Constantin Trifu (36 de ani) suferă de la 12 ani de o boală genetică care i-a afectat mersul. Asta nu l-a împiedicat să îşi finalizeze studiile şi să îşi găsească un loc de muncă în domeniul IT. I-au trebuit însă patru ani de căutări pentru a obţine primul loc de muncă. „Iniţial am lucrat într-o unitate care primea stimulente de la stat pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi, apoi într-un ONG, iar acum sunt angajat al unei firme private”, îşi descrie Constantin traseul pe piaţa muncii.
Angajaţi doar pe hârtie
În România, doar 12,7% din persoanele cu dizabilităţi cu vârsta între 18-55 de ani lucrează, după cum arată un studiu realizat de Societatea Academică din România, în parteneriat cu Fundaţia Motivation, care mediază ocuparea locurilor de muncă de către persoanele cu dizabilităţi.
„Sunt inclusiv unităţi protejate, care angajează oameni doar pe hârtie, dar care nu îi implică efectiv în activitate”, a arătat Francisc Simon de la Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap.
Faţă de alte ţări din UE, la noi rata ocupării unui loc de muncă este semnificativ mai scăzută. În Finlanda şi Danemarca ajunge la 54%, în Elveţia, Norvegia, în Olanda la 45%. „În România, angajatorii nu sunt dispuşi să angajeze persoane cu dizabilităţi fără stimulente financiare”, spune Constantin Trifu.
„Mai bun un leu la soare decât doi lei la umbră”
Mentalităţile învechite, accesul dificil la educaţie, birocraţia, inexistenţa bordurilor coborâte, dar şi preconcepţiile familiilor din care provin tinerii cu dizabilităţi sunt câteva dintre motivele care ridică rata şomajului printre persoanele cu nevoi speciale.
Abandonul şcolar este de şapte ori mai mare în cazul persoanelor cu dizabilităţi faţă de populaţia generală. Eugenia Obrişcă, studentă în anul III la Psihologie, nevăzătoare, povesteşte că a fost respinsă la înscriere de mai multe facultăţi la rând, până când într-un final a reuşit să se înscrie la una privată.
„Îmi înregistrez cursurile şi învăţ ca oricare alt student. Nu ştiu însă cu ce bani o să îmi plătesc specializările, având în vedere că este atât de greu să găseşti un loc de muncă”, se plânge tânăra. Mulţi dintre cei cu dizabilităţi sunt ţinuţi acasă de către părinţi până ajung la vârsta de 30-40 de ani, când le este mult mai greu să îşi găsească primul loc de muncă. Numărul de ani de muncă pierduţi ajunge la 7-8 în ţări ca Cehia sau România, după cum arată estimările Eurostat.
„Mulţi cresc cu ideea că «e mai bun un leu la umbră decât doi lei la soare», dar nu este deloc aşa. Am reuşit să angajăm persoane cu dizabilităţi pe posturi de casier în supermarketuri sau ca patiseri”, spune Cristian Ispas de la Fundaţia Motivation.
Cifre
• 61% din persoanele cu disabilităţi sunt angajate de frimele private
• 31% de instituţiile publice
• 1% de unităţile protejate
• cele mai mici rate de ocupare a unui loc de muncă de către persoanele cu disabilităţi sunt în Călăraşi, Teleorman, Braşov şi Ialomiţa (0,5%)
