a ajutat să înţeleg ce anume nu îmi doresc de la un mediu de lucru: neprofesionalism la toate nivelurile, un stil autoritar şi dictatorial de management, cultul personalităţii, ineficienţă şi lipsă de coordonare la nivel de echipă, dezinteres faţă de aceasta etc. Un început extrem de dezarmant pentru un tânăr entuziast şi dornic să realizeze lucruri în viaţă.
Cu prima ocazie, am plecat la o altă firmă. De data aceasta la una dintre cele mai mari din lume, unde, împreuna cu un coleg, am început să construim ceea ce mai târziu a devenit departamentul de consultanţă în management al unei firme din Big 4. Iar trecerea de la o poziţie de execuţie la una de conducere a unei echipe a venit în mod natural.
Experienţa ca manager
Prima mea echipă, şi nu numai, a fost constituită numai din femei tinere, inteligente, extrem de ambiţioase, avide să înveţe din mers, cu personalităţi foarte puternice şi diferite. Cea mai mare provocare pe care am avut-o ca manager a fost să îmi construiesc o echipă de profesionişti, care să lucreze bine, eficient şi cu plăcere împreună, care să înţeleagă că fiecare are un rol bine definit şi contribuţia fiecăruia este esenţială, dar că la final ceea ce contează este succesul echipei.
Nu mă pot erija în a da reţete pentru a fi sau a deveni un bun manager, însă ceea ce cred cu convingere este că bunul simţ ajută întotdeauna. Se vorbeşte şi se scrie foarte mult despre ceea ce trebuie să înveţe un manager despre „soft skills”, despre tehnici şi metode de management, planificare etc. Eu consider că atâta vreme cât un manager înţelege că, în primul rând, este vorba despre ceilalţi şi abia apoi despre el, atunci lucrurile nu pot decât să evolueze. Asta presupune să înţelegi ceea ce îi motivează pe ceilalţi, să vezi şi să foloseşti limitele celorlalţi în favoarea echipei.
Să ai curajul să schimbi lucrurile, sa faci lucrurile diferit. Să dezvolţi o cultură la nivelul echipei tale. Să împărtăşeşti viziunea ta asupra business-ului cu echipa, pentru a le da vizibilitate asupra a ceea ce viitorul ar putea să fie. Să îi asculţi. Să le vorbeşti. Să dai colegilor informaţii exacte, clare şi la timp. Să îţi comunici în mod direct şi fără echivoc ideile, gândurile, dorinţele, chiar îndoielile, cu respect şi tact faţă de ei. Nu în ultimul rând, alinierea între ceea ce gândeşti, spui şi faci. Parcă se numeşte integritate, de fapt!
În loc de concluzie
Îmi displace să dau sfaturi. Consider că oamenii sunt în stare să îşi găsească singuri răspunsurile sau confirmările de care au nevoie. Însă, dacă mă întrebaţi ce anume trebuie să facă cei care doresc să devină manageri, este simplu. Este o chestiune de alegere şi de determinare. De responsabilitate şi implicare. De multă muncă şi de un proces de învăţare continuă. De tenacitate şi iniţiativă. De curaj şi sacrificii. De credibilitate. De dorinţa de a fi foarte bun în ceea ce faci. De credinţă în imposibil. De consecvenţă şi rezultate. De empatie şi generozitate. De entuziasm şi pasiune.
Cum este să fii director general
În ceea ce priveşte o zi de lucru din viaţa mea, nu există una la fel cu alta. Mai ales de când am ajuns la nivelul de director general. Disciplina este foarte importantă, însă, în momentul în care accezi la o astfel de poziţie, în fiecare moment al zilei eşti implicat 100%. Nu poţi să încetezi a mai fi directorul companiei doar pentru că ai lucrat deja opt sau zece ore în ziua respectivă. Sau pentru că este weekend. Să fac o analogie, este ca munca unui artist. Ideile şi inspiraţia nu vin mereu la ore fixe, între 9.00 dimineaţa şi 6.00 seara. Cât despre viaţa mea personală, îmi fac zilnic timp pentru mine şi pentru oamenii pe care îi iubesc. Este o sursă de energie garantată.
Carmen Bahrim, CEO al BNP Paribas Cardif România
